miercuri, 17 iulie 2013

Noi o scoatem la capăt când se stinge lumina...

...Și nu știm niciodată a cui a fost vina. Spiritele rele din casa în care am locuit nu bântuiau doar instalațiile sanitare, ci și pe cele electrice. Nici acum nu-mi explic de ce radioul antic din bucătărie pornea și se oprea singur. În schimb, m-am prins într-o zi că întrerupătorul luminii de pe hol are o șmecherie: nu era suficient să-l apeși, trebuia să tragi de el (scoțându-l ușor din perete) ca să se aprindă becul. M-am bucurat că lustra era în regulă și că nu mai trebuia să folosim un lampadar trist.
Într-un timp, și plafoniera din baie era stricată, așa că utilizam o veioză băgată în priza din afară, de lângă ușă. Cum veioza stătea într-o poziție demnă de un echilibrist, pe closet, nu e de mirare că într-o zi i-am găsit cioburile în apă. Atunci am apelat la un amic electrician amator, care a reușit să reaprindă becul din tavan; mi s-a părut mai destoinic decât Edison însuși.
Mai sărea din când în când și câte o siguranță, însă când tabloul electric a cedat nervos, lăsându-ne fără lumină sau vreo priză funcțională, a fost mai trist. Mi-am dat atunci seama că e greu să trăiești în secolul XXI fără curent electric: mâncarea se strica încet în frigider, bateriile laptopurilor se epuizau și nu puteam nici măcar să citesc o carte, fiind seară.
Am creat o atmosferă romantică aprinzând lumânărele în tot apartamentul, ca să nu mai orbecăim. Ne-am folosit rețeaua de prieteni pentru a da de un electrician profesionist, până nu ni se stingeau telefoanele. I-am explicat situația rugându-l să vină cât mai rapid. Răspunsul lui a fost că i s-a terminat programul pe ziua respectivă. Am insistat atunci să vină a doua zi, la prima oră. Replica lui a fost: ”Păi mâine e sâmbătă”. Și după sâmbătă urma duminică, evident.
Într-un final, problema a fost remediată de un amic și ne-am bucurat că n-a fost mai rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.