joi, 26 martie 2015

Există o aplicaţie pentru orice?

Nu folosesc multe aplicaţii, doar cele mai populare, cum ar fi Whatsapp, Accuweather, hărţi, aplicaţii pentru taxi, transport public, email sau pentru citit (am un telefon fără acces la un appstore bogat). Aplicaţiile mele preferate sunt cele dedicate muzicii, cum ar fi Shazam.

Dar cel mai mult mi-ar plăcea să existe una care să facă legătură cu creierul meu când dorm, să-mi înregistreze visele şi să facă filme pe care eu să le pot urmări a doua zi. Cer prea mult?

Atunci măcar una care îmi arată unde se duc banii din taxele mele şi ce se întâmplă cu ei mai departe. Am contribuit cu vreun ban la modernizarea vreunui spital? Sau l-am ajutat pe încă un politician să-şi mai cumpere o maşină fiţoasă? Aş vrea să existe un fel de marcaj virtual pe banii fiecărui contribuabil, pentru ca ei să fie uşor de urmărit.

Dacă guvernul şi autorităţile locale ar fi transparente şi m-aş pricepe, aş face această aplicaţie gratuită pentru toţi românii. Administraţia publică ar trebui să mă şi plătească şi s-ar întoarce astfel nişte bani la mine. În caz că ar avea succes, poate că oamenii ar ieşi mai des să protesteze împotriva proastei alocări a fondurilor şi s-ar schimba ceva în bine.

vineri, 13 martie 2015

Cum să ”gestionezi” persoanele dificile (şi imposibile)

Cheia succesului, chiar şi în profesiile care presupun înaltă calificare tehnică, este să ştii să te înţelegi cu oamenii. Dar oamenii pot fi foarte dificili, nu doar la serviciu, ci şi în familie – dacă ne referim la rudele pe care nu le-am ales. Există oameni extrem de critici, nervoşi, care nu vor să coopereze, care totuşi te fac să te simţi vinovat(ă) atunci când răspunzi cu aceeaşi monedă.

Pentru a şti cum să gestionezi relaţia cu astfel de persoane – inclusiv dacă e cazul să le eviţi (atunci când este posbil), primul pas este să îi incluzi în categorii de „dificultate”. Gill Hason spune că există un continuum de la atitudinea pasiv-inactivă la cea agresiv-ostilă. În mijlocul acestuia, se regăsesc persoanele cel mai greu de gestionat, cele pasiv-agresive.

Faptul că înţelegi că o persoană e dificilă - şi chiar ce fel de persoană difcilă - nu rezolvă problema, pentru că ea probabil nu se va schimba, nici dacă îi explici că greşeşte faţă de tine. Poţi schimba doar felul cum răspunzi tu la comportamentul lor, astfel încât să reduci efectele negative pe care ei le au asupra stării tale.

Un sfat comun pentru aceste situaţii, de la Hason, este să încerci să controlezi situaţia, nu să strângi din dinţi în speranţa că ei îşi vor da seama că sunt dificili. Pentru acest lucru trebuie, în general, să spui ce crezi şi ce vrei, uneori să negociezi şi alteori să nu cedezi. Este posibil ca tu să fi cel vinovat dacă nu te înţelegi cu cineva, deci nu trebuie exclusă posibilitatea aceasta.

Ce face o persoană să fie „dificilă”?

Un comportament dificil al cuiva este lipsit de etică şi te face să te simţi exploatat sau îţi dă sentimentul de neîncredere. O persoană dificilă poate fi de asemenea una care evită responsabilităţile şi nu-şi face datoria, sau care este mereu negativă fără să oferă o soluţie constructivă la defectele pe care le găseşte peste tot. Fie că sunt exagerat de sarcastice sau doar isterice, astfel de persoane te seacă.

Comportamentul agresiv direct

Acest tip de comportament dificil poate fi foarte greu de gestionat, dar măcar este un caz foarte clar în care ştii de ce nu-ţi place o persoană: încearcă să te intimideze ţipând, înjurând şi în general fiind abuzivă. Astfel de oameni te întrerup când vorbeşti şi tot lor le „sare ţandăra” din nimic. Aceste persoane „au mereu dreptate” şi trebuie să-ţi demonstreze asta cu forţa.

