miercuri, 28 mai 2014

Uniți salvăm, faza pe Europa

Dacă am terminat de salvat România, rezolvându-i problemele la iarbă verde, e timpul să trecem la treburi mai serioase. Acum că se prefigurează rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, mă deranjează puțin formularea ”câștigător este...” pe care o aud de la primul exit-poll încoace. Pentru mine, nr. 1 este Partidul Apatia, reprezentat de vreo două treimi din români. Nu vorbesc de cei care au ales să nu voteze, dintr-un motiv sau altul, ci de marea majoritate care efectiv nu s-a interesat. 

Dacă îi mai luăm în calcul și pe cei împinși de la spate să voteze, care altfel nu ar fi știut că sunt alegeri sau cine candidează, avem un tablou complet al democrației reprezentative românești. Bineînțeles că și în alte state-membre este o situație asemănătoare sau mai proastă, dar nu cunosc la fel de bine motivația străinilor de a vota. Tot ce știu este că puținii români care au votat pe 25 mai au fost influențați de diverse opinii care nu prea au legătură cu Parlamentul European sau în general cu Uniunea Europeană.

De fapt, cred că mulți au vrut un fel de alegeri parlamentare naționale mid-termsau primaries, așa cum se organizează în SUA, dar Constituția nu ne permite, așa că hai să improvizăm. De exemplu, vrem să aflăm cine are cele mai bune șanse să ajungă președinte la iarnă, însă de obicei participarea la alegerile prezidențiale e mai mare, deci nu ai cum să știi de acum părerea celor care nu au votat duminică. Ei bine, cel puțin au realizat unii și alții că puterea stă în unire și că trebuie să renunți la orgolii dacă vrei să faci treabă.

Oricum, e mult mai ușor să alegi între doi oameni decât între zeci de candidați (din partide sau independenți) pe care în mare parte nici nu-i cunoști. Totuși, este de ajuns să știi că acești oameni politici se alătură de regulă unor grupări mai mari din PE. O grămadă de oameni se plâng de fragmentarea dreptei, dar de fapt aceste partidulețe care au trecut pragul electoral vor intra în Partidul Popular European; până și PNL li se alătură.

Astfel, PSD, chiar dacă a luat cele mai multe voturi în România, nu face parte din grupul cel mai numeros la nivel european. În deplasare nu e ca pe teren propriu...Cu adevărat grav este că au intrat în PE numeroase partide de extremă dreapta, care sunt de fapt anti-europene prin discurs. Poate că acum nu ne deranjează că ele resping musulmanii care au imigrat în țările lor, sau chiar evreii care sunt acolo de sute de ani, dar mai devreme sau mai târziu vor ataca orice tip de străini, inclusiv comunitarii din est.

Deja avem în PE un partid, UKIP, cu cel mai bun scor dintre partidele care au candidat în Regatul Unit, după o campanie îndreptată practic împotriva muncitorilor români și bulgari. Acolo sunt locuri de muncă neocupate de autohtoni (fiindcă angajatorii preferă să-i plătească mai puțin pe cei din Est, pentru aceeași muncă). Rămâne de văzut ce vor face acești xenofobi într-o instituție europeană, care nu e singura din complexul sistem legislativ al UE, ca să stopeze fluxul actual de forță de muncă.

miercuri, 21 mai 2014

Hai să boicotăm greva cetățenească!

Deoarece se vorbește intens despre alegeri și ”votul în stradă”, presupun că toată lumea știe despre ce e vorba: ”comunitatea” Uniți Salvăm propune cetățenilor să nu voteze la alegerile europene, că asta - vezi Doamne - îi va învăța minte pe politicienii români. Anumiți lideri auto-proclamați ai acestei mișcări au vrut doar să ”tragă un semnal de alarmă”. Deci până acum nu ne dădeam și noi singuri seama că e ceva putred în politica românească?!

Înainte de toate vreau să spun că înțeleg parțial punctul lor de vedere. M-am uitat pe listele electorale și am simțit nevoia să iau niște metoclopramid cu suc de lămâie. Deși există candidați pe care îi admir, ei vin la pachet cu alții pe care...să zicem că nu îmi plac, iar independenții nu m-au convins. Dacă luăm în considerare doar criteriul ”Roșia Montană”, vom observa că de multe ori partidele au pus ”cianuriști” în poll-position și ”europotriviți” mai jos pe listă. 

