marți, 7 decembrie 2010

Wikileaks - critica criticii

Paradoxal, Wikileaks a facut un bine statelor carora le-a publicat "secretele". Site-ul a tras un semnal de alarma cu privire la protectia informatiilor, iar daca acele documente au ajuns online, cu siguranta ca erau si in mana rivalilor (non)statali. Avand in vedere precedentele probleme de securitate a informatiei, un astfel de "incident" era emergent.

Cat despre dezvoltarea democratiei acum ca cetateanul are acces la lucruri pe care guvernul nu vroia sa i le spuna, situatia este ceva mai complexa. Heinrich Munkler, profesor de teorie politica la Berlin, avertizeaza ca difuzarea secretelor statale nu este tocmai benefica, in acest interviu.

Argumentele lui (cu exceptia celor ce tin de competitia internationala), pot fi rezumate astfel:
- nu tot ce se discuta la nivel inalt trebuie sa ajunga la urechile poporului, pentru ca acesta nu are competenta de a analiza diverse situatii; trebuie sa se faca diferenta fata de secretele care, tinute, duc la manipularea poporului - reprezentantilor unei democratii trebuie sa li se acorde increderea ca fac aceasta distinctie (iar aceasta incredere ar trebui sa fie mai mare decat in organizatii ca Wikileaks);
- masa de informatii fiind atat de mare, este imposibil pentru cetateni sa o filtreze, deci in loc sa "stim tot" si sa "discutam despre tot", trebuie sa acordam aceasta responsabilitate jurnalismului profesionist;
- posibilitatea de informare ii privilegiaza pe cei care au mai mult timp sa navigheze pe Internet sau mai multi bani pentru a angaja alti oameni sa faca asta - asa ca idealul egalitarist care legitimeaza Wikileaks nu va fi atins pe termen lung, ci mai degraba se va ajunge la un alt tip de oligarhie.

Iar acum, contraargumentele ce se pot aduce:
- increderea care trebuie acordata liderilor este oportuna doar in teorie, in practica s-a demonstrat ca de multe ori cei care ne conduc sunt incompetenti si corupti; linia subtire dintre ceea ce trebuie stiut si ce nu trebuie, nu ar trebui sa fie stabilita in mod arbitrar de autoritati
- masa de informatii produsa de jurnalismul traditional este de asemenea prea mare pentru a fi analizata fara filtre, dar ceea ce numim ziare bune sau emisiuni bune sunt pe cale de disparitie din cauza cerintelor "pietei"; Wikileaks a revitalizat practic jurnalismul investigativ, pentru ca cetatenii nu citesc neaparat de pe site ci urmaresc mass-media care acopera stirile despre Wikileaks
- mai mult timp la dispozitie (ceea ce este legat de mai multi bani) ii privilegiaza pe cetateni cu sau fara Wikileaks, chiar si intr-o democratie reprezentativa - de ex, pt ca au mai multe oportunitati de a se informa cu privire la candidati; acesta nu e un motiv de a delegitima democratia ca regim, pentru ca dincolo de posibilitate conteaza ceea ce fac oamenii efectiv: este alegerea lor daca isi consuma timpul citind documente clasificate sau urmarind filme.

joi, 30 septembrie 2010

Activismul online

New Yorker a publicat un articol foarte interesant in care explica de ce "revolutiile nu vor fi tweetuite". Autorul, Malcolm Gladwell, face o paralela intre actiunile curajoase ale negrilor care au sfidat segregarea la inceputul anilor 60 in sudul american si "cauzele" de pe Facebook, care nu reusesc sa creeze o adevarata schimbare in bine.

El mentioneaza ca miscarile pentru drepturi civile din secolul trecut erau bine finantate, fata de donatiile pe Internet care sunt in medie de cativa centi/persoana si in plus erau organizate oarecum militareste, pe langa organizarea indisciplinata din actualele retele.

Totusi, organizare de retea, fara autoritate centrala, poate avea si avantaje, mai ales dpdv al impartasirii informatiei si difuzarea rapida a acesteia. De altfel, progresul tehnologiei comunicationale a facut posibile sau cel putin a extins impactul unor proteste cum ar fi cel al studentilor din Viena (care au ocupat universitatea pt a se opune schimbarilor ce ii dezavantajau).

