marți, 28 mai 2013

Din SF-urile patriei: educatia

Desi nu traiesc in capitala autostrazilor suspendate, sunt totusi o persoana care isi noteaza lista de cumparaturi nu pe agenda clasica, ci pe telefon. Dar asta nu s-a intamplat dintotdeauna.

Cand eram la facultate, mergeam la cursuri cu niste foi si un pix, pe care le tineam in geanta, asta in cazul fericit in care nu le uitam acasa, trebuind sa imprumut de la un coleg o foaie si de la altul orice instrument de scris. Instrumentul il dadeam de obicei inapoi la sfarsitul orei, foile acelea in schimb erau de-a pururi pierdute pentru colegii mei. Acum, sunt pierdute si pentru mine, cu toata cerneala /pasta/mina irosita pe ele, caci la fiecare curatenie de primavara am mai renuntat la cursuri din care oricum nu-mi inteleg propria caligrafie.

Aceeasi soarta a maculaturii au avut-o si caietele din liceu, dar acolo a fost o despartire mai trista, pentru ca in afara lucrurilor pe care le scriam dupa dictare mai aveam notate si chestii haioase de la colegi, un fel de inside jokes de la noi din clasa. Desi la vremea aceea inca aveam manuale, vorbisem cu colega de banca sa aducem fiecare jumatate din cele necesare pentru orele noastre; eu eram responsabila cu unele materii si ea cu altele, fiindca in mapele noastre nu incapea atat de multa stiinta. De altfel, pentru noi manualele erau o adevarata afacere, pentru ca ne chinuiam la inceputul anului scolar sa le vindem celor mai mici, dar asta e alta poveste.

In schimb, in scoala generala nu scapam asa usor: aveam la fiecare materie de adus un manual si o culegere (daca nu aveam la o materie culegere, se compensa cu grosimea culegerii de la alta materie), plus caietele, care erau de doua feluri - de teme si de scris la ore. La asta se adauga un penar cu compas si alte nebunii; din fericire, mama nu-mi facea sendvisuri, ci imi dadea bani sa-mi iau un corn de la chioscul de langa curtea scolii. Daca intr-o zi mai aveam si sportul, cred ca in total caram vreo 10 kg dus-intors; asta in conditiile in care ai mei nu ma duceau cu masina la scoala, totusi era prea aproape ca sa iau vreun autobuz.

Pe vremea mea nu erau nici ghiozdane-trolere, dar daca as fi avut mintea de acum, cred ca nu imi mai pasa de ce ziceau ceilalti copii si imi luam un carucior din acelea de piata. Cand vedeam filmele americane in care elevii aveau dulapuri unde isi lasau cartile si alte lucruri, visam la o scoala in care sa-ti faci si temele, dupa care sa zburzi liber pana a doua zi. Cred ca asta i-ar fi ajutat si pe niste copii care, la ei acasa, si sa fi vrut nu puteau sa invete.

Dar astea se intamplau acum mult timp, cand nu existau telefoane destepte, calculatoare si tablete. In zilele noastre, pentru a anticipa viitorul educatiei, cei de la Holcim Romania au realizat un manual digital care contine lectii despre protectia mediului. Bineinteles ca trecerea de la manualele tiparite la un instrument de tip Ipad nu este doar mai interesant pentru un copil, ci si un mod de a proteja natura. Aceasta initiativa nu vizeaza numai sanatatea spatelui copilului, ci si al copacilor sacrificati in numele invatamantului.

Pe de alta parte, penetrarea acestor gadget-uri cum este Ipad-ul este inca scazuta in Romania, unde cei mai multi partinti nu si-ar permite sa le ofere odraslelor asa ceva. Se pune deci problema diviziunii digitale: in loc sa stearga sau macar sa atenueze diferentele dintre bogati si saraci, tehnologia informatiei si comunicarii nu face decat sa adanceasca prapastia. Cum ar trebui deci gestionata aceasta situatie la nivel national?

De curand se vorbea de inlocuirea programului "Cornul si laptele", banii ce raman fiind mai bine investiti in programe after-school. La fel, poate in viitor ajungem la concluzia ca banii pe care ii dam pe manuale tiparite ar putea fi  mai eficient directionati spre o tableta ieftina (de provenienta romaneasca) pe care sa fie puse an de an lectiile in format digital. Pare ceva revolutionar, dar in anumite state deja nu se mai preda scrisul de mana, pentru ca folosirea unei tastaturi, de tip touch screen chiar, este mai utila in ziua de azi. In plus, se incurajeaza dezvoltarea durabila.

Pe de alta parte, s-ar putea ca insasi proiectul manualelor digitale sa puna probleme scolilor romanesti, care sunt partial prinse in sec. XX si partial intr-un secol anterior. In primul rand, daca exista o posta in Bucuresti care nu are curent electric, ma gandesc ca e posibil ca o scoala situata in Cucuietii din Vale sa aiba si ea aceeasi problema. Apoi, in situatia fericita cand electricitatea este in regula, trebuie tinut cont de faptul ca bateria unei tablete nu tine prea mult si e nevoie de multe prize.

Mai ramane doar sa ii invete elevii pe profesori cum sa foloseasca tabletele. Nu in ultimul rand, orice copil va fi un target pentru un hot (evetual alt elev) care pana atunci nu putea sa-i fure decat cartile.
Cu toate acestea, sunt optimista. Oamenii considera ca e rau cand invatamantul se reformeaza, pentru ca le sunt derutati copilasii. Dar aceste schimbari, uneori fara sens, nu fac decat ne adapteze la viata de dupa studii, care este la fel de schimbatoare.

Parintii nostri au fost usor bulversati de schimbarile prin care am trecut noi, de aceea cred ca si generatia noastra se va simti depasita de ce va fi nou peste cativa ani sau decenii. Acesta nu e un motiv sa stopezi progresul; daca vrei sa traiesti intr-o tara dezvoltata, conteaza foarte mult investitia in educatie. E adevarat, tehnologia e doar una din probleme, nu se va rezolva totul doar pentru ca avem acces la tehnologie. Dar acest aspect poate fi un pas in solutionarea numeroaselor chestiuni cu care se confrunta invatamantul in Romania.

3 comentarii:

  1. :) eu cand merg la cumparaturi inca mai folosesc celebra lista scrisa cu pixul pe hartie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ideea manualelor digitale este foarte bună. Punerea ei în aplicare va aduce însă câteva bătăi de cap.
    Primele probleme ar fi cele de infrastructură, aşa cum ai spus şi tu: Electricitatea, tabletele (care nu trebuie să fie neapărat iPad) etc.
    A doua ar fi legată efectiv de manualele digitale şi de cum ar trebui utilizate. Neapărat trebuie găsit un ATU mai important pentru acestea. E şi greutatea manualelor un factor, dar mai bine s-ar promova beneficiile unor lecţii interactive care să atragă elevii prin multitudinea metodelor de învăţare, metode care nu pot fi utilizate decât în format digital (mă refer aici în special la conţinut multimedia, diagrame animate, filmuleţe educative etc.)
    Problema este că sunt mulţi care au idei bune însă nu au puterea de face cu adevărat o schimbare în bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. schimbarea este necesara si inevitabila in sistemul de invatamant. :)
    Succes!

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc pentru feedback! Dacă ai o întrebare, voi răspunde cât de curând posibil.