Acești oameni dominatori nu pot empatiza, aşa că insistă să faci ca ei. Se comportă aşa pentru că sunt obsedați de control, sau ca răspuns la critici, la faptul că sunt ignoraţi, că se simt nesiguri pe ei sau înşelaţi. E o diferenţă între a fi nerăbdător, impulsiv sau recalcitrant, ceea ce i se poate întâmpla oricui, şi agresivitate. O situaţie te poate irita, dar nu răspunzi neapărat într-un mod violent (verbal).

Este posibil ca o persoană să fie agresivă fără să fie mânioasă. Astfel de persoane mimează furia, care devine instrumentul cu care obţin ce vor, în mod calculat. De exemplu, dacă şeful urlă la tine în faţa altora, este foarte probabil să joace teatru ca să „te înveţe o lecţie”. Dar emoţia pe care o simţi tu – dorinţa de a-l lua la bătaie – este cât se poate de reală.

Pasiv agresivitatea

Spre deosebire de persoanele ostile în mod deschis, cele pasiv-agresive pot fi greu de reperat. Ele îşi exprimă în mod indirect dorinţele, cât şi ceea ce nu vor. Din cauza acestui comportament obscur şi intenţiilor ascunse, poţi să crezi că e vorba doar de o persoană pasivă, astfel încât nu eşti sigur că ar trebui să te superi pe ei. Cu alte cuvinte, sunt persoane manipulatoare şi stoice.

Când un om e pasiv-agresiv, are un comportament ambiguu. Poate fi cineva care glumeşte pe seama ta şi dacă te superi la un moment dat, îţi răspunde că nu ai simţul umorului. Sau poate nu vorbeşte cu tine, îşi dă ochii peste cap când spui ceva, eventual se uită urât, dar nu spune nimic. În general, aceste persoane sunt „victime” care dau vina pe alţii pentru acţiunile lor.

Chiar dacă par cooperante, aceste persoane vor face tot ce le stă în putere să te saboteze, de exemplu creând un climat de confuzie. Deşi nu vin cu alternativă la propunerile tale, dacă un proiect eşuează, ei sunt primii care spun „Ştiam eu că n-o să meargă!”. Strategia lor e să treagă de timp, să găsească scuze ca să întârzie, să inventeze complicaţii, să „uite” sau să facă intenţionat o treabă proastă şi neterminată.

Câteodată nici ei nu-şi dau seama că se comportă astfel, astfel că este aproape imposibil să discutaţi despre problemele pe care le aveţi. Le este teamă de confruntări şi nu au abilitatea de a vorbi deschis. Uneori, nu au încredere de sine, sau pe parcursul vieţii au avut experienţe în care au suferit pentru că au fost sinceri. Totuşi, spre deosebire de persoanele doar pasive, ei nu se supun şi nu vor să fie controlaţi.

Există două feluri de persoane pasiv-agresive: „victima” şi „eternul nemulţumit”. Prima categorie este formată din oameni care suferă de mania persecuţiei, fiind extrem de sensibili la orice critică. Trebuie să fii foarte atent când vorbeşti cu ei, pentru că vor găsi pretexte să-ţi reproşeze că nu îi respecţi. Ei caută permanent semne că sunt excluşi din grup, când de fapt paranoia lor îi face să fie excluşi. Aceşti martiri îţi vor repeta şi exagera orice problemă pe care o au, căutând atenţie şi chiar milă.

Persoanele negativiste, în schimb, nu-şi dau seama cât de dificile sunt prin faptul că prevăd mereu rezultate proaste, deprimându-te cu pesimismul lor contagios. Dacă stai prea mult în preajma lor, te vor influenţa atât de mult încât vei crede că nu eşti bun(ă) de nimic.

Comportamentul pasiv

O persoană este pasivă atunci când nu-şi exprimă gândurile şi dorinţele sau pur şi simplu nu are opinii personale. Astfel de comportament se poate manifesta în mai multe feluri, de exemplu poate fi un om care încearcă să mulţumească pe toată lumea. Aceşti oameni caută să fie plăcuţi de alţii, astfel că le este greu să refuze când cineva le cere un lucru.