Totuși, nu votezi cu cineva doar pentru sau contra acestui proiect. Unul din puținele lucruri care mai motivează lumea să meargă la vot este dorința ca un anumit partid să nu ia prea multe voturi. Eventual, cel care este la putere sau este asociat cu o persoană de la putere. Anul acesta românii îmi par mai înverșunați împotriva unor politicieni, așa că profită de ocazie să le ”arate ei lor”. De fapt, politica europeană este mai complexă de atât, dar cine își bate capul cu chestiile astea plicticoase?

În acest context, apar niște persoane care, chiar dacă au intenții bune, nu au nicio logică în discurs. Să iau pe puncte argumentele lor. În primul rând, termenul de ”grevă” este doar o metaforă lipsită de conținut. Dacă un număr semnificativ de muncitori decid să înceteze munca, patronii au de pierdut. Dacă majoritatea alegătorilor nu se prezintă la vot, oamenii politici nu pierd nimic. E suficient să îi voteze rudele și cei care fac parte dintr-o familie mai numeroasă câștigă. Simplu!

În al doilea rând, boicotul (că asta e de fapt) e o acțiune de protest care nu se potrivește chiar la orice. De exemplu, dacă ai vrea să îți exprimi dezaprobarea față de modul de operare al unei companii, nu îi cumperi produsele decât în cazul în care ar avea monopol pe un bun de bază. Dar dacă vrei să îți arăți nemulțumirea față de clasa politică în ansamblul ei, analogia ar fi că refuzi să cumperi de la orice companie ceva de care ai nevoie. Din nou, partidele nu au nimic de pierdut.

Partidelor pur și simplu nu le pasă de idealism, având membri și mai ales conducători foarte pragmatici. În aceste condiții, introducerea pe buletinul de vot a casetei ”niciunul din cei menționați” (una din propuneri) ar fi un trist premiu de consolare. Să zicem că această casetă primește cele mai multe voturi. Și ce rezolvăm cu asta? O să trimitem mai puțini oameni la Bruxelles sau cum?! Este echivalentul alegerii lui Moș Crăciun sau a Zânei Măseluță parlamentari, așa, ironic.

Susținătorii acestui protest consideră că sunt necesare schimbări legislative importante, lucru cu care sunt de acord. Dar nu modifici legile ieșind în stradă, ci având parlamentari aleși, care pot face alianțe în Parlament. Sau măcar cu lobby-iști care sunt în stare să vină cu o propunere legislativă clară, ceea ce presupune bune cunoștințe juridice, nu figuri de stil. Nu știu în ce democrație imaginară trăiesc cei care își închipuie altceva. Simbolismul poetic e complet nepotrivit în chestiuni atât de concrete.

Există eurosceptici care nu vor să voteze la aceste alegeri ca să nu legitimeze instituțiile UE, ceea ce pot pricepe. Dar în condițiile în care te declari interesat de problematica europeană (de exemplu politicile ei de mediu) să nu votezi nu prea are sens. În plus, orice ar spune protestatarii, matematica este clară: absenteismul persoanelor nehotărâte favorizează partidele cel mai bine clasate în sondaje, adică exact cele pe care dau vina pentru fracturare, actuala lege electorală sau orice altceva.

Ca să nu mai lungesc vorba, dacă nu mergeți la vot, sau vă anulați votul, e treaba voastră, dragi prieteni; dar nu spuneți că o faceți pentru o Românie sau o Europă mai bună! Orice alt motiv e mai acceptabil. E o iluzie să crezi că astfel descurajezi candidații nepotriviți. Mersul în piață și alte forme de participare civică, care sunt într-adevăr necesare, nu sunt nici pe departe suficiente într-o ”republică electorală” ca a noastră sau în Uniunea Europeană.

joi, 15 mai 2014

Navele cu vele vin în portul Constanța între 24 și 27 mai

Adornate
De obicei, nu scriu decât despre evenimente din București, dar dacă într-un alt oraș din țară are loc ceva foarte special, nu mă pot abține să nu recomand. Este vorba de o regată (competiție nautică sportivă) ce are loc anul acesta în Marea Neagră, trecând și prin România. Festivitățile de final ale competiției vor avea loc în portul Constanța, în perioada 24-27 mai, ocazie cu care oricine poate urca gratuit la bordul velierelor. Puteți citi mai multe aici, la secțiunea Info.

