joi, 18 iulie 2013

Ce este de fapt cetățenia europeană?

Conform Eurobarometrelor, mulți cetățeni, printre care și numeroși români, declară că se simt atașați de Uniunea Europeană, însă puțini știu diferența între UE și Consiliul Europei. Voi încerca să explic în acest articol, în mod simplificat, statutul juridic al cetățeniei europene.

Cuvântul ”cetățenie” este echivalent cu englezescul citizenship și franțuzescul citoyennete, dar în limba română mai spunem și naționalitate când ne referim la statutul legal al persoanei care beneficiază de drepturi. Cu alte cuvinte, de orice etnie ar fi o persoană, important este statul (țara) care îi protejează libertățile.
Cetățenia europeană este supranațională, dar orice persoană trebuie să fie mai întâi cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene pentru a se bucura de drepturi suplimentare. Astfel, este important de reținut că apatrizii nu pot fi cetățeni europeni. Este cazul unor locuitori, de obicei nomazi, care nu au acte de identificare. Acordarea cetățeniei europene, în mod direct, imigranților extracomunitari și refugiaților nu este posibilă - deocamdată, cel puțin.
Se poate observa că cetățenia europeană e subordonată celei naționale, adică nu se poate deconecta de statul-națiune. Mai mult, cetățenia europeană este incompletă, în sensul că drepturile de care se bucură un cetățean al unui stat membru în alt stat membru sunt (încă) restrânse față de cele pe care le are în țara lui. Sunt și critici care susțin că acestea nu extind foarte mult drepturile de dinaintea Tratatului de la Maastricht (1992), când piața europeană exista deja, respectiv libertatea de circulație a persoanelor, capitalurilor, bunurilor și serviciilor.
Practic, e vorba de patru drepturi care prelungesc cetățenia națională, dar care nu sunt neapărat de primă importanță pentru majoritatea cetățenilor europeni, în viața lor cotidiană: mișcare liberă și rezidență în orice alt stat, dreptul de a alege și a fi ales în Parlamentul European (PE) și la alegerile locale din țara de rezidență, protecție diplomatică într-o țară terță și dreptul de petiție la PE + dreptul de a se adresa Ombudsman-ului (Avocatului Poporului). Aceste drepturi se pun în aplicare, după cum se poate vedea, în afara țării în care ai cetățenie. Este vorba deci de o cetățenie ”externă”, condiționată de cea ”internă”.
De aceea, nu e de mirare că cei mai mulți cetățeni europeni nu au o imagine clară a Europei ca spațiu politic comun, deși mulți se declară europtimiști. În plus, sistemul de protecție a drepturilor ce decurg din cetățenia europeană este destul de confuz pentru cei care au auzit de el. După cum am scris mai sus, există mecanisme non-juridice pentru protecția acestor drepturi, și anume Comisia pentru Petiții a Parlamentului European și Ombudsman-ul.

Comisia pentru Petiții a PE poate primi sesizări de la cetățeni, rezidenți ai UE cât și membri al unei asociaţii, societăţi, organizaţii (persoană fizică sau juridică) cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene, în acord cu articolul 227 al Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene. Subiectul petiţiei trebuie să ţină de domeniile de competenţă sau de interes ale Uniunii Europene, precum:
 - drepturile cetăţeanului european, aşa cum sunt stabilite în tratate,
 - aspecte legate de mediu,
 - protecţia consumatorului,
 - libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor şi piaţa internă,
 - aspecte legate de ocuparea forţei de muncă şi politica socială,
 - recunoaşterea calificărilor profesionale,
 - alte aspecte legate de punerea în aplicare a dreptului comunitar.
Simplele solicitări de informaţii şi comentariile generale pe marginea politicii UE nu sunt de competenţa Comisiei pentru petiţii. Petiţia trebuie redactată într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Aici se găsesc mai multe informații despre dreptul de petiționare.
Ombudsman-ul, care a apărut după Tratatul de la Maastricht, poate primi de la cetățeni plângeri referitoare la cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor sau organelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de Primă Instanţă. În urma primirii acestora, Ombudsman-ul face anchete, după care propune soluții și măsuri. De asemenea, Ombudsman-ul informează PE și cetățenii asupra investigaților efectuate. Mai multe detalii se pot găsi în această anexă la regulamentului PE.
Există și mecanisme juridice de protecție a drepturilor cetățenești europene, mai exact judecata la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg. Ea nu trebuie confundată cu cea de la Strasbourg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o instituție independentă de UE, sau Curtea Internațională de Justiție de la Haga, organ judiciar ONU. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot să aducă un caz în faţa Curții de Justiţie a UE dacă consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituţie europeană. Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluţionare şi pentru a le oferi cetăţenilor o mai bună protecţie juridică, s-a înfiinţat Tribunalul (de Primă Instanţă), care se ocupă de acţiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi şi anumite organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură cu legislaţia în domeniul concurenţei.

4 comentarii:

  1. Avem drepturi, avem legi dar in Romania ce se face? Daca statul fura e logic ca nu avem lege si nici drepturi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Statul nu fura, statul este furat :) Avem drepturi, dar oamenii trebuie sa le cunoasca si apoi sa si le apere atunci cand sunt incalcate, in baza legilor care exista si ele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Statul pune taxe şi impozite. Statul român nu are TVA scăzut la alimentele de bază... Statul nu susţine educaţia, sănătatea şi nici familia aşa cum ar fi logic să o facă şi de aceea avem spitale fără dotare corespunzătoare, şcoli sub standarde şi familii la limita sărăciei. Noi, dacă ne-am cunoaşte drepturile, ar trebui să invadăm cu petiţii comisia respectivă a PE...

    RăspundețiȘtergere
  4. Toate acestea sunt decizii politice din anumite momente. TVA nu a fost mereu asa mare, de exemplu. Drepturile sunt necesare, dar nu suficiente, daca intr-o tara sunt f multi saraci nu se strang destui bani incat sa oferi protectie sociala adecvata pt toti.

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.