sâmbătă, 26 octombrie 2013

O salată de subiecte

Un citat celebru dintr-un sitcom american a făcut anul trecut înconjurul web-ului: ”...suntem în 2012. La ce te aștepți, să cunoști o agentă drăguță de turism, în timp ce citești un ziar într-o librărie? Lucrurile astea nu mai există.” România a rămas puțin mai mult în urmă față de SUA, căci sunt în continuare o puzderie de agenții de turism și librării, cel puțin în București. Totuși, unde sunt ziarele de altă dată?
Ele încearcă să se adapteze epocii actuale în care oricine poate scrie orice pe Internet și în care oamenii nu prea mai cumpără hârtie cu reclame. Așa că mai toate publicațiile sunt acum și online, dacă nu doar online. Iar cei care scriu în acest mediu, fie articole de investigație, fie pamflete, trebuie să dea randament în termeni de trafic. Pentru asta, se inspiră din lumea blogging-ului.
Dacă vrei trafic mare pe blog, cel mai indicat e să scrii rețete culinare. Dar să zicem că nu gătești (bine). În acest caz, există alte opțiuni, cum ar fi ceva în genul Blogu' lu' Otravă, sau - la polul opus - un blog de hater în care împroști noroi în nenumărate lucruri și persoane. De exemplu, ai putea scrie împotriva unei forme de artă pe care o consideri desuetă; pentru că nu suntem în Japonia, unde sexul - și nu teatrul - ar fi ceva demodat. În timp ce faci asta, ar fi bine să ataci și o actriță, pentru că poți și pentru că e ușor.
Teatrul, ca și opera, baletul sau concertele de muzică simfonică sunt un gen vechi de spectacole, dar la care oamenii încă mai merg, dintr-un motiv sau altul: fiindcă adevăratul talent actoricesc se vede pe scenă, artiștii lirici au o voce mult mai puternică decât cei care interpretează alte genuri, dansatorii sunt capabili de mișcări senzaționale, iar cei care stăpânesc cântatul la un instrument transmit emoții deosebite. Iar chestia asta se întâmpla și în perioada socialistă, când erau cenzurate cărțile, filmele, melodiile și chiar picturile / sculpturile noi.
Tradiția nu e o valoare în sine, care trebuie păstrată cu orice preț, dar nu e nici un lucru neapărat rău. Alt lucru neutru e să fii copilul unei persoane care s-a consacrat ca o valoare la un moment dat, într-un anume spațiu. Dacă alegi același domeniu artistic și ești destul de modest ca să amintești de părintele tău, admiratorii vor spune că ai moștenit talentul, iar cei care nu te suportă vor susține că nu ai fi ajuns nicăieri dacă nu era tăticu'.
Nu că o apreciez pe Oana Pellea, dar mi se pare josnic chiar și pentru presa românească să abordeze un subiect în care cineva este atacat în mod gratuit. Nu că ar fi abuzat sistemul public de sănătate, cum a făcut Arșinel, ci pentru că: nu e cunoscută din sute de roluri pe plan mondial, nu arată perfect, s-a născut mai demult și, foarte grav, face bani din publicitate (de parcă o revistă s-ar susține numai din numerele cumpărate)!
Cei care cer demisia autorului nu prea au înțeles însă cum stă treaba; chiar dacă pleacă un jurnalist prost, locul lui va fi umplut de unul și mai slab, pentru că acesta e nivelul ”cititorilor inteligenți”. Singurul mod de a lupta contra unui site care scrie ce nu-ți convine e să-l ignori. În vastul Internet sigur găsești ceva care-ți place. În caz că nu reușești, poți încă apela la o agenție de turism pentru a te duce într-un loc fără tehnologie modernă, unde poți citi liniștit o carte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.