Persoanele pasive aşteaptă ca ceilalţi să vorbească primii, pentru a fi de acord cu tot ce se spune.  În plus, nu iniţiază niciodată vreo activitate, ceea ce poate deveni enervant, chiar dacă la început par nişte oameni foarte agreabili. Expresiile lor preferate sunt „nu ştiu”, „nu contează”, „cum vrei tu”, adică nu-ţi spun ce gândesc, aşa că ajungi la un moment dat să te întrebi dacă le pasă cu adevărat.

În plus, aceste persoane nu te susţin atunci când ai nevoie – pentru că ar putea apărea fricţiuni cu alţii – şi în general nu susţin nicio cauză, după cum nici nu sunt împotrivă. Este posibil să fi devenit aşa din cauza părinţilor, profesorilor sau altor persoane din viaţa lor care au fost autoritare şi nu le-au dat voie să se afirme. S-ar putea să le fie teamă să te supere sau să creadă că nu au dreptul la opinie.

Este la fel de posibil, totuşi, să fie persoane cărora chiar nu le pasă de nimic, nu sunt interesate de nimic şi în general nu vor să contribuie cu nimic, în orice situaţie. Alături de persoanele pasiv agresive şi de cele în mod deschis ostile, acestea sunt tipologiile principale de persoane dificile. În episodul următor, Gill Haton răspunde la întrebarea: „Is it you?”. Poate în tot timpul acesta, tu erai de vină...

miercuri, 4 martie 2015

Prăpastia dintre generaţii

Auzim această expresie – generation gap - mai ales în relaţia dintre copii şi părinţi, respectiv bunici. Dar în afară de generaţiile diferite din cadrul unei familii, există nişte generaţii care se pot întâlni în general, în viaţă (de exemplu, la serviciu):
Tradiţionaliştii, născuţi înainte de şi în 1945
Baby boomers, între 1946 şi 1964
Generaţia X, între 1965 şi 1979
Generaţia Y, între 1980 şi 2000
Millenials, după 2000
Aceste categorii pot varia, ca ani, în funcţie de sursa din care citiţi despre ele, dar aceasta e împărţirea grosso modo. Ideea care stă la baza acestor categorii este că poţi să ştii cum este o persoană în funcţie de anii în care a fost adolescent sau tânăr, pentru că în acei ani se formează personalitatea. Momentele istorice pe care le trăieşte, tehnologia şi starea economiei, printre altele, influenţează felul de a fi al unui om.
Este prematur să vorbim despre Millenials, dar există o serie de caracteristici care au fost studiate şi se regăsesc la membri fiecăeri generaţii dintre celelalte patru. Nu este valabil pentru fiecare persoană în parte şi bineînţeles că este doar una din variabilele care influenţează personalitatea, dar anul în care te-ai născut este un indicator al perioadei în care ţi-ai format personalitatea; totuşi, nu credeţi în zodiacul chinezesc (sau orice fel de zodiac)!
La locul de muncă este posibil să se regăsească toate generaţiile, în afară de Millenials. Teoretic, tradiţionaliştii ar trebui să fie pensionari, dar este posibil, în anumite domenii, să întâlneşti persoane active la peste 70 de ani. Dacă generaţia Y nu se înţelege prea bine nici nu generaţia X sau cu Baby boomers, prăpastia este enormă între ei şi tradiţionalişti.
Se vorbeşte uneori de discriminarea persoanelor în vârstă la angajare şi la locul de muncă, din mai multe motive, unul din ele fiind acela că nu se descurcă bine cu noua tehnologie. Dar chiar dacă se descurcă, nu au acelaşi stil de viaţă în care informarea şi comunicarea online sunt obsesive. Cei mai în vârstă sunt învăţaţi să ţină minte pe de rost lucruri, iar cei mai tineri să le caute pe Google, pe telefon. 
Reprezentanții generației Y au de multe ori acasă un computer mai bun decât la serviciu sau cel puțin o conexiune mai rapidă și nu înțeleg de ce li se blochează site-urile de networking. Ca să compenseze, stau pe propriul telefon pe rețele, în timp ce colegii lor mai maturi socializează la automatul de cafea sau la un pahar de apă.
Sunt şi alte aspecte care dau naştere la tensiuni între persoanele care fac parte din generaţii diferite. Cei din generaţiile anterioare respectă mai mult ierarhia, pe când cei din Generaţia Y nu. În plus, dacă eşti o femeie din această generaţie, imaginează-ţi că atunci când şeful/colegul tău mai în vârstă era tânăr, rolurile de gen erau altfel împărţite, deci s-ar putea să aibă o atitudine care ţi se pare sexistă – în cel mai bun caz protectivă.
Prăpastia dintre generaţii este cu atât mai evidentă în ţările care au schimbat radical regimul politic, cum este cazul României. Deocamdată sunt încă la putere oameni care s-au format în perioada comunistă. Viziunea lor despre viaţă este puternic influenţată de mersul lucrurilor de dinainte de Revoluţie, oricât de deschişi ar fi la nou. 
În relativ multe ţări din Europa au ajuns în poziţii-cheie persoane care au acum în jur de 40 de ani, ceea ce înseamnă politicieni tineri, având în vedere media de vârstă în politică. Dar trebuie să mai treacă un timp până când Generaţia Y va avea reprezentanţi majoritari în structurile de conducere ale statului sau private. Moment în care se vor afla probabil în conflict cu Millenials.