Care e totusi diferenta dintre vechii protestanti care erau definiti prin cauzele lor si actualii activisti caracterizati mai mult prin canalul de comunicare folosit? Granovetter, cum s-ar zice, "a distinguished professor from a prestigious university", are o teorie care ar putea da o explicatie. Este vorba de legaturi puternice (intre rude, prieteni apropiate) si slabe (cunostinte) - persoanele cu mai multe legaturi slabe sunt de obicei avantajati in retea, ei fiind de obicei si gatekeepers (cei care fac legatura dintre 2 sau mai multe clustere).

Daca inainte vreme oamenii mergeau la un miting pt ca mergeau si prietenii lor cei mai buni, acum ei au mult mai multi prieteni (dar mai putin apropiati) pe retele sociale online; numai ca o simpla cunostinta nu te poate influenta sa faci foarte multe, de ex vei semna o petitie, pt ca e usor, dar nu mai mult.

Am fi tentati sa credem ca oamenii nu se mai implica atat de mult pt ca nu mai exista probleme la fel de grave, dar de fapt probleme sunt mereu, numai ca oamenii sunt pur si simplu mai apatici. Aparent, speranta ca Internetul sa revitalizeze cultura civica si participarea politica este doar un mod optimist de a privi lucrurile.

luni, 6 septembrie 2010

Elevi/studenti hiperconectati

Unde sunt copiii de alta data?...Intr-un mail trimis de o profesoara catre o lista de cercetatori ai Internetului, aceasta se plangea ca studentii ei vin la cursuri inarmati cu iPads, netbooks, etc, ceea ce face ca atentia lor sa nu mai fie dedicata cursului.

In ziua de azi, tinerii au la ei macar un mobil de pe care pot trimite sms-uri in voie, fara ca profesorul sa observe. Cei mai dotati, chiar si in sarmana noastra tarisoara, au telefoane mai sofisticate de unde pot intra pe Facebook. Deci, chiar in situatia in care le-ar fi interzis laptopul, ei tot ar fi intr-o sesiune de multitasking; prin asta intelegand ca isi updateaza constant profilul ("sunt la curs, ce plictiseala") si se prefac ca scriu dupa dictare.

Dintotdeauna au existat studenti interesati de scoala si cei care, fara gadgeturi la dispozitie, si-au "gasit altceva de lucru"; la fel, au fost si vor fi inca profesori cu filozofia "timpul trece, leafa merge". Si este penibil cand ei citesc din niste foi ingalbenite, acum ca orice copil poate intra pe net ca sa gaseasca respectivele informatii si sa constate ca sunt usor depasite sau chiar eronate de-a binelea.

Dar exista si proesori care se chinuie sa fie la zi cu stiinta pe care vor sa o transmita si au pretentia (absurda, dupa unii) sa fie ascultati. Asa ca, ce se poate face? Exista varianta de a organiza seminarii in care elevii/studentii sa fie implicati activ, de obicei in proiecte de grup, iar metoda elearning pare sa fie destul de eficienta comparativ cu cea fata-in-fata.

Dar proiectele de grup pot fi o expresie a prostiei de grup (dincolo de pericolul parazitismului) daca nu se trece intai printr-o faza de citire/informare/invatare individuala - faza care este si ea evitata din cauza ca e mult mai atractiv mess-ul. Deci, odata cu invazia Internetului in vietile noastre, ar trebui regandite principiile educationale...din pacate, cei care decid curricula samd sunt in general batrani care nu folosesc calculatorul decat pt ca acum e obligatoriu sa ai macar o casuta de email.

marți, 24 august 2010

Apologia plagiatului in era Internauta


Nu de mult, discutand despre marele hit Alejandro al doamnei Gaga, am fost critica cu privire la lipsa ei de originalitate. Dar trebuie sa recunosc ca, tot ascultand muzica, vazand filme etc, incep sa vad din ce in ce mai multe referinte chiar si la artistii pe care ii consideram autentici. Cu cat inaintam in istorie, pare ca sursele de inspiratie sunt mai limitate. Acum ca "s-a facut totul" mai avem dreptul sa-i criticam pe cei care copiaza, in lipsa de ceva mai bun? Eu zic ca avem macar dreptul de a-i copia la randul nostru, dar asta face subiectul altor sedinte...

