miercuri, 16 aprilie 2014

Cum să faci economie la bronz

Imagine restograf.ro
Arethia Tătărescu, născută în 1889, a fost cea care a comandat lucrările din Târgu-Jiu ale lui Brâncuși (finalizate în anul 1938), dorind să înfrumusețeze orașul cu opere ce aveau motive tradiționale românești. Pentru asta și alte merite, i s-a ridicat o statuie în toamna anului 2013. Până aici, nimic ieșit din comun.

Nu mulți oameni ar fi aflat cine a fost Arethia, moartă în 1968, dacă nu ar fi apărut în presă știrea că bustul ei a fost interzis, pe motiv că sânii sunt prea mari. O comisie din Ministerul Culturii a hotărât acest lucru în zilele noastre, când silicoanele Biancăi  - altă femeie realizată - domină publicațiile online și tipărite.

Dar stilul bombastic al jurnaliștilor români induce în eroare. Nu e vorba că Arethia ar fi avut sâni atât de mari încât să depășească cantitatea maximă de bronz aprobată pentru astfel de statui. Puteți privi poza din știre ca să vă convingeți că Arethia nu a devenit faimoasă pentru pieptul ei voluptuos.


Problema este alta: sculptorul, un bărbat, se pare că a reprezentat sânii Arethiei conform propriilor fantezii, nu a realității; astfel, respectiva comisie s-a autosesizat, dorind să se respecte adevărul senologic! Ceea ce găsesc ironic, pentru că femeia asta îl finanțase pe Brâncuși, care a sculptat-o pe domnișoara Pogany într-un mod în care nimeni nu ar fi recunoscut-o. Totuși, înțeleg că atunci când statul comandă o lucrare, artistul nu trebuie să fie creativ, ci precis.

O fi fost undeva o problemă de comunicare: sculptorul nu a primit instrucțiuni exacte pentru a o imortaliza pe Arethia așa cum trebuie. Bustul trebuie să aibă o anumită formă și mărime, care să reflecte faptul că pe vremea aceea nu se făceau operații de mărire a sânilor și nici nu existau sutiene push-up, de tip Wonder Bra. Nu vrem să înșelăm contemporanii și nici posteritatea cu privire la istoria sânilor Arethiei, un lucru deosebit de important atunci când amplasezi o statuie. 

Însă tot nu înțeleg cum a ajuns deja celebra comisie la concluzia că sânii statuii nu sunt corecți. Am privit îndelung poza Arethiei, făcută cred cam la vârsta când era ea o Mecena, și nu pot să zic exact ce măsură purta la sutien. Deci sunt curioasă cum a procedat comisia. S-a dus la urmașii ei ca să ceară niște probe de lenjerie intimă a răposatei, pentru a le compara cu dimensiunile bustului de bronz?! Mă sperie ideea că un bugetar a fost plătit din banii contribuabililor să facă astfel de anchete.

Mi s-ar fi părut și mie ciudat să fie o statuie plată sau prea pieptoasă, dar la cum a fost realizată am o singură obiecție: sânii arată prea tineri pentru o femeie care pe atunci ar fi fost considerată bătrână. Adică, nu vrem să o prezentăm pe Arethia ca pe un model de frumusețe feciorelnică, ci ca pe o femeie matură care s-a implicat în viața culturală a Gorjului. Poate era preferabil să fie inclusă și o bluză de bronz, care nu aduce în atenție faptul că Arethia avea sfârcuri. Nu că n-ar fi avut...

Of, mai bine facem numai busturi de bărbați, că astea ale femeilor sunt problematice. Dar stai, și statuia lui Sergiu Nicolaescu fusese greșită: nu seamănă cu originalul. Mă întreb cum se ajunge în România de două ori în situația ca o statuie să fie demolată după ce a fost expusă fără avizul cultural. Și mai amuzant este că Ministerul Culturii și-a exprimat opinia la câteva luni după ce statuia Arethiei și cea a soțului Gh. Tătărescu au fost inaugurate într-un parc.

Sculptorul sânilor Arethiei dă vina pentru acest eșec pe subiectivismul comisiei de cultură. Ca să evităm în viitor o altă irosire de bani publici, eu am o propunere. Dacă sculptezi o statuie, ai putea măcar să desenezi (dacă nu să faci o reprezentare 3D pe calculator) cum va arăta. Mă gândesc că un sculptor e capabil de asta. Pentru ca apoi niște experți din administrație să-ți dea un răspuns oficial care să spună în termeni protocolari ceva de genul ”țâțele sunt ok” sau ”de data asta ai nimerit fața”.

Sunt sigură că așa s-a făcut în cazul statuii ecvestre a lui Carol I, din București. Au fost atent studiate picturile din arhivă pentru a se stabili până și dimensiunea exactă a testiculelor calului. Asta pentru că regele era îmbrăcat, deci nu aveai ce măsura. Dar nici nu călărea o iapă în acel moment, asta-i clar. Pentru costurile proiectului, ar fi fost convenabil dacă era castrat calul. Însă sculptorul român modern nu își permite să facă astfel de presupuneri. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.