miercuri, 12 iunie 2013

Omul, resursa nepretuita a companiei

Am citit azi un articol scris de un headhunter care a renuntat la cliseul "cea mai importanta resursa a companiei sunt oamenii" si a spus lucrurilor pe nume: oamenii au multe defecte fata de masini, asa ca actionarilor le-ar conveni sa foloseasca mai multe calculatoare si mai putine persoane, sa aiba mai multe proceduri si mai putini indivizi in carne si oase. Criticile malitioase nu au ocolit nici acest articol, un comentator scriind ca angajatorul de fapt nu prefera un soft, pentru ca nu l-ar putea ameninta, umili, de la el nu ar primi linguseli si nici barfe despre colegi.

Totusi, eu cred ca oamenii sunt cea mai importanta resursa a unei companii in cazul in care ei detin compania. Este vorba de patronul-director, atat de prezent la noi in companiile mici si mijlocii care se intituleaza eufemistic "cu capital 100% romanesc". Ah, ce bine ca nu e strain, unii angajati sunt xenofobi; banii parca miros mai bine cand ii primesti din mana unui conational. Sunt sigura ca patronul roman care isi conduce propria firma in mod patriarhal (sau matriarhal daca este o femeie) nu este o inventie romaneasca, dar experienta mea se limiteaza la plaiuri mioritice. Ba chiar am avut ocazia sa lucrez - tradatoare de neam ce sunt - pentru un patron-manager strain, ca sa observ diferenta.

Antreprenorul roman, in cele mai multe cazuri, a plecat de jos si este un om autorealizat. Faptul ca a parvenit ii confera (in capul lui) o rara desteptaciune pe care simte nevoia sa o impartaseasca subalternilor. Astfel ca, oricat de bun afacerist ar fi, compania lui se va lovi de un prag superior tocmai pentru ca el nu accepta ca un profesionist sa-i ofere cu adevarat consultanta. Va angaja de exemplu un specialist in dezvoltare organizationala, dar nu ca acesta sa faca o diagnoza reala si sa-i spuna cum poate imbunatati sistemul. El, antreprenorul-director, stie deja cum e mai bine, are nevoie doar ca planul sa fie implementat. Numai ca orice lucru e perfectibil, asa ca planul se schimba constant. Aici am sa revin asupra unui paragraf interesant din articol, mai exact ultimul:
"Într-o companie nu e atât de multă nevoie de imaginaţie şi de creativitate pe cât îşi închipuie cei mai mulţi. Ba dimpotrivă! Multe firme au probleme tocmai din cauza abundenţei de idei noi, de sugestii şi de scenarii, şi a puţinătăţii muncii pentru a le pune în practică pe cele decise la începutul anului, scrise în business plan şi în buget. Companiile nu de strategii duc lipsă, cum se spune, ci de execuţia strategiei. Poţi face o strategie excelentă pentru o companie, oricât de mare, în 5 zile. Restul, de 360, e execuţie. Aşadar, când vom ajunge ca oamenii să lucreze 5 zile într-o companie şi neoamenii restul de 360, multe probleme se vor rezolva..."
Aici, autorul se refera la faptul ca angajatii nu respecta planul initial, venind mereu cu initiative menite sa-l actualizeze. Dar de cele mai multe ori, angajatii nici nu au reala putere de decizie, caci toate ideile "bune" sunt ecouri a ce a spus patronul, iar restul nici nu sunt luate in seama.

Antreprenorul roman nu are doar unul, ci cativa salariati care se ocupa numai de strategii, dar nu are niciodata o strategie, pentru ca aceasta este un etern draft. De fapt, el are propria lui definitie a ce inseamna strategie, iar cei care au facut scoli de specialitate si au lucrat anterior in companii de renume sunt desigur mai prosti. Dar cei care nu au nici cunostinte, nici competente pentru pozitiile lor, fiind in schimb foarte servili, au toate sansele sa ajunga in top.

In afara de asta, o gramada de oameni sunt intr-adevar in plus in organigrama, dar nu pentru ca ar fi lenesi. Ei nu se vor duce la patron sa ii spuna "Stii, eu m-am gandit mult si mi-am dat seama ca munca mea aici e in zadar pentru profitul tau. Nu cred ca pregatirea mea ma recomanda pentru vreun post pe care l-ai avea disponibil" pentru ca au si ei datorii, facturi de platit etc. Nu e vina PR-istului ca a fost angajat intr-o companie in care nu se poate face PR. Antreprenorul pur si simplu a auzit ca in marile companii exista PR, iar el se vede in postura de sef al unei mari corporatii, cu toate ca cifrele nu sustin aceasta teorie. Asa ca ii spune responsabilului HR sa gaseasca un PR-ist bun, dispus sa lucreze pentru relativ putini bani. Iar responsabilul HR nu ii spune ca pe acesti bani nu poate angaja decat o persoana cel mult mediocra, pentru ca si el are o paine de castigat din asta. Mai departe, nici managerul departamentului din care face parte viitorul PR-ist nu se plange ca i se mareste echipa. In fond, de curand au fost dati afara niste oameni utili, deci cineva trebuie sa le preia munca de secretariat, vanzari sau orice altceva care nu e PR.

Oamenii ar fi probabil o resursa mai valoroasa daca fiecare ar fi angajat in locul potrivit, iar patronii ar asculta mai mult de vocea ratiunii si mai putin de propriile lor instincte, care, cred ei, daca i-au calauzit bine in afaceri, inseamna ca sunt infailibile. Poate este de vina lipsa uceniciei sau sistemul de invatamant care produce, de pilda, absolventi de filozofie ce ajung sa lucreze in domeniul imobiliar. Dar cea mai problematica este lipsa de incredere a patronului in manageri. Antreprenorul roman acorda titluri pompoase ca Chief YZ si salarii pe masura, dar nu le permite managerilor sa decida nici in chestiuni triviale, care nu implica buget. De aceea, el ajunge sa sustina interviul final si cu o asistenta entry-level a unui manager aflat undeva jos pe scara mult prea ierarhica. Iar apoi patronul se plange ca munceste mai mult decat toti angajatii la un loc, facandu-le treaba.

Dar, cand ceva nu merge bine, nu este niciodata vina patronului, ci a angajatului, fie el si manager, care nu a ascultat si nu a "inteles" ce vrea patronul. Chiar daca patronul vorbeste in dodii, este datoria subalternului sa decodifice dorinta patronului si sa o duca la indeplinire. Asa cum invingatorii scriu istoria, patronii sunt cei care dau afara angajatii si nu invers, oricine ar avea dreptate.

Un comentariu:

  1. Vezi tu...locul unde am fost suntem si revenim,ca-l cheama W,Q sau Y,este ca o baclava.Foetaj, nuca, sirop...

    De altundeva "Darul lui Humboldt" / Saul_Bellow

    rx atelier

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.