Cineva a facut atunci o comparatie intre plagiatul artistic si cel academic, iar intamplator am dat de curand peste acest articol care trateaza subiectul plagiatului in era digitala, intorcandu-l aproape pe toate partile:
- copiatul este mult mai usor acum datorita tehnicii ctrl c + ctrl v (pe de alta parte, si depistatul plagiatului este mai simplu)
- de multe ori studentii copiaza de pe site-uri ca Wikipedia pe care nu le citeaza deoarece nu sunt o sursa tipica scrisa de un autor, ci mai degraba informatii ce tin de cunoasterea comuna; de aceea, studentii nici nu se simt vinovati preluand cuvintele altora (asa cum s-ar simti daca ar avea in mana o carte adevarata)
- drepturile de proprietate intelectuala fac fata unor provocari imense in epoca actuala, in care studentii impartasesc muzica si filme online
- generatia actuala de tineri are o identitate diferita (fata de cea din anii '60 de exemplu) care presupune printre altele ca proiectele academice sunt privite doar ca sarcini ce trebuie indeplinite intr-un fel sau altul, doar pt o nota
- faptul de a remixa franturi din diferite materiale nu este o demonstratie de creativitate, ci de lene
- invatamantul preuniversitar nu pregateste bine viitorii studenti pentru rigorile citarii

Gerry McKiernan, care se ocupa de studiul plagiatului (iata ca si acesta este un subiect de cercetare), are totusi o perspectiva diferita. El face referinta, daca este intr-adevar ideea lui :) la zidul lui Hadrian, construit de romani pe teritoriul Angliei de azi, cu roci din zona respectiva. Dupa ce zidul a fost abandonat in decursul istoriei, oamenii locului au folosit o parte din ruine pentru a construi cladiri. Acesta este unul din multele exemple in care oamenii au folosit ceva vechi - fie ca e vorba de caramizi sau folclor - pentru a realiza ceva nou - monumente, muzica culta, etc.

In lumea Web 2.0, oamenii recreaza constant informatii noi din oceanul mediatic, astfel cultura noastra e caracterizata de un etern amestec participativ! Cu riscul de a ma repeta :), nu e nimic nou in asta, ci pur si simplu istoria se repeta mai accelerat din cauza/datorita existentei Internetului.

Fac parte dintr-o generatie care in liceu inca mai preda lucrari scrise de mana; presupun ca acest lucru este prost privit azi, chiar si in scoli generale. Cand eram liceeana, a aparut revolutionarul site referate.ro, de unde era atat de usor sa copiem...trebuia doar sa fim atenti sa nu scoatem exact acelasi referat, cum s-a intamplat in cateva situatii penibile.

Dar nu cred ca asta era vina noastra si nici macar a site-ului, ci mai degraba a profesorilor sau chiar a sistemului educational in general. Care era in fond rostul unui referat? Profesorii nu se asteptau la creativitate ci la reproducere, deseori aceasta fiind o metoda de evaluare mai facila pt ei. Pe de alta parte, cu resursele din sistemul preuniversitar, e de-a dreptul imposibil sa faci o adevarata cercetare. Singura modalitate de a fi original ar fi o proba de creatie literara. Dar imi amintesc ca trebuia ca si compunerile din scoala primara sa contina clisee din plin, care omorau orice farama de stil personal ai fi avut.

De-abia la facultate am invatat cu adevarat cum trebuie scrisa o lucrare; dar in ciuda faptului ca sunt avertizati, studentii continua traditia din clasa a V-a, cand "compuneau" un comentariu literar preluand un paragraf de ici si unul de colo...noi ne facem ca scriem, iar ei se fac ca citesc. Sa nu dam, deci, vina pe tehnologie.

miercuri, 21 iulie 2010

Terorismul cibernetic

Poate cineva sa ucida folosind un calculator? Nu in mod direct, de aceea ideea de terorism cibernetic pare un pic deplasata. In realitate, progresul tehnologiei muta locul bataliei in spatiul cibernetic.

Trebuie sa facem distinctia intre terorismul cibernetic pur, care se defineste prin atacuri asupra infrastructurilor critice ale unui stat, si folosirea Internetului de catre teroristi, care nu face decat sa le usureze comunicarea; aceasta comunicare pe Internet poate avea loc intre teroristi, ceea ce reduce riscul de a fi prinsi, sau poate avea loc o comunicare cu publicul, prin bloguri - fie ca este vorba de sustinatori fie un public general pe care teroristii incearca sa-l intimideze.

