miercuri, 28 mai 2014

Uniți salvăm, faza pe Europa

Dacă am terminat de salvat România, rezolvându-i problemele la iarbă verde, e timpul să trecem la treburi mai serioase. Acum că se prefigurează rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, mă deranjează puțin formularea ”câștigător este...” pe care o aud de la primul exit-poll încoace. Pentru mine, nr. 1 este Partidul Apatia, reprezentat de vreo două treimi din români. Nu vorbesc de cei care au ales să nu voteze, dintr-un motiv sau altul, ci de marea majoritate care efectiv nu s-a interesat. 

Dacă îi mai luăm în calcul și pe cei împinși de la spate să voteze, care altfel nu ar fi știut că sunt alegeri sau cine candidează, avem un tablou complet al democrației reprezentative românești. Bineînțeles că și în alte state-membre este o situație asemănătoare sau mai proastă, dar nu cunosc la fel de bine motivația străinilor de a vota. Tot ce știu este că puținii români care au votat pe 25 mai au fost influențați de diverse opinii care nu prea au legătură cu Parlamentul European sau în general cu Uniunea Europeană.

De fapt, cred că mulți au vrut un fel de alegeri parlamentare naționale mid-termsau primaries, așa cum se organizează în SUA, dar Constituția nu ne permite, așa că hai să improvizăm. De exemplu, vrem să aflăm cine are cele mai bune șanse să ajungă președinte la iarnă, însă de obicei participarea la alegerile prezidențiale e mai mare, deci nu ai cum să știi de acum părerea celor care nu au votat duminică. Ei bine, cel puțin au realizat unii și alții că puterea stă în unire și că trebuie să renunți la orgolii dacă vrei să faci treabă.

Oricum, e mult mai ușor să alegi între doi oameni decât între zeci de candidați (din partide sau independenți) pe care în mare parte nici nu-i cunoști. Totuși, este de ajuns să știi că acești oameni politici se alătură de regulă unor grupări mai mari din PE. O grămadă de oameni se plâng de fragmentarea dreptei, dar de fapt aceste partidulețe care au trecut pragul electoral vor intra în Partidul Popular European; până și PNL li se alătură.

Astfel, PSD, chiar dacă a luat cele mai multe voturi în România, nu face parte din grupul cel mai numeros la nivel european. În deplasare nu e ca pe teren propriu...Cu adevărat grav este că au intrat în PE numeroase partide de extremă dreapta, care sunt de fapt anti-europene prin discurs. Poate că acum nu ne deranjează că ele resping musulmanii care au imigrat în țările lor, sau chiar evreii care sunt acolo de sute de ani, dar mai devreme sau mai târziu vor ataca orice tip de străini, inclusiv comunitarii din est.

Deja avem în PE un partid, UKIP, cu cel mai bun scor dintre partidele care au candidat în Regatul Unit, după o campanie îndreptată practic împotriva muncitorilor români și bulgari. Acolo sunt locuri de muncă neocupate de autohtoni (fiindcă angajatorii preferă să-i plătească mai puțin pe cei din Est, pentru aceeași muncă). Rămâne de văzut ce vor face acești xenofobi într-o instituție europeană, care nu e singura din complexul sistem legislativ al UE, ca să stopeze fluxul actual de forță de muncă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.