vineri, 23 octombrie 2015

Rezistenţa mintală

Există în principal două moduri de a privi viaţa, după criteriul influenţării propriului destin: să crezi în determinism social sau să crezi că tu poţi să faci orice îţi propui. În mod obiectiv, există factori pe care nu îi poţi controla, cum ar fi epidemiile sau climatul politic (dacă nu eşti un dictator), dar rămân multe variabile şi unii oameni sunt de părere că psihicul puternic face diferenţa.

Această teorie a apărut prima dată în sport, unde e destul de clar că oricât de mult talent ai avea, dacă cedezi nervos în faţa unui rezultat prost, nu ai cum să-l întorci. Simona Halep a câştigat multe meciuri pe care le-a început prost, echipa naţională de rugby şi-a revenit incredibil în faţa Canadei, ca să menţionez numai vedete si cazuri recente. Aşa că teoria rezistenţei minţii a fost preluată în situaţii din viaţa cotidiană, mai ales în mediul profesional.

Teoria are la bază studii ştiinţifice şi se concentrează pe patru aspecte: provocare, încredere, angajament şi control. Ceea ce înseamnă că oamenii care sunt rezistenţi psihic văd o problemă ca pe o provocare, au încredere în ei, se angajează să realizeze ceea ce şi-au propus sau au de făcut şi îşi pot controa emoţiile. La interviuri spunem cu toţii, de exemplu, că pentru noi orice dificultate este o oportunitate, în viaţa reală însă unii dintre noi fug de responsabilităţi şi vor să facă ce e mai uşor.

Partea bună e că rezistenţa mintală poate fi dezvoltată, chiar dacă nu e nativă, în primul rând printr-o reflecţie sinceră asupra propriilor slăbiciuni. Dacă îţi dai seama că eşti genul de persoană care se panichează atunci când se află într-o situaţie nouă, nu are încredere de sine, renunţă uşor sau nu are control asupra emoţiilor, există loc de îmbunătăţire. Totuşi, sunt şanse mici să lucrezi numai cu oameni care au şi ei o bună rezistenţă şi să faceţi o echipă de vis.

De fapt, se întâmplă des ca într-o organizaţie sau un proiect, doar o persoană, cum ar fi managerul, să aibă rezistenţă bună la stress, dar acest lucru nu este bine privit de către cei care nu au o rezilienţă la fel de mare. În loc să te gândeşti "de asta a ajuns şef, pentru că în afară de cunoştinţe tehnice are şi soft skills de lider", poţi fi intimidat de încrederea pe care o afişează, îl vei critica pentru optimismul lui exagerat (vei spune că setează obiective imposibile) sau ţi se va părea insensibil - pentru că nu arată emoţii sau arată doar ce emoţii vrea, la momentul potrivit.

Este greu să fii coleg cu persoane care au o etică a muncii diferită, cu atât mai mult dacă tu eşti cel cu rezistenţa mintală mai mare. Vei avea impresia că nu se implică, vei aştepta de la ei să fie entuziasmaţi când sunt de fapt speriaţi şamd. De aceea este important să nu uiţi să empatizezi, să araţi compasiune, nu doar performanţă.

Unele persoane au credinţe care le fac să creadă că sunt neajutorate, astfel că îşi creează singure handicapuri, de exemplu dacă au superstiţii sau cred că totul este stabilit în funcţie de noroc şi ghinion. Altele într-adevăr nu pot să-şi realizeze potenţialul pentru că nu au satisfăcute nevoile de bază (fiziologice şi de securitate), dar dacă ne referim la locuitorii din ţări democratice în care nu se moare de foame, rezistenţa mintală poate fi cheia succesului.

În "Developing Mental Toughness: Coaching Strategies to Improve Performance, Resilience and Wellbeing" de Doug Strycharczyk and Peter Clough poţi citi pe larg despre ce am rezumat eu în câteva paragrafe. Dacă nu aveai deja această convingere, cartea aduce argumente bune să încerci să devii mai rezistent mintal sau cel puţin să înţelegi persoanele rezistente şi să le apreciezi mai mult.

joi, 15 octombrie 2015

Trucuri retorice pentru atunci când n-ai dreptate

E uşor să câştigi într-o dezbatere în care ai dreptate, dar dacă greşeşti şi totuşi nu vrei să laşi această impresie, te poţi folosi de următoarele sfaturi, extrase din Critical Thinking for Dummies de Martin Cohen.