Termenul tallship se referă la navele de mari dimensiuni cu pânze, cum ar fi fregatele (spre deosebire de yachturi, care sunt micuțe). În trecut, ele erau nave de luptă, deținute de statul major al Marinei, dar din 1956 aceste vase sunt utilizate în concursuri pentru iubitorii de istorie navală. Acum, ele au un scop recreativ și social - de exemplu, se organizează petreceri la bordul lor - și nu sunt deținute numai de guverne, ci și de organizații non-profit, universități sau persoane fizice. 

Mircea
”Flota” tallship este compusă din nave ce provin din multe țări și este caracterizată de diversitatea dimensiunilor, materialelor sau culorilor de pe carene și de pe pânze. Pentru a uni într-o singură cursă nave atât de diferite există condiția ca ele să fie construite după planuri învechite, adică să aibă structuri de stâlpi și vele care au fost înlocuite în marina comercială și militară de navele cu motor, dar care constituie patrimoniul istoric mondial al navigației.

Acest tip de ambarcațiuni a rămas în vogă pentru navele-școală, cât și printre pasionații de nave de epocă, datorită farmecului lor deosebit. Pe mine mă duc cu gândul la ”Pirații din Caraibe”, care înfruntă mările și oceanele pe astfel de vase. Recent, a fost descoperită o epavă a unei veliere care este posibil să fie faimosa Santa Maria, nava cu care Cristofor Columb a descoperit America (sau Indiile de Vest). Totuși, este foarte dificilă conservarea lemnului unor astfel de nave legendare.


De aceea, multe nave de mari dimensiuni cu pânze nu sunt tocmai ”de epocă”, ci reproduceri fidele ale unor nave care au navigat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acestea reprezintă mândria Marinelor din statele de apartenență. De asemenea, ele sunt folosite și în cinematografie, atunci când nu sunt înlocuite de imagini generate pe computer. Sper că informațiile obținute de pe Wikipedia v-au stârnit curiozitatea și că fotografiile sau videoclipul v-au făcut să vreți să vedeți live aceste bărci grozave.

marți, 13 mai 2014

Stop obsesiei de a fi mama perfectă

Nu știu dacă ați văzut mai de curând reclame la scutece, dar când mă uitam eu la TV îmi amintesc că ele erau cam așa: un bebe zâmbitor era schimbat de o mamă tânără și frumoasă, care părea foarte odihnită și în general totul era zen. Asta contrastează cumva cu ce știu de la cunoștințele mele care au un copil mic și care atunci când se dau jos din pat ar vrea cel mai mult pe lume să se culce la loc, pentru că n-au dormit aproape toată noaptea din cauza plânsetelor. 

Până și dimineața mea de copil era, din câte îmi aduc aminte, destul de grea, având în vedere că trebuia să mă trezesc devreme și să înfrunt frigul până la grădiniță. Pentru mama, care trebuia să mă și îmbrace, să mă și hrănească, era chiar mai dificil - îmi dau seama acum, privind părinți care își roagă copiii să mănânce sau să fie măcar mai cooperanți atunci când le schimbă hainele. Totuși, pentru femeile din ziua de azi, este o presiune și mai mare de a fi ”Wonder Mom”.

Ca să parafrazez mesajul din cartea All Joy and No Fun: The Paradox of Modern Parenthood de Jennifer Senior: dacă în anii '50 femeile era presate să fie casnicele perfecte - având o casă care strălucea de curățenie și ordine, în zilele noastre aceste standarde înalte s-au mutat în zona creșterii copiilor. Paradoxal, tații petrec acum mai mult timp cu copiii lor, dar se pare că generațiile actuale au nevoie de foarte multă atenție...

