marți, 21 iulie 2015

Strategii de gândire critică


Gândirea critică este rezonabilă pentru că ne cere să căutăm motive pentru a lua decizii şi reflectivă pentru că ne face să ne gândim la motivele noastre de a crede ceva si astfel de a ne întreba dacă ele sunt acceptabile şi suficiente. Există strategii şi "trucuri" care ne ajută să fim mai rezonabili şi mai reflectivi în gândire. 

Strategii generale de gândire critică

Regula de trei are o mare arie de acoperire; iată câteva aplicaţii:  
- găseşte 3 cursuri alternative de acţiune când încerci să decizi ce să faci
- caută 3 obiecţii la un punct de vedere pe care-l aperi
- gândeşte-te la o problemă din 3 perspective diferite atunci când vrei să o rezolvi
- găseşte 3 exemple când vrei să defineşti un concept.
Toate acestea te vor ajută să gândeşti "în afara cutiei”. De obicei este relativ simplu să găseşti 1-2 lucruri, dar mai greu să găseşti mai multe, ceea ce te face să gândeşti mai intens - un lucru bun.

Nu personaliza motivele. Ele nu aparţin nimănui, sunt universale. Faptul că sunt corecte nu are de-a face cu persoana care le acceptă, pentru că sunt obiective. Încearcă să înlocuieşti întrebările următoare:
 a. Ce dovadă ai?
 b. Care sunt argumentele tale?
 c. De ce crezi asta?
cu acestea mai impersonale:
 a′. Ce dovezi există?
 b′. Care sunt argumentele pentru a crede asta?
 c′. De ce ar trebui să credem acest lucru?

Gândeşte-te de două ori, decide o dată. Aceasta e o parafrazare a motto-ului tâmplarului - măsoară de două ori şi taie o dată. Ştim din experimente psihologice să oamenii sunt reticenţi la schimbarea opiniei. O dată ce părerea e stabilită, e nevoie de mult efort să te răzgândeşti. Asta pentru că oamenii tind să evidenţieze lucrurile care le confirmă opiniile şi să le ignore pe cele care le contrazic. Ei presupun că acestea din urmă nu sunt de încredere. În plus, oamenii preferă dovezile pe care le au deja celor pe care ar trebui să le obţină prin oarece efort. Trebuie să ţinem cont de această tendinţă atunci când stabilim argumentele necesare pentru a crede sau a face un lucru.

Abţine-te de la a fi sau nu de acord cu cineva până când vorbitorul termină de explicat şi de susţinut o opinie. Ştim cu toţi cum ne simţim atunci când trebuie să apărăm un punct de vedere cu care cineva nu este de acord. Dacă am fi grăbiţi de altcineva, poate am omite informaţii importante, ceea ce slăbeşte poziţia noastră sau poate nu am reuşi să dăm un răspuns la o obiecţie. Scopul unui gânditor critic este să ajute o persoană să-şi prezinte punctul de vedere într-un mod clar şi complet, pe cât posibil.

Păstrează distanţa emoţională. A fi un gânditor critic înseamnă că îţi bazezi convingerile pe motive epistemice, nu emoţionale sau pragmatice. Cum ne face să ne simţim o convingere nu e un motiv să o acceptăm sau nu. Dacă eşti prea ataşat emoţional de o convingere, poţi să reacţionezi negativ atunci când cineva te întreabă de ce crezi în respectivul lucru, sau când expune o convingere contrară şi aduce obiecţii la a ta. Simţi că eşti criticat tu şi nu opinia ta în sine. În plus, te poţi identifica cu metodele tale de strângere a datelor, astfel că atunci când cineva judecă aceste metode, ai impresia că îţi judecă modul de gândire în general. Acest sentiment de a fi atacat te face defensiv, ceea ce poate preveni gândirea critică. De asemenea, când întrebi tu pe cineva care sunt motivele pentru convingerea sa, poţi să pari agresiv şi combativ, chiar dacă intenţia ta e doar de a vedea o chestiune din toate unghiurile.

Ai încredere, dar fii pregătit să verifici. Cei mai mulţi teoreticieni ai gândirii critice consideră că ar fi prea mult de cerut ca înainte să acceptăm dovezi de la o sursă ar trebui să ştim întâi dacă sursa este de încredere. În schimb, ei recomandă următoarea abordare: dovezile care provin de la o sursă sunt de încredere, cu excepţia cazului în care avem motive să credem că sursa nu e de încredere. 

Strategii de a fi reflectiv legat de semnificaţii

Testarea independenţei conceptuale înseamnă să ne întrebăm dacă un lucru are anumite elemente adevărate, dar altele nu. De fiecare dată când o problemă sau un concept are mai multe părţi, trebuie să ne întrebăm cum relaţionează acestea.

Căutarea de contraexemple este un pas important în construirea şi evaluarea unei definiţii propuse sau adevărului unei condiţionale. Un contraexemplu poate arăta că o definiţie este prea îngustă sau prea largă, prin cazuri reale sau inventate (dar nu controversate). O definiţie ar trebui să reflecte semnificaţia într-un mod cât se poate de clar şi concis, ca un slogan. În câteva propoziţii se pot elabora detalii suplimentare, de exemplu cum relaţionează elementele componente ale conceptului definit. În plus, pot fi incluse în definiţie cazuri contrastante cu care lucrul definit ar putea fi confundat.

Atunci când vorbeşti cu cineva, pune întrebări cu răspuns deschis, nu întrebări la care se răspunde cu da sau nu. Asta reduce riscul ca un acord superficial să mascheze diferenţe profunde şi interesante. În loc să întrebi
 “Crezi că . . .”
 “Eşti de acord că . . .”
întreabă:
 “De ce crezi că . . . .”
 “Ce vrei să spui cu . . .”

Există şi strategii de analiză a argumentelor şi motivelor. Pentru acestea şi multe altele, citiţi A Practical Guide to Critical Thinking: Deciding What to Do and Believe de David A. Hunter.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.