Terorismul cibernetic este strans legat de criminalitatea de pe Internet, pentru ca tehnicile de hacking sunt folosite pt obtinerea de fonduri ce finanteaza alte activitati teroriste mai periculoase, cum ar fi producerea sau achizitionarea de armament. Mai mult ca oricand, terorismul este o amenintare globala, nu mai putem spune ca este localizata undeva departe.

Dupa 11 Septembrie, cat si dupa atacurile de la Londra si Madrid, serviciile secrete din multe tari au intensificat cautarea posibililor teroristi pe Internet, in afara tehnicilor clasice de urmarire. Acest motiv a fost totusi mai mult un pretext pt a verifica mesajele transmise de oricine in mod privat, deoarece pana atunci Internetul era un "taram" pe care nu patrunsese inca guvernul. Alaturi de telefonie si posta traditionala, comunicarea online a ajuns sa fie monitorizata, asa cum Inteligenta dorea inca din anii 90.

Desigur, infrastructurile care depind acum de retele informatizate, cum ar fi cele fiscale sau de trafic aerian, nu sunt doar tinta atacurilor teroriste, ci deseori sunt sponsorizate de alte state, de ex China ataca frecvent SUA in acest mod. Dar cultura de securitate nu tine doar de stat si companii producatoare de softuri anti spyware, ci si de oamenii de rand, care trebuie sa inteleaga riscurile utilizarii neprotejate a Internetului si sa actioneze in consecinta.

vineri, 9 iulie 2010

Subveghere si catopticon

Jean-Gabriel Ganascia propune termenul de Catopticon in locul Panopticului si preia ideea de sousveillance (supraveghere inversata) de la Steve Mann, pentru a descrie posibilitatile pe care tehnologia moderna le deschide in favoarea democratiei.

El pleaca de la distinctia spatiu public-spatiu privat pe care o facuse Hannah Arendt intr-o perioada a totalitarismelor. Daca in acea perioada oamenii se retrageau in sfera privata, din cauza ca orice dezbatere publica ar fi fost vazuta ca o tradare a telurilor fasciste, iata ca azi lucrurile s-au inversat. Prin dispozitive ca telefoane dotate cu camere foto/video si acces la Internet, sfera privata dispare in favoarea celei publice. Traim intr-o epoca exhibitionista, in care oamenii declara de buna voie ce fac si la ce se gandesc.

Cum se traduce aceasta schimbare in termeni politici? In mod normal, ar trebui ca democratia sa fie intarita prin cresterea transparentei, dar sfera publica - in sensul discutiilor despre "public affairs" - nu este de fapt promovata. Totusi, exista acum, mai mult decat oricand, posibilitatea controlului de jos in sus, deoarece este mai simplu pt un cetatean sa urmareasca ce fac autoritatile. In SUA s-a inceput deja implementarea Guvernului 2.0 prin site-uri ca acesta care arata unde merg banii publici.

O alta ipostaza a democratizarii generate de Internet este posibilitatea de a posta (pe bloguri, retele de socializare) informatii care in mod normal nu ar fi publicate de state sau mari trusturi media, desi aceasta este discutabila. Cu toata controversa legata de verificabilitatea jurnalismului amator, avem macar o dovada in plus ca traim intr-o societate in care toata lumea poate supraveghea pe toata lumea.

Pentru a generaliza, Ganascia introduce deci termenul Catopticon (catoptrica fiind un capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii), o "arhitectura" in care exista transparenta generalizata - nu doar a periferiei pentru centru, egalitate in sensul ca toti se pot urmari intre ei si comunicare transparenta posibila intre oricine si oricine.

Acest model lipsit de ierarhie este ideal, iar clasicele modele Panoptic inca mai rezista in locuri ca Coreea de Nord sau, mai limitat, in China. Mai mult, posibilitatile noastre cognitive sunt limitate; neputand urmari pe toti ceilalti 6 mld de oameni, ne focalizam pe cativa, iar idolii care reusesc sa atraga atentia multimilor au un avantaj important. In final, lupta pentru popularitate a unui site poate duce la spamdexing, ceea ce provoaca confuzie printre ceilalti internauti.

Un lucru care nu poate fi contrazis este insa faptul ca infractorii pot fi mai usor prinsi si pedepsiti atunci cand exista mai multi ochi care vegheaza, de aceea guvernul Regatului Unit acorda recompense pentru cei care urmaresc pe Internet imaginile filmate in locuri publice si descopera astfel "comportamente antisociale" (furt, vandalism etc), pe acest site.

