vineri, 6 septembrie 2013

De ce ies ”hipsterii” în stradă

Când am început să mă documentez în legătură cu cazul Roşia Montană, aveam o atitudine ambivalentă faţă de subiect. Mă interesa mai mult cum Roșia Montană Gold Corporation a investit masiv (şi) în comunicarea online - pagină de Facebook, bloguri etc. - deşi mediul online era și a rămas ultimul bastion pentru activiştii care se opun proiectului; asta în condiţiile în care televiziunile şi ziarele încă au contracte de publicitate care, în cel mai bun caz, le constrâng să ignore subiectul. Între timp, am ajuns la alte concluzii, mai complexe.
Nu sunt împotriva mineritului în general, atât timp cât acesta duce la dezvoltare sustenabilă. Dimpotrivă, cred că avem în țară numeroase resurse nefructificate și destul de mulți șomeri. Aurul are și alte întrebuințări în afară de a fi o podoabă și am fi ipocriți să luptăm împotriva tehnologiei în țara noastră, în condițiile în care importăm atât de multă din străinătate. Nu am ceva nici contra PR-iștilor sau bloggerilor ”profesioniști” care promovează interesele RMGC, pentru că asta e ceea ce le pune pâinea pe masă; dacă nu ar mai fi oameni mai josnici pe lumea asta probabil nu am avea o părere așa bună despre noi înșine, ca să fim sinceri.
Am scuzat și presa, deși, într-o ţară normală, cea de-a patra putere în stat este câinele de pază al democraţiei și al statului de drept. Aici, presa este maidanezul care primeşte resturi de la corporaţii, că tot e la modă subiectul canin. Nu este o situaţie ieșită din comun, având în vedere criza care a afectat mai ales presa scrisă. Nu am cablu TV şi nici nu cumpăr ziare sau reviste, deci nu am de gând să mă plâng de calitatea scăzută a programelor şi articolelor din mass-media.
Dar pot să acuz toţi ”aleșii” care de 16 ani încoace susțin (fie şi prin faptul că nu au curaj să anuleze) un proiect care nu e deloc în folosul poporului român, popor în care este inclusă şi comunitatea locală din Roşia Montană. Singurul interes este al corporației și al celor plătiți de ea cu milioane de euro. Nu vreau să spun că toată clasa politică este de vină, unii s-au pronunţat împotrivă, iar alţii au fost supuşi la mari presiuni. Dar majoritatea factorilor de decizie a fost pur şi simplu cumpărată, aşa cum s-a întâmplat în cazul Bechtel şi în multe privatizări din istoria noastră recentă sau epoca ”liberalizată”.
În timpul ăsta, cei mai mulţi români nu ştiu sau nu înţeleg situaţia. Deşi primul referendum privitor la exploatarea de la Roșia Montană nu a trecut din cauza cvorumului (mi-e teamă că norocul a fost tocmai nepăsarea oamenilor), jumătate de respondenţi s-ar putea declara în favoarea unui proiectul deocamdată ilegal. Ce-i drept, s-au exprimat ei şi în favoarea unui Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, dar se pare că aceea a fost doar o consultare. Clasa politică va lua în considerare doar răspunsurile care îi convin, pentru că aici nu suntem în Elveția și singurele referendumuri cu reală aplicabilitate au fost cele referitoare la Constituție și la demiterea președintelui.
Băsescu și majoritatea PDLiștilor și-au exprimat acordul pentru exploatare, fiind suporterii unui capitalism sălbatic, pentru că asta cred ei că înseamnă să fii de dreapta (cu toate că erau de stânga până la mijlocul anilor 2000). Surpriza mai mare a venit de la plagiatorul Ponta și de la USL, care înainte de alegerile din 2012 promiteau să închidă proiectul. Pe atunci, europarlamentarul Daciana Sârbu spunea că se leagă cu lanțuri la Roșia ca să împiedice exploatarea. De altfel, penalitățile pe care statul român le-ar plăti în acest caz nu sunt în niciun caz atât de mari pe cât se susține. Dar premierul actual are o părere diferită de a deputatului Ponta din trecut, așa că pasează grenada în Parlament.
E greu să găseşti un loc în care se strâng atâtea controverse simultan, ca în proiectul de la Roșia. De exemplu, de ani de zile s-au tăiat investițiile publice în zonă, ca orice "ajutor" sa pară că vine doar din partea RMGC. Dar înainte de acești "eroi salvatori" canadieni, roșienii mureau oare de foame? În condițiile în care reglementările favorabile corporației îi împiedică pe roșieni să facă orice afacere mai mare de un chioșc în casă, recâștigarea drepturilor de dinaintea apariției RMGC i-ar ajuta cu adevărat, nu ”miile” de locuri de muncă pe timp limitat, pentru care oricum nu sunt specializați.
Un alt argument pe care îl folosesc cei de la RMGC este că acea zonă are o tradiție milenară în minerit. De parcă pe vremea romanilor se foloseau cianuri. Ca să nu uităm că nu comunitatea locală va beneficia de profit - minunata redevență de 6% și participația de 25% - pentru că bogățiile subsolului sunt ale statului! De fapt, comunitatea respectivă nu va mai exista, rămânând pe locul unde acum sunt munți frumoși și vestigii antice doar un imens lac toxic, cu risc de catastrofă.
Să nu mai vorbim de metalele rare a căror exploatare de către o companie privată nu poate fi controlată de stat, în fapt, chiar dacă nu există licență pentru alte metale decât aur și argint. Apropo, licențele pe care le au sunt expirate, o serie de documente sunt secretizate de parcă ar fi vorba de război nuclear și garanțiile sunt atât de mici încât practic nu există. Nu în ultimul rând, RMGC este o companie fără experiență, înființată special pentru a da un mare tun, în mod evident. Și ar mai fi altele de spus despre Roșia Montană, suficiente cât să publici o carte.
Dar cum rămâne cu celelalte comunități locale care nu au nici măcar potențialul agricol și turistic al Roșiei? Nu au fost toate binecuvântate și blestemate să aibă aur. Nu poţi "salva lumea" în ansamblul ei. Există asociaţii care se ocupă de diferite probleme, dar chiar dacă printr-un miracol s-ar rezolva toate în România, tot va veni cineva să spună că nu ne pasa de Africa sau alte locuri unde e în continuare sărăcie, corupţie etc. Roşia Montană este un simbol pentru că acolo sunt concomitent mai multe aspecte care intrigă oamenii, astfel că acum sunt persoane din diverse categorii sociale împotriva proiectului, orice ar spune sondajele manipulate. Nu doar ecologişti care vor să fie cool.
Miza este mare. Dacă trece acest proiect de lege dat cu dedicație, vom atrage o puzderie de investitori străini, ca-n visele anilor '90, investitori care ne vor da afară din case ca să ne mulgă mai bine resursele. Fără a fi naționaliști sau comuniști, oamenii trebuie să ia atitudine în fața acestui pericol. Dacă la protestele din iarna anului trecut nu au existat revendicări clare, de data aceasta e nevoie de o mai bună organizare, pentru că e în discuție un principiu.
Vor fi în continuare critici care spun că miile de tineri care ocupă piețe nu sunt reprezentativi pentru o a țară întreagă. Sau că notorietatea pe Facebook nu se compară cu cea de la televizor. Cel mai important front rămâne cel juridic, dar ieșirile în stradă și chiar dezbaterile pe rețele sociale sunt un mod de a face oamenii să conștientizeze problema. Cât timp mai există o speranță, merită să luptăm pentru ea, pentru că de fapt ne apărăm pe noi. Sună idealist, dar este cât se poate de real.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.