luni, 30 iunie 2014

Vitrina și tavanul de sticlă

Se pare că am supărat un cititor / o cititoare care a văzut imaginile folosite de mine în alt articol și a ajuns la concluzia că acesta este un blog (scris de mai multe femei) împotriva bărbaților. De fapt, acele imagini trebuie înțelese într-un context de empowerment, dar cred că e prea dificil să explic unor oameni acest concept. În schimb, imaginea de azi este, sper eu, pe placul tuturor, fiind mai sinceră. Ea reprezintă teoria glass ceiling, adică o barieră vizibilă însă insurmontabilă pentru femei și minorități, în privința accesului la poziții de putere (mai ales în corporații).

Dar avem multe femei CEO, vor spune criticii acestei teorii. De fapt, femeile cu funcții de conducere din marile companii, ca și femeile politician, sunt doar mai vizibile, deoarece respectivele companii și partide le ”etalează” ca în vitrina unui magazin, pentru a arată că egalitatea de gen este foarte importantă în organizația lor. În realitate, numărul bărbaților aflați în funcții cu putere de decizie, inclusiv cei cu autoritate informală, este mult mai mare decât al femeilor din această categorie, deși populația de femei este aproximativ egală cu aceea de bărbați. 

Este acesta un lucru bun sau rău? Este bun pentru cei care doresc conservarea rolurilor tradiționale în societate - femeia să rămână ”stăpâna casei” - și rău pentru persoanele care doresc mai multă egalitate. De altfel, nu am vorbi de inegalitate dacă femeile însele nu ar vrea să urce în ierarhia diferitelor instituții. Este posibil și ca, în unele cazuri, să nu fie nicio femeie mai competentă decât bărbatul aflat în postura de lider, cu toate că există un număr mare de angajate / membre. Totuși, teoria ”tavanului de sticlă” are argumente puternice. 

Dacă cineva își pune întrebarea ”de ce nu avansează femeile în poziții înalte”, există mai multe abordări care îl pot duce la răspunsuri diferite. Dar sunt cel puțin două aspecte de care trebuie să ții cont: rolul de părinte și solidaritatea bărbaților. Primul lucru se referă la faptul că femeia este privită, cel puțin la anumite vârste, mai degrabă ca mamă decât ca profesionistă. Pentru ea, prioritatea este familia, deci când vine vorba de promovare, managerii / președinții o vor considera o persoană în care nu se poate avea încredere în momentele grele. Un bărbat, în schimb, nu întâmpină astfel de probleme, deoarece se crede că soția lui se ocupă de copii. Ceea ce sugerează că echilibrul cu viața personală este o piedică în calea unei cariere de succes, doar pentru femei.

Al doilea lucru, despre care se vorbește mai puțin, dar este la fel de important: cluburile exclusiviste ale conducătorilor. Când ne referim la top management (în firmele mari), candidații sunt middle-manageri care deja și-au arătat competențele la locul de muncă. Dar asta nu e suficient să dovedești cuiva că ești persoana potrivită pentru post, așa că este nevoie de socializare în timpul liber, care deseori presupune activități tipic bărbătești: de la făcut sport împreună până la mers în echipă la un club de strip-tease sau chiar la un ”salon de masaj erotic”. Evident că femeile nu sunt invitate la asemenea teambuilding-uri.

Acest lucru este cu atât mai clar în pozițiile de conducere din domeniul vânzărilor, unde trebuie să joci golf cu (potențialii) clienți VIP care sunt și ei tot bărbați, desigur. Și am un feeling că aproape orice funcție de top management, chiar dacă nu este în departamentul sales, e oferită celor care aduc contracte bănoase pentru patronat. De aceea, dacă vizitezi un board-room dintr-o corporație vei vedea 100% bărbați albi, de vârsta a doua sau a treia (marja de eroare e undeva la 3%), cu toate că Hollywood-ul ne prezintă, prin exces de political corectness, o reprezentare echitabilă a genurilor / raselor în toate ipostazele; așa că nu mă miră să văd femei afro-americane la cârma unei armate fictive, deși realitatea e cu totul alta.

Apropo de filme, există ceea ce se cheamă celluloid ceiling, adică un număr mai mic de femei în funcții de regizori, producători, scenariști etc. ceea ce explică anumite caracterisitici ale cinematografiei. Bineînțeles că această segregare ocupațională pe orizontală, ca și discriminările din plan vertical, nu sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile din România, o țară cu issues mult mai grave. Dar este de preferat ca acestea să fie măcar recunoscute, nu negate. Pe de altă parte, dacă nu ne place mediul corporatist sau activist dominat de bărbați, alternativa este să ne pornim propria afacere / mișcare socială (că propriul stat nu prea avem cum).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.