vineri, 14 martie 2014

România, adevărata patrie a lui Oliver Twist

Din toate țările lumii, România este cea care a devenit cunoscută, în 1990, pentru condițiile îngrozitoare în care erau ținuți orfanii, în special cei cu handicap. Între timp, condițiile s-au ameliorat, dar sunt departe de a fi ideale. Au apărut și centre de plasament private, pentru înființarea cărora fondatorii trebuie să treacă printr-un adevărat hățiș birocratic.

Cunoștințele mele care s-au implicat în viața copiilor din aceste centre, nu doar prin luarea lor acasă de Crăciun, ci pe parcursul a luni și chiar ani de zile, mi-au explicat diferențele mari care există între instituțiile de stat și cele private. Totuși, copiii abandonați, reprezentând 97% din totalul ”orfanilor”, sunt inițial preluați de direcțiile locale (publice) pentru protecția copiilor. După aceea, dacă au noroc, ei pot ajunge la un asistent maternal sau, în cel mai bun, sunt adoptați. Adopția este de asemenea anevoioasă din punct de vedere birocratic.

Din păcate, nici măcar o familie iubitoare, care oferă copilului adoptat condiții bune de trai, nu este întotdeauna de ajuns pentru a compensa deficiențele ”moștenite” din orfelinat. Am citit acum mai bine de un an două articole de pe Global Post care explică dificultățile prin care au trecut copiii care fuseseră crescuți în centre de plasamente de stat (din acelea cu câte 40 de paturi în cameră), cât și părinții lor adoptivi.

Primul articol explică cum anumiți copii din România, adoptați de familii de americani, au avut ulterior probleme de sănătate mentală sau nu s-au dezvoltat complet. Studiile arată că acest lucru este mai evident la copiii care au petrecut mai mult de doi ani instituționalizați și care au, în consecință, un IQ mai redus sau rezultate academice submediocre. Asta mă face să mă gândesc cât de norocoși suntem noi ceilalți, care am fost crescuți de părinți care ne-au acordat mult mai multă atenție decât au primit vreodată acești copii, chiar dacă la vremea aceea nu am apreciat acest lucru. 

Al doilea articol prezintă provocările și mai mari la sunt supuși copiii care și-au petrecut toată viața în instituții și care nu știu să se descurce singuri atunci când ajung la vârsta majoratului. Mulți dintre ei ajung oameni ai străzii, pentru că nu există un program național de integrare a acestora. Puținele inițiative vin tot din domeniul non-profit, respectiv ONG-uri care încearcă să-i formeze pentru diverse meserii sau chiar să le găsească familia biologică; aceasta din urmă nu este neapărat o soluție, însă, pentru că părinții lor i-au părăsit de cele mai multe ori din cauza greutăților materiale majore, pe care mă îndoiesc că au putut să le depășească.

Din fericire, există voluntari care merg în centre de plasament și îi ajută la lecții pe unii copii abandonați, pentru ca aceștia să aibă șanse mai bune de a-și continua studiile, dar firește că nu sunt suficienți, deoarece în România există foarte mulți astfel de copii. De ce se întâmplă asta, având în vedere că acum statul nu mai interzice avorturile, metodele de contracepție se găsesc peste tot și sunt date chiar gratuit anumitor categorii de persoane? Probabil asta are legătură cu mentalitatea unor oameni, care consideră că este mai bine să lase copilul la spital după naștere decât să se protejeze.

În afară de a nu face eforturi reale pentru prevenirea abandonului, care are loc o dată la fiecare șase ore, statul român nici nu gestionează bine situația copiilor abandonați existenți. Anual se plantează panseluțe de milioane de euro în București, ca să dau un exemplu, dar întreținerea unui copil într-o instituție de stat costă lunar în jur de 150 de lei, ceea ce este o sumă derizorie, dacă luăm în calcul mâncarea, timpul personalului angajat, costurile clădirii etc. ce revin la fiecare copil în parte. 

Chiar dacă nu poate rezolva problema în ansamblul ei, societatea civilă poate pune umărul la schimbarea în bine. Hope and Homes for Children este una din asociațiile care luptă pentru includerea copiilor abandonați în case de tip familial, pentru ca în cele din urmă să dispară orfelinatele de tip vechi, inspirate din cărțile lui Charles Dickens; de asemenea, asociația are proiecte de integrare a tinerilor care ies din instituții, pentru ca aceștia să nu ajungă victimele traficului de persoane. 

Pentru acest lucru e nevoie de fonduri, evident, așa că în afară de sponsorizările primite de la companii, sunt necesare și alte surse de finanțare. Una din modalitățile prin care puteți ajuta este să participați la Gala Twinart, pe 26 martie 2014. Pe această dată se va ține la Ateneu un concert al cărui star este celebrul violonist Alexandru Tomescu. Cumpărând un bilet, premium sau nu, la acest eveniment, vă puteți aduce contribuția la proiectele HHC.

Un comentariu:

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.