joi, 17 aprilie 2014

Copiii și tehnologia - evoluție sau involuție?

La începutul anilor '90, televiziunea prin cablu era o noutate în România și canalele cu desene animate (Cartoon Network) erau fascinante pentru copii. Pe atunci, părinții le spuneau că sunt norocoși: pe vremea lui Ceaușescu nu se dădeau decât 10 minute de programe pentru copii pe săptămână. De asemenea, părinții respectivei generații s-au transformat în dependenți de televizor, urmărind știri, seriale, meciuri, filme și emisiuni-concurs cât să compenseze pentru toată perioada comunistă.

Elevii au început să citească tot mai puțin în perioada aceea, pentru că televizorul a devenit un concurent mai puternic la petrecerea timpului liber. Jocurile pe televizor sau Game Boy erau și ele mai interesante decât cărțile. Au trecut ani și au apărut Internetul și telefoanele mobile, care au cucerit în primul rând tinerii și adolescenții. Puteau să-și dea mesaje, fără ca nimeni să audă ce își spun, puteau să vorbească cu (ne)cunoscuți pe chat, să vadă gratis filme porno, să se joace în rețea etc. 

Dar apoi au crescut și au ajuns la vârsta căsătoriei, iar acum, la 30 și ceva de ani, au copii care merg la grădiniță. Și, ca să vezi, sunt oripilați de faptul că micuții lor stau toată ziua pe tabletă în loc să se joace între ei, așa cum făceau ei - părinții - când erau mici. Dau vina pe ceilalți părinți care au cumpărat astfel de gadget-uri colegilor copiilor lor, așa încât unul care nu are tabletă nu are cu cine să vorbească în timp cei toți ceilalți copii se joacă individual, deși împart același spațiu.

Unii încearcă să ia apărarea tabletelor, pentru că există multe aplicații educative pentru copii. Dar tot este trist să mergi la o petrecere cu preadolescenți și să vezi că nu interacționează între ei, ”ca pe vremea mea”, toți fiind cu nasul în telefon, pentru că așa e cool. E adevărat că și adulții tineri fac asta, în plus având și alte dependențe. Totuși, ei au nu s-au născut în era digitală, deci au și obiceiuri de modă veche, cum ar fi să se sune în loc să scrie pe Whatsapp.  

Ce-i drept, este mai ușor pentru un părinte să-i dea unui copil o tabletă / un smartphone care să-l facă să stea liniștit și educatoarele/învățătoarele sunt și ele mai mulțumite că au liniște în clasă. Dar la un moment dat copilul respectiv nu mai vrea decât să butoneze un joc sau să socializeze pe Facebook cu ”prietenii” lui. Și apoi mama sau tata se scandalizează că fata sau băiatul lor primește și dă în jur de 100 de sms-uri pe oră, nefiind atent(ă) la nimic altceva. 

Nu toate familiile își permit o tabletă, dar noroc că părinții pot face un credit, să-i ia copilului un aparat care îl plasează ”în rândul lumii”; în mod paradoxal, mașinăria aceea îl scoate din lumea reală și îl acaparează în lumea virtuală. Avantajul e că poți să-l ameninți oricând că îi iei ”jucăria” digitală, așa cum pe vremea noastră părinții nu ne mai lăsau la TV dacă făceam prostii. Asta îmi amintește de un film din anii '40 în care mama își pedepsește copilul cu interzicerea accesului la...radio.

Întotdeauna vor exista generation gaps. Și eu cred că aș fi fost îndrăgostită de un Iphone dacă aș fi avut unul când eram mică. Dar pentru că pe vremea aceea nu se inventase, ne jucam cu păpuși / mașinuțe și cu mingea în spatele blocului sau în curtea casei. Diferența e că muuuulte generații de copii dinaintea noastră făcuseră același lucru, așa că ni se pare normal ca și copiii de azi să fie la fel. Însă acum s-a produs între părinți și copii o prăpastie mai mare decât între noi și părinții noștri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.