luni, 28 iunie 2010

In sprijinul piratilor digitali

Termenul de pirat pt cei care descarca ilegal muzica/filme de pe Internet mi se pare nepotrivit. Sa iei din profitul potential al cuiva (cel pe care l-ar avea daca ai plati) nu este acelasi lucru cu un jaf obisnuit. Daca ar fi asa, ar trebui facuta ilegala infiintarea de noi firme, pentru ca asta reduce din profitul celor deja existente.

Modul nostru de gandire referitor la plata bunurilor este inca tributar unor vremuri in care bunurile erau de alta natura. De exemplu, muzica era doar live, iar in loc de cinema exista teatru. In aceste conditii, oamenii plateau pentru fiecare spectacol in parte. Acum, un artist este platit pt fiecare disc in parte, desi nu a muncit decat o data la inregistrarea acestuia. Muzicienii inca mai fac efortul de a canta in concerte, dar de multe ori doar ca sa-si promoveze albumul.

Este adevarat ca nu toti banii se duc la artisti, ci o mare parte intra in buzunarele actionarilor de la casele de productie. Acestia impun preturi mari pentru CD/DVD-uri, pt a-si recupera investitia (mai ales daca e vorba de filme/videoclipuri cu efecte speciale). Dar legile copyright-ului nu se opresc dupa ce s-a realizat profitul initial, ci teoretic ar trebui sa-l imbogatim in continuare pe Paul McCartney pt ce a compus acum mai mult de 40 de ani.

Mai mult, cu servicii ca Youtube se pot acum viziona filme si asculta muzica chiar in format HD, la orice ora (nu dupa programul stabilit de televiziuni/radio); atunci de ce sa mai cumpar "suplimentele" multimedia prin care ziarele si revistele se chinuie sa supravietuiasca, chiar daca sunt la pret redus?

Totusi, pirateria nu este atat de rea pt piata de entertainment asa cum sustin casele de discuri. De multe ori, copierea unor fisiere de pe Internet face ca acel material sa se ditribuie foarte rapid in toata lumea, sporind astfel notorietatea artistului. Astfel ca vanzarile nu scad de fapt, sau chiar in tari ca Romania, unde lumea nu prea cumpara muzica, oamenii platesc sa mearga la concerte pentru ca au ascultat intai gratuit albumele unei formatii. Cat despre filme, mersul la cinema este o experienta sociala placuta care nu poate fi inlocuita de vizionarea unui film pe calculator.

Acelasi lucru este in general valabil si pentru carti, dar preturile sunt in general mai mici si profiturile nu atat de mari; asta face ca oamenii sa cumpere in continuare hardcopies decat sa le descarce in Kindle. Oricum, bibliotecile nu au omorat librariile, asa ca in viitor ar trebui ca si alte forme de cultura sa fie disponibile celor care nu-si permit sa plateasca pentru ele.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Mitul liderului


Jeffrey Nielsen a publicat in 2004 o carte neconventionala, "The Myth of Leadership". In aceasta, el sustine ca nu avem nevoie de fapt de lideri, ci ca "nevoia" de lideri in companii este doar pastrarea unui status-quo al organizarii bazate pe ierarhie.

Nielsen pleaca de la ideea ca multi oameni sunt nefericiti cu munca lor, iar unul dintre motivele absentei bucuriei care ar trebui sa le faca munca mai usoara este tocmai seful/sefa. Se stie faptul ca lipsa acordarii de responsabilitati poate cauza depresii angajatilor. Totusi, sunt managerii un rau necesar? Nielsen sustine ca nu, dand ca exemplu cateva companii de succes care sunt conduse in mod colegial.

Originile "mitului" liderului se pierd in negura preistoriei, cand in fiecare grup de oameni exista cate un "Mare Barbat" (un fel de mascul alpha), iar ceilalti, cu cat erau mai aproape de el, cu atat aveau o pozitie mai buna in grup. Cand oamenii au inceput sa se organizeze in triburi, lucrurile au evoluat, in sensul ca cel mai puternic barbat nu era neaparat cel mai mare/fortos, aparand rangurile sociale. De abia odata cu revolutia industriala a luat nastere structura organizationala piramidala si s-a ajuns la tipul de ierarhie care dainuie pana in zilele noastre (cu exceptia firmelor mici/start-up care inca mai au un lider central).

