miercuri, 27 august 2014

România ca ”personaj” în literatura universală contemporană

Românii au impresia că străinii (prin care se referă de fapt la occidentali) nu știu nimic despre noi, pentru că suntem o țară mică și pentru că ei nu au cultura generală cu care ne lăudăm noi. Acest lucru poate fi adevărat, dar cert este că în ultimul timp, în aproape orice carte pe care o citesc, găsesc cel puțin o referință la România. Ce-i drept, nu am citit atât de mult încât să fac o teză pe acest subiect, dar îmi pare rău că nu mi-am notat mai multe exemple, atunci când le-am întâlnit, ca să arăt că măcar scriitori au o (vagă) idee despre noi. 

Sunt puține cărți cum ar fi Iarna decanului de Saul Bellow a cărei acțiune se petrece, parțial, chiar în România de la sfârșitul anilor '70 (Bellow chiar a fost căsătorit cu o româncă savantă). În multe cărți se vorbește doar puțin de Ceaușescu sau se menționează că cineva este român. Când vezi prima dată asta, ai tendința să crezi că e o întâmplare, dar apoi remarci tot mai multe cazuri. 

Când am început să-l citesc pe Jonathan Coe, am remarcat în Clubul putregaiurilor următorul dialog între elevi de liceu din anii '70 englezești: ” - Trăim în Marea Britanie a lui Callaghan, nu în România lui Ceaușescu” (cu privire la cenzură; Callaghan era prim-ministru la vremea aceea) ”- Cum se scrie Romania, cu o sau cu u?”. În continuarea cărții, numită Cercul închis, de data asta în anii 2000, Coe introduce un personaj nesemnificativ, Irina - bona româncă a copiilor unei familii înstărite de englezi.

El nu este singurul autor britanic care are habar de România. Ian McEwan povestește în Operațiunea Sweet Tooth cum unul din personajele principale, la rândul lui scriitor, publică un eseu despre poeții disidenți din România. Ne întoarcem la perioada comunistă, evident. Iar mai recent, prozatorul israelian Amos Oz spune în treacăt, în Să nu pronunți: noapte - din anii '90, că cineva are un accent românesc. 

Ultima carte de care m-am apucat, Ia uite cine s-a întors, de scriitorul german Timur Vermes, îl are ca personaj principal pe Adolf Hitler, care amintește deja de câteva ori până acum România, cu referire la cel de-al doilea război mondial: rezervele noastre de petrol, teama de a ataca Polonia din cauza tratatului acestei țări cu România, cât și pe bunul său prieten Antonescu. Desigur, toate aceste cărți au mai mult sau mai puțin subiecte politice (pentru că astfel de lecturi mă atrag), de aceea nu e chiar de mirare că găsesc astfel de ”coincidențe”. Politica duce cu gândul la anumite ideologii în care s-au remarcat ”bravii” noștri înaintași.

Presupun că fiecare cititor, de orice naționalitate ar fi, dar mai ales când aparține unei țări mai mici, observă frazele în care este precizată țara lui și ignoră referirile la alte state. Dar nu cred că am dat, în literatura pe care citit-o până acum, atât de des de Estonia, de exemplu. Sau de Uzbekistan, Ghana și multe altele. Oare editurile locale traduc mai ales cărțile în care se spune ceva de români? Mă îndoiesc. Cred că pur și simplu avem o ”faimă” mondială deasupra mediei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.