luni, 2 martie 2015

Suportul de banană


Banana este fructul cel mai cultivat din lume și cel mai important aliment, la nivel mondial, după orez, grâu și porumb. Bananele se fac tot anul, așa că foarte mulți oameni depind de ele atunci când alte recolte nu sunt disponibile. Europa este cel mai mare importator de banane, așa că sunt mari șanse ca tu să fii un consumator de banane. Totuși, te-ai gândit vreodată să cumperi un suport pentru banane?

Pare o chestie inutilă, dar Ian Atkinson - fiind un copywriter - a găsit multiple beneficii pentru acest obiect:
1. Îți protejează banana să nu se strice în geantă.
2. Îți protejează geanta, în caz că o banană s-ar strica înauntru.
3. Se potrivește cu aproape orice mărime și formă de banană (cca 95% din cazuri).
4. Este un loc în care să depozitezi coaja, dacă nu ai unde să o arunci.
5. Găurile păstrează fructul proaspăt - ventilarea previne coacerea prematură.
6. Are o culoare care îl face ușor de găsit.
7. Arată ca un obiect de artă și dă bine într-un bol de fructe.
8. Acționează ca un memo să mănânci mai multe banane.
9, Poți să îl agăți de una din găurele, deci nu ocupă mult spațiu.
10. Rezistă la o viață întreagă de mâncat banane (în jur de 6000), deci prețul per banană e foarte mic.
11. Protejează alte fructe să nu se strice în apropierea bananei.
12. Funcționează și cu alte fructe/legume, de exemplu morcovi, castraveți, sparanghel etc.
13. Poate fi purtată în buzunar, părând o armă, ceea ce descurajează atacurile.
14, Cântărește foarte puțin, deci e ușor de purtat.
15, Fiind puțin mai mare decât o banană, intră în aproape orice geantă.
16. Te face să pari sănătos și înțelept.
17. Pentru că bananele devin mai ușor de purtat, oamenii care au acest suport mănâncă cu 18% mai multe banane.
18. Se poate spăla în mașina de spălat.
19. Vine în mai multe culori: galben, verde, roșu, albastru etc.
20. Are ca prieteni suporturile de mere și pere, astfel că poți colecționa tot setul.
21. Este făcut din material reciclabil. 
...
Chiar dacă fiecare din aceste avantaje este oarecum sincer (mai puțin cel cu ”18%”, care e scos din burtă), suportul de banane este în continuare un obiect fără de care putem avea o viață împlinită. De fapt, așa sunt majoritatea reclamelor, bazându-se pe ”cum” și nu pe ”ce” vând. Cineva cu o idee mediocră, care e un bun orator, are mai multe șanse să vândă ceva decât altul cu o idee bună, dar fără abilități de comunicare.