Acest lucru este dăunător carierei femeii - în cazul în care aceasta are una, fiind unul din motivele pentru care există puține femei CEO, dar despre asta voi scrie cu altă ocazie. Femeile care aleg să muncească spun că o fac tot pentru copil (conform aceleiași cărți), ca să-i poată oferi un viitor mai bun. Ceea ce e de înțeles atunci când vorbim de un job oarecare, dar oare nicio mamă nu mai are vreo altă vocație profesională? Sau o femeie de carieră e automat o mamă rea?!

Mi se pare normal să te informezi și să încerci să fii un părinte bun, urmând eventual exemplul altor părinți ”imperfecți”. După cum scria o mamă pe Facebook, trebuie să știi că nu ai cum să nu greșești atunci când crești un copil. Orice ai face, cineva îți va spune că nu ai procedat corect. În loc să-și facă reproșuri, mamele ar trebui să realizeze că mai sunt și alte lucruri care contează în viață - de exemplu un hobby. Bineînțeles, aceste lucruri sunt valabile și pentru tați.

duminică, 11 mai 2014

Filme altfel sau ceva diferit (de Eurovision)


Dacă nu urmăriți competiția politică muzicală a Europei, vă sugerez niște filme, europene și ele. Anul trecut a adus destul de multe filme bune la cinema, mai ales pe final, dar în prima parte a lui 2014 nu m-a atras în sală decât Grand Hotel Budapest, un film american cu iz european.  

Așa cum este foarte bine redat în promo-ul de mai jos, realizat de Adrian Sitaru, este greu să ”pui degetul” pe ce înseamnă film european. Sunt mai multe școli de cinema, de exemplu cea rusească sau cea franțuzească, dar chiar și în cadrul aceleiași țări există diversitate. 


Poate că această diversitate nu e foarte evidentă la noi în țară, unde aproape toate filmele recente au fost, așa cum spunea Nae Caranfil într-un interviu, închinate adevărului; în schimb, publicului îi place să fie mințit, să i se spună practic povești, nu să-și retrăiască pe ecran propria viață anostă. 

Dacă vrei să vezi un film neorealist care să aibă și spectaculozitate, nu vei fi dezamăgit(ă) de cinematografia italienească. De exemplu, A fost fiul, un film pe care l-am văzut în cadrul Festivalului de Film European, în care joacă actorul principal din La Grande Bellezza

Deși prezintă probleme specifice Italiei și mai ales Siciliei, filmul are și scene care m-au dus cu gândul la România: blocurile de tip ”comunist” în care se stă cu chirie și se taie uneori apa caldă, sau săracii care își cumpără mașini scumpe și preoții care le binecuvântează contra unei sume de bani.

Mai sunt și alte filme ce merită văzute la FFE. Ca și la Eurovision, puteți vota ceva, mai exact filmul preferat, care poate astfel primi premiul publicului. Trebuie doar să intrați la secțiunea Filme și să selectați unul, având posibilitatea de a-i da o notă de la 1 la 5, nu 12.

Ca toate festivalurile de film, FFE nu are loc în mall-uri, iar în acest caz intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Așa că studiați programul și mergeți din timp la Studio și Elvira Popescu, cât mai durează festivalul în București - până pe 15 mai.

joi, 8 mai 2014

Haters gonna hate. Dar până când?

Așa cum spuneam, în weekend-ul acesta are loc ONGFest 2014, festival care se va desfășura în parcul Herăstrău din București. În afară de cele două filme pe care le-am menționat deja, în program vor fi și alte documentare, dar și dezbateri sau concerte -  însă din păcate nu se va da bere gratis, ci doar Bere Gratis. Puteți învăța să dansați aromânește, să faceți origami, să admirați o demonstrație de karate sau să studiați bolta cerească prin telescop. Există chiar și un workshop de...automasaj!

Deși nu am auzit de toate asociațiile și fundațiile românești participante, sunt sigură că ele vor să facă lumea un loc mai bun, fie încercând să conserve ceva ce poate fi pierdut (în natură sau în cultură), fie schimbând lucrurile în bine. Acestea din urmă au o sarcină grea, pentru că se lovesc de indiferență, lipsă de resurse și chiar intoleranță. Anul acesta, tema evenimentului este combaterea discursului instigator la ură. Ne putem doar imagina cât de dificilă ar fi înlăturarea hate speech-ului.

