vineri, 3 iulie 2015

Despre obediență

Între 1994 şi 2004, un bărbat a telefonat la numeroase fast food-uri din SUA (din zona rurală), susţinând de fiecare dată că este poliţist şi că o clientă s-a plâns directorului că una din angajate a furat ceva. Managerii erau îndemnaţi să ducă respectiva angajată la poliţie sau să o percheziţioneze personal la sediul fast-food-ului. Într-unul din cazuri, la un McDonalds din Kentucky, supunerea oarbă a dus la consecinţe grave.

Ca să rezum, o tânără angajată a fost dusă de şefa ei într-un birou, pentru interogare, unde aceasta a obligat-o să se dezbrace (i-a dus hainele în maşină); deoarece şefa trebuia să se întoarcă la muncă, interlocutorul i-a cerut să lase pe altcineva în locul ei să supravegheze fata. Aşa că şefa şi-a chemat logodnicul, care nu era angajat acolo. Persoana care sunase - de la un telefon public - i-a cerut bărbatului să o supună pe fată la abuzuri din ce în ce mai mari, incluzând bătaie şi sex oral. Din păcate, nu a fost pedepsit decât logodnicul, pentru că şefa s-a declarat şi ea parte vătămată în proces, iar bărbatul care a sunat nu a fost găsit vinovat.

Cum s-a ajuns în această situaţie? Angajata de 18 ani, care ştia că este nevinovată, s-a lăsat sechestrată, în primă fază, pentru că învăţase de timpuriu că trebuie să faci ce-ţi spun adulţii, mai ales de acasă şi de la şcoală; în măsură mai mică, de la alte instituţii cum ar fi biserica şi clubul de cercetaşe. Şefa ei nu a avut nevoie să vadă un poliţist în carne şi oase, care să se legitimeze, a ascultat doar ce i s-a spus la telefon şi a acţionat întocmai. Logodnicul ei a executat ordine care în mod clar contraveneau legii şi moralei.

Din primii ani de viaţă, de când putem înţelege instrucţiuni simple, ni se spune ce să facem. Vorba cântecului: From the moment I could talk, I was ordered to listen. Întâi părinţii ne spun că trebuie să ascultăm de ei, apoi că trebuie să-i respectăm pe profesori şi aşa mai departe, cu toate figurile autoritare, până intrăm în câmpul muncii, unde avem tot felul de şefi. Nici la bătrâneţe nu scapi de figuri autoritare, ca medici sau poliţişti.

Evident că un copil nu poate creşte de unul singur şi atunci când părinţii sunt prea indulgenţi survin alte probleme. Educatorii şi învăţătorii nu-şi pot face treaba dacă fiecare copil din clasă are un spirit foarte independent. Medicul îţi spune ce să faci cu scopul de a te vindeca, iar poliţistul îşi face şi el datoria, ca să păstreze ordinea. Dar dacă printre toţi aceşti oameni se ascund persoane incompetente sau rău intenţionate? Dacă eşti în armată şi superiorul tău îţi spune să tragi în cineva, când tu crezi că acest lucru contravine regulilor războiului?

Mai toţi acuzaţii de genocid din procesele de la Nurnberg au declarat că se simt nevinovaţi, deoarece nu au făcut decât să urmeze ordine. Respectivele ordine au dus la moartea a milioane de nevinovaţi în timpul Holocaustului. Experimentele ulterioare cât şi o serie de alte tragedii au arătat că obedienţa fără judecată proprie produce victime oriunde şi oricând.
Cel mai cunoscut experiment legat de conformarea la cererile autorităţilor este cel realizat de Stanley Milgram (de la Universitatea Yale) în anii 60. Pe scurt, subiecţii au fost chemaţi într-un laborator unde li s-a spus că se testau rezultatele şocurilor electrice asupra îmbunătăţirii memoriei. Un actor se prefăcea că este un student care trebuie să răspundă corect la întrebări, iar un om îmbrăcat în halat alb le spunea subiecţilor să aplice şocuri din ce în ce mai intense atunci când studentul greşea. De fapt, era testată decizia de a aplica şocuri electrice unei alte fiinţe umane, chiar în mod letal.

Rezultatele cercetării au explicat într-o oarecare măsură ceea ce s-a întâmplat în timpul guvernării naziste: oamenii obişnuiţi sunt capabili de orice atrocitate  - inclusiv de a ucide pe cineva prin şocuri electrice - atât timp cât o figură autoritară le spune să o facă. Deoarece altă persoană le spune să apese pe buton, ei consideră că nu au nicio responsabilitate morală.

Cazurile „comune” de obedienţă atunci când ni se spune să facem ceva greşit nu sunt la fel de terifiante,  dar acesta e unul din factorii pentru care societatea are problemele pe care le are; tot felul de persoane bine intenţionate cedează la presiunea de a se supune, de a spune da: profesorilor li se spune de către directori să dea note mari unor elevi ai căror părinţi sponsorizează şcoala, chiar dacă nu merită; poliţiştilor li se cere să raporteze mai puţine crime, pentru ca primarul să se poată lăuda la alegeri că a „curăţat” străzile; fotbaliştii sunt încurajaţi de management-ul cluburilor să faulteze grav membri echipei adverse; angajaţii de la bănci sunt îndemnaţi de şefii lor să declare oficial venituri care nu există, pentru clienţi care solicită împrumuturi; cei de la supermarket, să pună mâncare veche în ambalaje cu data de expirare schimbată etc.

Uneori, nici nu este vorba de ilegalităţi, ci de situaţii în care ştii că ceva nu e bine, totuşi simţi că nu poţi îndrepta situaţia. De exemplu, un medic de gardă obosit îi spune unei asistente să-i administreze unui pacient un medicament despre care ea ştie că îi va face rău. Dar în loc să aibă curaj să-i spună că poate a greşit, preferă să pună viaţa pacientului în pericol. În general, oamenii au observat că atunci când nu fac ce li se spune, au de suferit, aşa că preferă să fie obedienți.

Atunci când ştii că ceva nu e bine (acesta în sine e un caz fericit, o grămadă de oameni nu au habar de etică) apare un conflict între dorinţa ta de a te supune unei cauze bune şi cea de a „juca conform regulilor” – obedienţa faţă de o autoritate. În cazul în care nu ai capacitatea de a decide singur, ajungi să te întrebi dacă nu cumva greşeşti tu când refuzi să te supui unei cereri. Să spui nu, atunci când ştii că un lucru este incorect, nu înseamnă că eşti un rebel fără cauză. Înseamnă că ai principii şi că în privinţa unora nu poţi fi flexibil.

2 comentarii:

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.