marți, 20 ianuarie 2015

Scrisoare de la Marian. Comentariu critic


Nu știu cum procedează alți primari (de sector), dar Vanghelie trimite și un mesaj personal o dată cu plicul care conține somația de plată a impozitului. Asta ca să ne arate că banii noștri sunt pe mâini bune și va fi totul mult mai frumos în viitor decât este acum, ceea ce este destul de dificil, pentru că situația prezentă este deja mirobolantă.

Trec peste faptul că cine scrie această scrisoare (probabil un angajat mai răsărit de la primărie, că dl primar în niciun caz) insistă să pună virgule acolo unde nu își au locul, ca de ex. ”...îmi doresc să vă mulțumesc, pentru încrederea onorantă pe care mi-o acordați zi de zi [...] pentru că aveți puterea de a sesiza ori critica, aspecte ce trebuie remediate”.

În fond, contează conținutul, nu forma. Dar să analizăm puțin textul. Primul paragraf, de pildă, este plin de platitudini. ”Dragii mei, Finalul de an, adesea moment de sărbătoare (nu mereu, n.n.), implică momente ale bilanțului, pentru fiecare dintre noi.” Am primit această scrisoare la începutul anului următor, dar am înțeles ideea; trebuie să-ți faci bilanțul, ca să-ți rămână și bani de taxe.

”Luna decembrie ne provoacă să retrăim clipe trecute, concretizate prin realizări sau, dimpotrivă, prin neîmpliniri”. Această frază, la rândul ei, ne provoacă greață, pentru că nu spune nimic, deci nu o putem trece la realizări, decât dacă scriitorul și-a propus să irosească timpul celui care citește, pe banii acestuia din urmă. Faptul că suntem deja în luna ianuarie este o altă ”neîmplinire” textuală.

”Ceea ce contează cu adevărat este să avem curajul de a mulțumi pentru toate lecțiile învățate: pentru lecția dăruirii sau a onoarei, pentru cea a înfrângerii sau a succesului, pentru cea a rațiunii sau a emoției.” Ceea ce ar conta, pentru mine, ar fi să trecem la subiect și să avem curajul de nu mai bate câmpii cu grație, înșirând cuvinte goale. Dar asta e doar părerea mea.

Am ajuns cu greu la al doilea paragraf, cel cu mulțumirile și cu îndemnul ”să continuăm să valorificăm șansa schimbării identității sectorului 5”. Adică, nu să schimbăm efectiv ceva, asta ar fi prea brutal. Paragraful 3: ”Împreună am traversat încă un an dificil, tensionat, cu o încărcătură emoțională deosebită”. Împreună cu Geoană, probabil; a fost într-adevăr greu pentru ei.

Aici urmează partea cea mai interesantă: ”Cu toții am purtat în noi conștiința schimbării. O schimbare pe care am transferat-o de la o nevoie individuală, la una de ordin social. Am simțit că trebuie să gândim o altă arhitectură pentru funcția prezidențială, într-o societate ”altfel”, care să asigure un trai mai bun pentru copiii noștri și pentru noi toți.” Ce?!

Nu poate lipsi dintr-un discurs politic sintagma ”la nivelul...”, pentru că nu e ok să spui ”în sectorul 5”, trebuie să utilizezi formulări din limbajul de lemn. Apoi: ”În unele domenii de acțiune, am reușit să realizez aproape tot ce mi-am propus, în altele rămân aspecte ce vor fi ameliorate în viitor.” Da, Marian, mai lasă și pentru alți ani de mandat, ca să fii reales, nu poți să faci chiar TOTUL deodată.

Ajungem într-un final la partea în care ni se spune mai clar ce s-a făcut și ce proiecte sunt în lucru, printre care am remarcat: ”Unul dintre obiectivele mele de suflet este legat de zona educației. Încă de la început, mi-am asumat misiunea de a asigura accesul copiilor din sectorul 5 la un învățământ de calitate, desfășurat în condiții moderne”. Ce-ți mai place școala, Marian!

Bla bla bla, iată și finalul apoteotic: ”Închei cu speranța că veți simți că vă sunt alături nu doar cu aceste rânduri, ci mai ales cu sufletul. Îmi doresc să nu uităm să ne deschidem cu încredere inima...” etc. Hai să nu mai fim așa cinici, e a doua oară când vorbește de sufletul lui, așa că trebuie să fie sincer. ”Un An Nou mai darnic, plin de împliniri”. Și privat de privațiuni, aș adăuga eu.

marți, 13 ianuarie 2015

Est-tu vraiment Charlie? O oportunitate de a fi în tendințe


Au existat multe reacții la atacurile din Paris, mai ales din partea politicienilor europeni, care au găsit ocazia să-și popularizeze agenda sau măcar să se exprime pe marginea unui subiect fierbinte. Cei de extremă dreaptă au exclamat evident ”V-am spus noi!”, adică emigranții (musulmani) nu se vor integra niciodată și mai bine să nu fie primit niciunul. Ceilalți, deși fuseseră la rândul lor ținta satirei - mai ales Hollande - sau provin din țări unde presa nu e chiar liberă, s-au trezit apărători ai libertății.