Sa te porti mereu ca si cum toti te-ar putea vedea este pt unii un lucru dezirabil dpdv social, pt altii nu...Posibilitate sa fii urmarit de la distanta de partenerul de viata in timpul unei plimbari romantice cu altcineva, sau alta situatie asemenea, pare sa-i sperie pe unii, care isi vad amenintata libertatea personala. Dar se poate argumenta ca cei care simt nevoia sa se ascunda oricum nu sunt cu adevarat liberi.

luni, 28 iunie 2010

In sprijinul piratilor digitali

Termenul de pirat pt cei care descarca ilegal muzica/filme de pe Internet mi se pare nepotrivit. Sa iei din profitul potential al cuiva (cel pe care l-ar avea daca ai plati) nu este acelasi lucru cu un jaf obisnuit. Daca ar fi asa, ar trebui facuta ilegala infiintarea de noi firme, pentru ca asta reduce din profitul celor deja existente.

Modul nostru de gandire referitor la plata bunurilor este inca tributar unor vremuri in care bunurile erau de alta natura. De exemplu, muzica era doar live, iar in loc de cinema exista teatru. In aceste conditii, oamenii plateau pentru fiecare spectacol in parte. Acum, un artist este platit pt fiecare disc in parte, desi nu a muncit decat o data la inregistrarea acestuia. Muzicienii inca mai fac efortul de a canta in concerte, dar de multe ori doar ca sa-si promoveze albumul.

Este adevarat ca nu toti banii se duc la artisti, ci o mare parte intra in buzunarele actionarilor de la casele de productie. Acestia impun preturi mari pentru CD/DVD-uri, pt a-si recupera investitia (mai ales daca e vorba de filme/videoclipuri cu efecte speciale). Dar legile copyright-ului nu se opresc dupa ce s-a realizat profitul initial, ci teoretic ar trebui sa-l imbogatim in continuare pe Paul McCartney pt ce a compus acum mai mult de 40 de ani.

Mai mult, cu servicii ca Youtube se pot acum viziona filme si asculta muzica chiar in format HD, la orice ora (nu dupa programul stabilit de televiziuni/radio); atunci de ce sa mai cumpar "suplimentele" multimedia prin care ziarele si revistele se chinuie sa supravietuiasca, chiar daca sunt la pret redus?

Totusi, pirateria nu este atat de rea pt piata de entertainment asa cum sustin casele de discuri. De multe ori, copierea unor fisiere de pe Internet face ca acel material sa se ditribuie foarte rapid in toata lumea, sporind astfel notorietatea artistului. Astfel ca vanzarile nu scad de fapt, sau chiar in tari ca Romania, unde lumea nu prea cumpara muzica, oamenii platesc sa mearga la concerte pentru ca au ascultat intai gratuit albumele unei formatii. Cat despre filme, mersul la cinema este o experienta sociala placuta care nu poate fi inlocuita de vizionarea unui film pe calculator.

Acelasi lucru este in general valabil si pentru carti, dar preturile sunt in general mai mici si profiturile nu atat de mari; asta face ca oamenii sa cumpere in continuare hardcopies decat sa le descarce in Kindle. Oricum, bibliotecile nu au omorat librariile, asa ca in viitor ar trebui ca si alte forme de cultura sa fie disponibile celor care nu-si permit sa plateasca pentru ele.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Mitul liderului


Jeffrey Nielsen a publicat in 2004 o carte neconventionala, "The Myth of Leadership". In aceasta, el sustine ca nu avem nevoie de fapt de lideri, ci ca "nevoia" de lideri in companii este doar pastrarea unui status-quo al organizarii bazate pe ierarhie.

Nielsen pleaca de la ideea ca multi oameni sunt nefericiti cu munca lor, iar unul dintre motivele absentei bucuriei care ar trebui sa le faca munca mai usoara este tocmai seful/sefa. Se stie faptul ca lipsa acordarii de responsabilitati poate cauza depresii angajatilor. Totusi, sunt managerii un rau necesar? Nielsen sustine ca nu, dand ca exemplu cateva companii de succes care sunt conduse in mod colegial.