De-a lungul istoriei, au existat cateva momente care au influentat acest tip de gandire, printre care romanticismul, cu ideea de geniu, om superior facut sa-i conduca pe ceilalti (idealul lui Eminescu, care era si el un reactionar). De asemenea principiile management-ului lui Taylor mentionau clar distinctia intre creier - conducere si corp - muncitorii care nu faceau decat sa execute ordinele.

Aceasta logica a conducerii bazata pe ierarhie pleaca de la anumite supozitii: oamenii sunt facuti sa fie condusi, ei sunt lenesi din natura si trebuie supravegheati constant, angajatilor trebuie sa li se dea doar informatiile strict necesare, etc. Un exemplu literar este "Metamorfoza" lui Kafka - desi personajul care se transforma in gandac nu mai intarziase niciodata la serviciu, imposibilitatea lui de a ajunge la birou il face pe seful sau sa isi exprime adanca nemultumire...

Efectele acestui tip de gandire se pot observa la tot pasul, in firme mici si corporatii de asemenea: anagajatul nu-si permite sa vorbeasca sincer cu superiorii sai - care se cred buricul pamantului pt ca puterea corupe - si ajunge sa faca ce i se spune, fara sa se implice cu adevarat. Lui i se cere sa respecte doar proceduri, ceea ce ucide creativitatea de care firma ar putea beneficia.

Care este alternativa? Nielsen propune organizatia "peer-based". Aceasta nu este de tip laissez-faire, ci destul de dificil de implementat. Colegii, care sunt egali si care astfel pot comunica mai bine, trebuie sa se implice activ in luarea deciziilor, prin consilii. Nielsen mai mentioneaza si metoda conducerii prin rotatie - cumva modelul "The Apprentice" in care fiecare proiect are alt manager.

Cred ca acest model de munca fara lideri este un ideal, si este necesara o schimbare radicala de mentalitate pentru ca el sa se extinda in anumite domenii in care absenta ierarhiei este un tabu. Cu siguranta ca exista angajati care nu pot functiona, cel putin deocamdata, decat cu frica in san, altfel fiind in cel mai bun caz niste free riders.

Dar teoria lui Nielsen m-a facut sa ma intreb daca existenta unor lideri in alte activitati sociale este sau nu benefica...de ex, democratia reprezentativa este un relativ esec in Romania. Consider ca fara participare cetateneasca larga (cu ajutorul liantului social) nu se pot rezolva nici problemele locale, nici cele nationale. Mi-ar placea sa traiesc intr-un loc in care totul se rezolva de sus, ar fi mult mai simplu, dar e clar ca nu asta e tara in care sa se intample asa ceva.

vineri, 11 iunie 2010

In Franta, cainii nu umbla cu covrigi in coada

De fapt, acolo cainii nu umbla decat in lesa, nu sunt liberi si "comunitari" ca in Romania. Ce popor egoist!...Dar, pentru cei care nu au ocazia sa vada Parisul, iata motive de a spune "strugurii oricum erau acrii"
Acest pasaj urat mirositor

Aceasta statie de metrou trista

Acest accident in plin centru

Iar pentru studentii care viseaza sa invete la Paris (la gat cravatei cum se leaga nodul), campusurile nu sunt tocmai hoteluri de o stea...Desi sunt mai igienice decat cele din Bucuresti, si mai izolate - unii ar vedea un dezavantaj aici - acolo se plateste destul de mult pt o camera ca asta

Cu bai comune ca astea, pline de afise care indeamna la pastrarea curateniei

Totusi, campusul pe care l-am vizitat avea cladiri frumoase si mult spatiu verde (cu flora, fauna, tot tacamul), ceea ce nu pot spune despre Regie. Deci nu e de mirare ca atrage mai multi studenti straini decat universitatile noastre :)

luni, 7 iunie 2010

Abordarea capabilitatilor

Amartya Sen a inventat conceptul de capabilitati, care pot fi considerate constructe sociale: legatura dintre reusite personale si valori comune. El a propus egalitatea de capabilitati, spre deosebire de teoria clasica a lui Rawls, care pleca de la egalitatea de resurse. Capabilitatile sau functiile posibile ale unei persoane pot fi reprezentate de vectori de ex ceea ce numim voce poate fi: reprezentare de catre sindicat, drept de participare la o demonstratie etc (mai multe dimensiuni ale aceluiasi concept).