Mă întreb dacă Johannis auzise vreodată înainte de atacuri de Charlie Hebdo, și dacă da, oare gusta umorul lor? Această revistă de stânga nu este doar anti-Islam, ci și anti-Biserica Catolică (mai ales anti-Papă), în general anti-religie, iar majoritatea alegătorilor cetățenilor români ar fi insultați de glumele pe care le-au făcut caricaturiștii cu Iisus și nu numai. Una este să râzi de ipocrizia preoților bogați, inclusiv Patriarhul Daniel, și alta să desenezi o scenă de sex anal cu Trinitatea.

Paradoxal, revista era în mari dificultăți financiare, iar acum vinde ultimul număr în trei milioane de exemplare, tot cu Mahomed pe copertă. Acest val de popularitate probabil că nu va dura foarte mult, dar pentru moment a salvat de la faliment niște oameni pe care teroriștii doreau să-i reducă la tăcere! Că satira este de bună calitate sau nu, că nu are nicio valență morală, asta nu mai contează acum pentru noii susținători, care și-au schimbat poza de profil cu Je suis Charlie

Ce înseamnă de fapt asta? Vrei să arăți că nu ești intimidat de teroriști cu Kalashnikov, vrei să arăți solidaritate cu victimele. Dar înainte să acorzi suport necondiționat pentru o revistă, fă o mică cercetare pe Google (sau motorul de căutare preferat) și vezi dacă ți se pare amuzantă, dacă ai fi cumpărat-o înainte de atac, dacă ai fi vrut să faci și tu acele caricaturi, în caz că ai talent la așa ceva. Dacă nu, asta nu înseamnă, în niciun caz, că aprobi atrocitățile comise.

Dacă ești printre aceia care gândesc ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”, felicitări, te diferențiezi de cei care și-au pus un avatar la modă sau au comentat pe Twitter cu un hashtag despre care nu înțeleg mare lucru. Pentru un umorist care a primit diverse amenințări cu moartea, libertatea de expresie înseamnă altceva decât pentru cineva care postează un mesaj pe nou declaratul spațiu public Facebook. 

Unul dintre caricaturiștii care au lipsit în ziua atacurilor a declarat, în stilul caracteristic al revistei, „Vomităm pe toţi cei care spun brusc că sunt prietenii noştri”, având în vedere că a fost nevoie de un atac terorist ca oamenii să afle de existența Charlie Hebdo și, mai mult, să se declare fani. În urmă cu câțiva ani, mii de pakistanezi ieșiseră în stradă contra revistei, dar tot fără să știe prea bine despre ce e vorba. Cu cât știi mai puțin, cu atât mai bine...

vineri, 2 ianuarie 2015

Revelion ”de vis”

Mulți oameni, mai ales tineri, nu vor să stea de Anul Nou acasă, așa că își planifică din timp excursii care includ și party-uri de Sărbători. Dar unii nu au bani de ceva special sau se trezesc fără planuri în ultima clipă, așa că își petrec ”noaptea dintre ani” într-un pub din orașul lor. Sfatul meu e să vă interesați dinainte ce muzică se ascultă acolo, dacă nu vreți să vă ruinați seara.

Cred că cel mai înțelept este să mănânci acasă, pentru că e posibil să ai surprize cu meniul (dacă ai plătit relativ puțin); și dacă ești genul care nu se abține de la băutură și se îmbată până la miezul nopții, ar fi cazul să nu plătești ceva open bar. Multe localuri cer o taxă de intrare care include doar muzica - dj sau live - și în rest stai la coadă să-ți iei ceva de băut, după care stai la coadă la baie...

Într-un astfel de loc unde poți să tai fumul cu un cuțit am fost și eu la ”cumpăna dintre ani”, unde am avut proasta inspirație să plătesc și mâncarea. Dacă aperitivul a fost ok, cu excepția faptului că nu prea aveai loc unde să mănânci stând jos, platoul cald a fost mai mult o gustare lejeră, deși gustoasă. Desertul a fost însă o improvizație constând în frișcă cu urme fine de fructe.

În ofertă era inclus un brunch pentru a doua zi, dar așa zisa supă de roșii era de fapt un sos de pizza. Am aflat că bucătarul avusese un accident și era ”haos”. Pentru că i-am atras atenția chelneriței, atunci când am apucat, că a uitat să ne aducă băuturile comandate - mi-era sete după sosul picant - a trebuit să ascult un discurs în care ea îmi spunea că e singura de serviciu și că dormise doar 2 ore.

Toate astea nu ar fi fost o problemă dacă dj set-ul era pe ok, dar nu ne-a plăcut, iar atmosfera nu era de mare distracție. Proiecții drăguțe, dar atât. Bineînțeles că nici un taximetrist nu a vrut să ne ia, că doar nu mergeam undeva departe în Ilfov, unde erau ei dispuși să facă o cursă. O plimbare la minus douăzeci și ceva de grade de la cea mai apropiată stație de metrou este mereu binevenită.

Totuși, acesta nu a fost cel mai rău Revelion de care am avut parte. Îmi amintesc de alți ani în care nu mi-a plăcut compania sau nu a fost bună organizarea și toată lumea a adus salată Boeuf, dar probabil cel mai rău a fost unul în care am ascultat muzică din anii '90, urmată de Karaoke. Decât așa, mai bine în stil englezesc: un pahar de șampanie la 12 noaptea și gata.