Originile "mitului" liderului se pierd in negura preistoriei, cand in fiecare grup de oameni exista cate un "Mare Barbat" (un fel de mascul alpha), iar ceilalti, cu cat erau mai aproape de el, cu atat aveau o pozitie mai buna in grup. Cand oamenii au inceput sa se organizeze in triburi, lucrurile au evoluat, in sensul ca cel mai puternic barbat nu era neaparat cel mai mare/fortos, aparand rangurile sociale. De abia odata cu revolutia industriala a luat nastere structura organizationala piramidala si s-a ajuns la tipul de ierarhie care dainuie pana in zilele noastre (cu exceptia firmelor mici/start-up care inca mai au un lider central).

De-a lungul istoriei, au existat cateva momente care au influentat acest tip de gandire, printre care romanticismul, cu ideea de geniu, om superior facut sa-i conduca pe ceilalti (idealul lui Eminescu, care era si el un reactionar). De asemenea principiile management-ului lui Taylor mentionau clar distinctia intre creier - conducere si corp - muncitorii care nu faceau decat sa execute ordinele.

Aceasta logica a conducerii bazata pe ierarhie pleaca de la anumite supozitii: oamenii sunt facuti sa fie condusi, ei sunt lenesi din natura si trebuie supravegheati constant, angajatilor trebuie sa li se dea doar informatiile strict necesare, etc. Un exemplu literar este "Metamorfoza" lui Kafka - desi personajul care se transforma in gandac nu mai intarziase niciodata la serviciu, imposibilitatea lui de a ajunge la birou il face pe seful sau sa isi exprime adanca nemultumire...

Efectele acestui tip de gandire se pot observa la tot pasul, in firme mici si corporatii de asemenea: anagajatul nu-si permite sa vorbeasca sincer cu superiorii sai - care se cred buricul pamantului pt ca puterea corupe - si ajunge sa faca ce i se spune, fara sa se implice cu adevarat. Lui i se cere sa respecte doar proceduri, ceea ce ucide creativitatea de care firma ar putea beneficia.

Care este alternativa? Nielsen propune organizatia "peer-based". Aceasta nu este de tip laissez-faire, ci destul de dificil de implementat. Colegii, care sunt egali si care astfel pot comunica mai bine, trebuie sa se implice activ in luarea deciziilor, prin consilii. Nielsen mai mentioneaza si metoda conducerii prin rotatie - cumva modelul "The Apprentice" in care fiecare proiect are alt manager.

Cred ca acest model de munca fara lideri este un ideal, si este necesara o schimbare radicala de mentalitate pentru ca el sa se extinda in anumite domenii in care absenta ierarhiei este un tabu. Cu siguranta ca exista angajati care nu pot functiona, cel putin deocamdata, decat cu frica in san, altfel fiind in cel mai bun caz niste free riders.

Dar teoria lui Nielsen m-a facut sa ma intreb daca existenta unor lideri in alte activitati sociale este sau nu benefica...de ex, democratia reprezentativa este un relativ esec in Romania. Consider ca fara participare cetateneasca larga (cu ajutorul liantului social) nu se pot rezolva nici problemele locale, nici cele nationale. Mi-ar placea sa traiesc intr-un loc in care totul se rezolva de sus, ar fi mult mai simplu, dar e clar ca nu asta e tara in care sa se intample asa ceva.

vineri, 11 iunie 2010

In Franta, cainii nu umbla cu covrigi in coada

De fapt, acolo cainii nu umbla decat in lesa, nu sunt liberi si "comunitari" ca in Romania. Ce popor egoist!...Dar, pentru cei care nu au ocazia sa vada Parisul, iata motive de a spune "strugurii oricum erau acrii"
Acest pasaj urat mirositor

Aceasta statie de metrou trista

Acest accident in plin centru

Iar pentru studentii care viseaza sa invete la Paris (la gat cravatei cum se leaga nodul), campusurile nu sunt tocmai hoteluri de o stea...Desi sunt mai igienice decat cele din Bucuresti, si mai izolate - unii ar vedea un dezavantaj aici - acolo se plateste destul de mult pt o camera ca asta

Cu bai comune ca astea, pline de afise care indeamna la pastrarea curateniei

Totusi, campusul pe care l-am vizitat avea cladiri frumoase si mult spatiu verde (cu flora, fauna, tot tacamul), ceea ce nu pot spune despre Regie. Deci nu e de mirare ca atrage mai multi studenti straini decat universitatile noastre :)

luni, 7 iunie 2010

Abordarea capabilitatilor

Amartya Sen a inventat conceptul de capabilitati, care pot fi considerate constructe sociale: legatura dintre reusite personale si valori comune. El a propus egalitatea de capabilitati, spre deosebire de teoria clasica a lui Rawls, care pleca de la egalitatea de resurse. Capabilitatile sau functiile posibile ale unei persoane pot fi reprezentate de vectori de ex ceea ce numim voce poate fi: reprezentare de catre sindicat, drept de participare la o demonstratie etc (mai multe dimensiuni ale aceluiasi concept).