Sen defineste functiile ca ceea ce alegem sa fim sau sa facem din multimea de capabilitati, care sunt rezultatul distribuirii resurselor, dar si a factorilor de conversie (personali, sociali, de mediu); astfel drepturile formale - ceea ce am putea - se transforma in drepturi reale. Este greu de aplicat ideea de libertate a lui Sen din teorie in practica pentru ca de ex un lucru poate ca nu este util acum pentru a dezvolta o capabilitate, poate fi ma tarziu.

Ca exemplu, libertatea de expresie este si o libertate de proces, nu doar de oportunitati. Dar ea poate fi impartita in libertati de proces si de oportunitati. O alta dificultate este ca resursele si factorii de conversie se pot suprapune (factorii de conversie pot fi inclusi in resurse). Acestea pot defini capabilitatile in mod diferit.

Sen critica preferintele adaptate la circumstante, cand ele ar trebui sa fie universale - de ex femeile "prefera" joburile part time pt ca altfel nu ar putea avea grija de copii, dar pe de alta parte spune ca lista capabilitatilor depinde de comunitatea democratica in care traieste cineva (este relativa). Se poate folosi modelarea pe computer pentru a crea scenarii contrafactuale si a descoperi alegerile care s-ar face fara constrangeri. Spre ex, perioada de somaj si suma oferita in timpul acestuia reprezinta constrangeri in termenii alegerii unui job.

Daca welfare state-ul de tip traditional ofera protectie personala impotriva deprivarilor (somaj, boala etc) sau suport institutional pt situatiile de schimbare a cursului vietii cum ar fi concediul de maternitate, perspectiva capabilitatilor largeste acest cadru. De ex, precaritatea de dinainte sau de dupa nasterea unui copil le face pe femei sa-si caute un job sigur chiar daca nu este cel pe care si-l doresc.

Serviciile publice nu sunt intotdeauna oferite de stat, ci si de piata, iar perspectiva capabilitatilor ofera un instrument de evaluare. Conform acestei perspective, politicile publice ar trebui sa garanteze libertatea individuala (de a face si de a fi), munca fiind un drept care le permite oamenilor sa obtina valoare din ceea ce fac.

Evaluarea politicilor sociale, prin prisma capabilitatilor pt munca, inseamna a stabili in ce masura acestea ofera o paleta mai larga de unde individul poate alege serviciul pe care il valorizeaza; ele pot fi evaluate prin metode cantitative - mai multe cazuri dar mai superficiale (analiza extensiva a unui esantion reprezentativ statistic) - cat si calitative - subiecti selectati din extensie si cazuri critice (analiza intensiva a unui esantion reprezentativ dpdv analitic).

Datele calitative obtinute din narare - detaliile pe care le dau oamenii in interviuri - arata ca preferintele noastre tin de trecutul nostru, cu alte cuvinte suntem dependenti de o anumita cale. Oamenii pot avea totusi reprezentari fanteziste ale trecutului, deci cercetatorii trebuie sa faca diferenta intre acestea si experienta efectiva; de aceea trebuie sa intre in detalii despre cum s-a intamplat ceva, pt ca oamenii de obicei nu inventeaza, dar pot omite anumite lucruri.

Revenind la sociologie ca disciplina, aceasta poate fi definita ca al treilea taram, undeva la mijloc intre indivizi si institutii, adica un camp al societatii. Este important deci sa ne amintim ca, pastrand doar rationalitatea economica, democratia s-ar transforma in dictatura.