Dacă în ziua de azi oricine poate scrie pe un blog cât de mult urăște persoanele de altă etnie, asta nu înseamnă că trăim într-o epocă mai puțin tolerantă. Ura este doar mai vizibilă și nu s-ar reduce prin faptul că nu ar fi exprimată în public. Dar nu trebuie să confundăm hate speech-ul cu dreptul la libera exprimare, deși unele persoane exagerează atunci când etichetează un discurs ca ”instigator la ură”. Instigarea la ură, în sensul juridic, este discursul prin care se incită la intimidare, violență sau prejudicii aduse unui grup. 

În combaterea acestui tip de discurs, solidaritatea este un ideal aproape imposibil de atins. De exemplu, unele feministe pot considera că anumite minorități sunt ”inferioare” sau pur și simplu nu le pasă că sunt și acestea afectate de discursul instigator la ură; alții văd peste tot discursuri instigare la ură legată de rasă, însă închid ochii atunci când e vorba de glume cu violuri, sau chiar le încurajează. Și așa mai departe. Percepem mai des ceea ce ne diferențiază, decât ceea ce ne unește.

Cei care condamnă discursurile de ură îndreptate către ei pot fi la rândul lor agresivi cu alte categorii de victime. De exemplu, religiile sunt în general împotriva homosexualității, chiar dacă unii homosexuali sunt credincioși (sau chiar preoți). Deși bisericile nu au neapărat un discurs care instigă la ură împotriva homosexualității, faptul că nu îi acceptă pe homosexuali poate atrage discursuri de ură din partea acestora. Și tot așa, ura ia forma unei spirale.

Personal, cred că discursurile care incită la ură nu au nicio scuză, pentru că în trecut au dus la crime împotriva umanității, ceea ce se întâmplă în continuare în lume. Este periculoasă propagarea unor astfel de mesaje, pentru că publicul este influențabil - mai ales cei tineri, puțin educați sau săraci. Propaganda de acest gen se bazează pe ideea că oamenii simplifică foarte mult lucrurile, văzând un dușman comun, în lipsa căruia își închipuie că viața lor ar fi mult mai bună. Sau dacă nu vor să extermine un grup, măcar să-l ”pună la respect”.

Chiar dacă un grup este vinovat de fapte care au dus la vătămarea altui grup (inclusiv prin vorbe), victimele nu trebuie să-și facă singure dreptate, pentru că într-un stat de drept există instituții abilitate să se ocupe de aceste probleme. Din păcate, în România aceste instituții nu funcționează întotdeauna eficient. La nivel global, lucrurile stau chiar mai prost. Mi se pare important de reținut că în fața legii întotdeauna este responsabil un individ și nu comunitatea din care face el parte.

Sper că ONG-uri ca Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, organizatorul evenimentului, sau Active Watch, Centrul de Studii Politice și Societatea de Analize Feministe AnA să aibă succes în proiectele lor împotriva discursului instigator la ură, adică împotriva urii. Ce-i drept, unele discursuri nu vin din convingeri, ci din dorința de a avea mulți alegători sau o audiență mai mare (care se traduce în bani), dar este îngrijorător că un public atât de numeros pleacă urechea la multe dejecții verbale și le mai și aplaudă.

Până acum, singurul lucru pe care l-am făcut în fața unor astfel de discursuri (care nu erau îndreptate neapărat împotriva unui grup din care fac eu parte) a fost să învăț cum să le observ rapid, ca să le ignor pe viitor. Asta din dorința de a nu oferi un ”spectator în plus” unui instigator la ură. Este inutil să încerci să îi convingi pe unii că părerile lor sunt greșite. Cred că singura schimbare cu adevărat pozitivă vine din interior, mai precis prin ”iertarea” celor care le-au făcut un rău imaginar  - acela de a fi diferiți. 

miercuri, 7 mai 2014

Săptămâna asta în București

Acum că nu mai plouă ca pe vremea lui Noah - eu, una, n-aveam chef de niște inundații - poate reușim să ne și plimbăm prin oraș în zilele în care vin. Vineri începe Festivalul de Film European și în weekend va avea loc ONG Fest, evenimente despre care voi scrie mai pe larg. La acesta din urmă vor fi proiectate pe 11 mai (începând cu ora 16), în Herăstrău, două documentare: On decency și The Turner Film Diaries. Ambele au fost prezentate anul trecut în cadrul One World Romania, la secțiunea ”Ura dăunează grav sănătății”. 