Sen defineste functiile ca ceea ce alegem sa fim sau sa facem din multimea de capabilitati, care sunt rezultatul distribuirii resurselor, dar si a factorilor de conversie (personali, sociali, de mediu); astfel drepturile formale - ceea ce am putea - se transforma in drepturi reale. Este greu de aplicat ideea de libertate a lui Sen din teorie in practica pentru ca de ex un lucru poate ca nu este util acum pentru a dezvolta o capabilitate, poate fi ma tarziu.

Ca exemplu, libertatea de expresie este si o libertate de proces, nu doar de oportunitati. Dar ea poate fi impartita in libertati de proces si de oportunitati. O alta dificultate este ca resursele si factorii de conversie se pot suprapune (factorii de conversie pot fi inclusi in resurse). Acestea pot defini capabilitatile in mod diferit.

Sen critica preferintele adaptate la circumstante, cand ele ar trebui sa fie universale - de ex femeile "prefera" joburile part time pt ca altfel nu ar putea avea grija de copii, dar pe de alta parte spune ca lista capabilitatilor depinde de comunitatea democratica in care traieste cineva (este relativa). Se poate folosi modelarea pe computer pentru a crea scenarii contrafactuale si a descoperi alegerile care s-ar face fara constrangeri. Spre ex, perioada de somaj si suma oferita in timpul acestuia reprezinta constrangeri in termenii alegerii unui job.

Daca welfare state-ul de tip traditional ofera protectie personala impotriva deprivarilor (somaj, boala etc) sau suport institutional pt situatiile de schimbare a cursului vietii cum ar fi concediul de maternitate, perspectiva capabilitatilor largeste acest cadru. De ex, precaritatea de dinainte sau de dupa nasterea unui copil le face pe femei sa-si caute un job sigur chiar daca nu este cel pe care si-l doresc.

Serviciile publice nu sunt intotdeauna oferite de stat, ci si de piata, iar perspectiva capabilitatilor ofera un instrument de evaluare. Conform acestei perspective, politicile publice ar trebui sa garanteze libertatea individuala (de a face si de a fi), munca fiind un drept care le permite oamenilor sa obtina valoare din ceea ce fac.

Evaluarea politicilor sociale, prin prisma capabilitatilor pt munca, inseamna a stabili in ce masura acestea ofera o paleta mai larga de unde individul poate alege serviciul pe care il valorizeaza; ele pot fi evaluate prin metode cantitative - mai multe cazuri dar mai superficiale (analiza extensiva a unui esantion reprezentativ statistic) - cat si calitative - subiecti selectati din extensie si cazuri critice (analiza intensiva a unui esantion reprezentativ dpdv analitic).

Datele calitative obtinute din narare - detaliile pe care le dau oamenii in interviuri - arata ca preferintele noastre tin de trecutul nostru, cu alte cuvinte suntem dependenti de o anumita cale. Oamenii pot avea totusi reprezentari fanteziste ale trecutului, deci cercetatorii trebuie sa faca diferenta intre acestea si experienta efectiva; de aceea trebuie sa intre in detalii despre cum s-a intamplat ceva, pt ca oamenii de obicei nu inventeaza, dar pot omite anumite lucruri.

Revenind la sociologie ca disciplina, aceasta poate fi definita ca al treilea taram, undeva la mijloc intre indivizi si institutii, adica un camp al societatii. Este important deci sa ne amintim ca, pastrand doar rationalitatea economica, democratia s-ar transforma in dictatura.

sâmbătă, 29 mai 2010

Johnny got his gun


Johnny got his gun e un film din '71, dupa o carte scrisa in '38 legata de primul razboi mondial. Desi e un film bun, el a trecut neobservat pana cand Metallica au facut videoclipul One in '89. Ca sa scurtam povestea, e din sec. XX.