1. Fă o virtute din faptul că nu ştii ceva.
Audienţa e mult mai deschisă către cei care pretind că sunt oameni simpli şi nu spre cei ce par mai deştepţi decât media (care sunt etichetaţi ca aronganţi). O frază care începe cu "Nu sunt expert în domeniu, dar cred că..." este des folosită de politicienii care vor să obţină încrederea electoratului prin falsă modestie.

2. Foloseşte în mod abuziv jargonul
Contrar sfatului de mai sus, uneori poţi "aburi" interlocutorul sau publicul utilizând cuvinte mari, complicate. Dacă se poate să strecori şi nişte expresii în latină, cu atât mai bine. Pentru inspiraţie, citeşte cărţile lui Patapievici. Nu vreau să sugerez că el nu ar avea dreptate într-o anumită privinţă, doar că e greu să-ţi dai seama despre ce vorbeşte, în primul rând.

3. Koan!
Koan-ul este un enunţ paradoxal folosit ca tactică de a-i face pe oameni să gândească "în afara cutiei". Un exemplu faimos este să spui "Imaginaţi-vă sunetul făcut de două palme care aplaudă". Oamenii îşi imaginează asta, după care vii şi spui "Acum imaginaţi-vă sunetul aplauzei făcut de o singură mână!" Ai reuşit să-i faci pe ceilalţi să se gândească la ceva fără sens, dar care pare un lucru inteligent.

4. Dezbate prin intermediul întrebărilor, poate?
De ce ai face asta? Sau, mai degrabă, de ce nu? Ştii câţi mari filozofi au făcut asta? De fapt, care nu a procedat astfel? Avantajul este că e mai simplu să interoghezi decât să răspunzi. Ca să fii sigur că nu dai greş, fă din întrebare o listă de lucruri care trebuie definite. Ca să parafrazez un banc, transformă "Ce părere aveţi despre penuria de alimente din restul lumii" în "Ce înseamnă de fapt să ai o opinie", "Cum definim penuria", "Ce face ca un lucru să fie aliment", "Cum delimităm restul lumii". O formă particulară de întrebare este cea cu încărcătură ofensatoare. "Când ai încetat să-ţi baţi soţia?" este o formă de a spune că nu este posbil să nu-ţi fi bătut niciodată soţia.

5. Atacul la persoană.
Ai încercat orice, dar nu ai reuşit să convingi; e timpul să aplici, în termeni retorici, o lovitură sub centură. Avocaţii folosesc des această metodă pentru a discredita un martor. Nu cred că trebuie să elaborez foarte mult, pentru că este destul de clar, dar am să detaliez o subcategorie a atacului la persoană: când cineva îţi atrage atenţia că greşeşti, ai grijă să evidenţiezi ipocrizia lui - faptul că el comite aceeaşi greşeală. Îţi aminteşti de Caragiale în Vizită? Îi spune copilului să nu fumeze şi primeşte replica "Dar tu de ce tragi?!"

Mai multe idei despre cum să fii extrem de enervant când te contrazici cu cineva găseşti aici, fiind suficient să aplici orice este considerat o greşeală de gândire critică drept "aşa da".

miercuri, 7 octombrie 2015

Anim'est 2015 - unora le place jazz-ul

Anul acesta, la a 10-a ediție a festivalului de film animat din București, am participat la Jazz și Animație, o seară de scurtmetraje cu și despre jazz. Proiecțiile au fost precedate de un scurt istoric al jazz-ului în filmul de animație, cu exemple din anii 20-50. Am aflat astfel că cenzura a forțat animatorii să nu mai arate oameni de culoare în film, ci animale cum ar fi broaște, în locul lor - pentru că aveau gura mare și astfel îi ”reprezentau” pe negri care cântau jazz.

Printre filmele (mai noi) din seara aceasta s-au numărat:

Jump Trump Rump Bump


Jazz that nobody asked for
Swing of change
și Wackatdooo
Vizionare plăcută, dacă nu le-ați văzut deja!