Un alt eveniment care are loc la sfârșitul săptămânii este Ziua Europei, pe 9 mai. Nu, n-are legătură cu alegerile europarlamentare, dar va fi ceva special. Între orele 16:00 – 19:00, bucureștenii vor fi întâmpinați în stații de metrou, de către reprezentanți ai ambasadelor statelor membre UE și ai altor instituții, cu informații despre cultura și tradițiile statelor respective. Organizatorii au pregătit pentru trecători diferite activități culturale, printre care: proiecții de film de scurt metraj, un proiect electronic ce transpune mișcările trecătorilor în pixeli, expoziții de pictură și fotografie, degustare de produse tradiționale, muzică și dansuri specifice statelor membre. Iată harta cu țările participante la acest eveniment literally underground:

Ceva complet diferit are loc la mall-ul Plaza Romania. Acolo, Bryan Berg - singurul constructor profesionist de clădiri din cărți de joc din lume și multiplu campion Guiness World  Records - va realiza cele mai  mari construcții din cărți de joc existente la noi în țară. Ateneul Român, Palatul Parlamentului și Plaza Romania sunt cele trei clădiri pe care Bryan Berg le va recrea din cărți de joc, într-un spațiu special amenajat în incinta centrului comercial. Clădirile vor fi realizate din 1.200 de pachete, respectiv 64.800 de cărți de joc. Berg nu va utiliza niciun fel de lipici, clei sau bandă adezivă, doar măiestrie clasică și design de mare efect. Până pe 11 mai îi puteți studia tehnica în timp ce lucrează, după care puteți admira expoziția (el a sosit pe 5 mai și mâine la 11:30 a.m. va susține o conferință la Plaza). Pe 24 mai, operele sale vor fi „demolate” într-o clipită, pentru a arăta că la mijloc nu este niciun truc.

Sigur că se mai întâmplă multe alte lucruri interesante, de care eu nu știu, dar timpul este limitat, deci alegeți cu grijă!

vineri, 2 mai 2014

Bucuriile excursiilor organizate

De obicei nu recurg la agenții de turism atunci când vreau să vizitez un oraș, dar de acest 1 mai am făcut o excepție. Mi-am cumpărat un voucher online, am rezervat locul și la nici 7 dimineața eram în fața unui parc, încercând să identific grupul cu care trebuia să merg. Apoi m-am alăturat celor care se uitau lung după autocar. 

Acesta s-a lăsat puțin așteptat, dar nu a întârziat mult. Când ne-am urcat, am realizat că avem și un ghid, o doamnă mai în vârstă care a făcut prezența. Am pornit în sfârșit la drum, iar eu mă pregăteam să dorm, pentru a compensa lipsa câtorva ore de somn. Dar nu acesta era și planul ghidului, care a luat microfonul și ne-a prezentat cu lux de amănunte istoria Bulgariei, chiar dinainte ca această țară să existe. Când a ajuns cu povestirea la zilele noastre, am crezut că am scăpat, dar nu, se pare că stilul ei nu ținea cont de cronologie, așa că ne-am întors la Evul Mediu, cel de-al doilea război mondial etc. 

Prima oprire înainte de vamă a fost la o benzinărie unde începea coloana de mașini care așteptau să plătească taxa pentru pod. Acolo s-au încolonat vreo 30 de persoane la o singură toaletă, moment în care mi-am dat seama că nu ne vom încadra în orar. Am reluat călătoria și doamna ghid ne-a asigurat de corectitudinea datelor pe care le avea despre vecinii noștri: ”Le-am luat de pe Internet, așa cum face toată lumea azi. Le puteți verifica!”. După care ne-a povestit cum s-a iscat o controversă între ea și alți turiști, care nu știau că Marea Mediterană se vărsase în Marea Neagră cândva. În acest punct cineva a cerut să ascultăm muzică.

Deși era probabil pensionară, ea avea muzică (spaniolă) pe un stick, nu o casetă sau ceva de genul ăsta. Din păcate, autocarul nu avea USB, așa că șoferul ne-a propus să ascultăm CD-urile lui. A întrebat dacă vrem să ascultăm manele, dar publicului nu i-a plăcut ideea. Prin urmare, am ascultat pe repeat un CD cu CC Catch. Asta ca să nu dormim nici când tăcea ghida.

După ce a fost epuizat subiectul istoriei bulgarilor - despre care am aflat că sunt niște oameni ”iuți la mânie” care ”ne-au luat Cadrilaterul”, printre altele - sugestia ghidei a fost ”să facem distracție”, adică să ne spună bancuri. Dar atunci când a întrebat dacă suntem de acord cu propunerea ei, toată lumea se prefăcea că se uită pe fereastră. Astfel că a spus, jignită: ”Veniți voi să spuneți bancuri, dacă nu vreți să le auziți pe ale mele!”. Așa că oamenii s-au înmuiat și au cerut să audă bancuri, întâi timid (”Ba da, vrem...”) și mai târziu, văzând că nu cedează ușor, cu insistență: ”Haideți, doamnă, spuneți-ne bancuri!”

Ghida ne-a citit bancuri vechi și neamuzante de pe niște foi; nu era talentată la recitarea lor, ba chiar ne explica și poanta, de parcă n-am fi înțeles și singuri. Unii râdeau de ea, nu cu ea, dar cred că hohotele de râs au încurajat-o. S-a terminat și cu bancurile, după care a urmat o sesiune de ”Știați că”. Nici din aceasta n-am reținut nimic. Anumite persoane nu se lasă totuși cu una cu două atunci când e vorba să te învețe ceva nou. Ghida, de exemplu, ne-a citit despre moduri inedite de a picta, după care ne-a dat din mână în mână articolul tăiat din ziar, ca să vedem și noi în poze cum se pictează cu sânge, cu limba șamd. Asta mi-a rămas în minte.

În schimb, la capitolul informații despre obiective turistice și limbi străine, adică lucrurile esențiale, ghida nu stătea prea bine. Nici șoferul nu mai fusese în anumite localități și GPS-ul nu îi indica fix biserica pe care o căutam. Dar ghida nu s-a lăsat intimidată, pentru că ea știa câteva cuvinte în ”slavă”. Am găsit după câteva urcări și coborâri biserica respectivă, unde ghida ne-a explicat ”Veți vedea icoane, ca în orice biserică”. Deci nu stalactite și stalagmite, ca în orice peșteră. Ne-a spus că nu e voie să vorbim în biserică, dar înăuntru a început tocmai ea să ne vorbească despre icoana care era atracția principală. Ne-am întors apoi la autocar. Cât a fost plecată la baie, niște pasageri i-au propus șoferului să plecăm fără ea.

Am ajuns și la orașul care era destinația noastră. Aici, pentru că nu știa unde să parcăm mai aproape de cetate, ghida a cerut informații pe stradă, în singura limbă de circulație internațională pe care o știa: spaniola. Se pare că bulgarii nu sunt în general vorbitori de spaniolă, dar ne-am descurcat într-un final. Am stabilit cu toții o oră de întoarcere și, spre surprinderea mea, pasagerii au fost destul de punctuali. Ghida era deja de o jumătate de oră la punctul de întâlnire și se plângea că noi am vorbit separat cu șoferul să ne întâlnim mai târziu. Am revenit spre București ascultând aceleași ”Cause You Are Young”, ”Heartbreak Hotel” și alte hituri optzeciste.

Pe drum, unii oameni voiau să meargă aerul condiționat, alții să se închidă. Se auzea din când în când întrebarea adresată șoferului: ”Puteți da mai tare/mai încet aerul?” Per ansamblu, experiența de ieri a fost frumoasă, iar ghida ușor confuză și enervantă a contribuit la ”a face distracție”, intenționat sau nu. În fond avea intenții bune, dorind să întrețină atmosfera, dar este bine să știi măcar limba engleză dacă ești ghid într-o țară a cărei limbă nu o vorbești.