Personajul principal e un tanar american ce isi pierde toate membrele si toate simturile in ultima zi a razboiului, fiind lovit de un proiectil pt ca trebuia sa ingroape un mort (superiorul lor nu suporta mirosul...); in razboi e mai ieftin sa amputezi decat sa vindeci, dar e curios cum a trecut de triere un om care practic nu mai avea fata: armata a facut un experiment, crezand ca el nu mai putea gandi. De fapt, in capul lui, barbatul traia un cosmar, pentru ca era prizonierul unui trup nelasat sa moara.

Totusi, simtea anumite vibratii ceea ce ii dadea informatii despre ce se intampla in jurul lui. Putea simti cand cineva il atingea si putea comunica cu ceilalti dand din cap (codul Morse). Ma intreb cum e mai rau: sa iti ramana aceste minime simturi desi asta nu ajuta pt ca ceilalti nu vor sa te asculte, sau sa fii complet paralizat?

E interesant de urmarit filmul mai ales pentru amintirile discutiilor dintre tata fiu cat si discutiile imaginare cu Iisus Christos. Dincolo de a fi antirazboi, acest film aduce argumente puternice in favoarea eutanasiei.

marți, 18 mai 2010

Adevarul e o chestiune de negociere


Weekendul trecut s-a incheiat Festivalul de Film European la Bucuresti - un fel de Eurovision al filmului, daca Eurovision ar avea muzica buna. Singurul film pe care l-am vazut a fost Storm, un film nemtesc vorbit mai mult in engleza, dar si in sarba. De altfel, era normal sa fie cosmopolit, fiind vorba de Natiunile Unite si de un proces de la Haga.
Filmul arata cum in valtoarea intereselor mari (ex integrarea europeana) micile drame sunt neglijate, iar cei care ar trebui sa faca dreptate se pierd in hatisul birocratic. Mai multe despre acest film impresionant aici.

In ultimele zile am reusit sa termin si "Filozofie intr-un timp al terorii: dialoguri cu Jurgen Habermas si Jacques Derrida". Cartea trateaza problema atacurilor de la 11 septembrie dintr-o viziune diferita fata de discursul mediatic cu care suntem obisnuiti. Prin mass media, 11 septembrie a fost primul atac terorist cu adevarat global. Este totusi o linie subtire intre terorism, crima, razboi, lupta pentru independenta si alte concepte.
In primul rand este vorba de globalizare, care avantajeaza doar anumite tari si paturi sociale, atacand stilul traditional de viata. In acest context, atacurile asupra turnurilor gemene sunt probabil printre ultimele de acest gen, terorismul avand mai nou ca tinta infrastructura digitala, de care depind toate sectoarele.
Ori ca reconstruiesc ori ca deconstruiesc semnificatia acestui eveniment, este clar ca Iluminismul de pe vremea lui Kant nu a adus emanciparea prezisa. Traim tot intr-o lume a intolerantelor de tot felul, iar zone ce Orientul Mijlociu sau Balcanii inca mai sunt butoaie cu pulbere.

marți, 11 mai 2010

Era digitala (a lui Negroponte)


Nicholas Negroponte stia despre ce vorbea in 1995, cand cei mai multi dintre noi nici nu folosisera un calculator, d'apai Internetul...El a prezis o multime de schimbari datorate noilor tehnologii, dintre care unele s-au adeverit, iar altele nu...inca. Probabil in anumite privinte a fost prea optimist, asa cum se declara singur, dar viziunea lui despre viitor nu este de tipul "revelatiei" lui Nostradamus; ea se explica si prin faptul ca Negroponte a fost unul dintre cei care au "creat" viitorul new media.

Ideea centrala a cartii este transportul bitilor in locul atomilor. El explica de ex viitorul jurnalismului prin sintagma Daily Me, un cotidian adaptat fiecarui cititor, iar astazi avem web feeduri care fac exact asta. Eu de pilda am "abonamentul" la cateva publicatii direct pe Facebook, de unde citesc ce ma intereseaza. Nu mai trebuie sa cumpar "hartia" pentru ca am informatia digitala, gratuita prin intermediul reclamelor la fel de digitale. Suntem in 2010 si deja ziarele se reprofileaza masiv spre online.

O alta schimbare ce ii poarta si numele, "the Negroponte switch", este trecerea de la eter (antene) la cablu in cazul televziunii si invers, de la cablu la wireless in cazul telefoniei. In cazul calculatoarelor, el prezice o interfata mai buna decat prin folosirea mouse-ului. Tehnologia touch screen exista din anii 70, ca si multe alte inventii care ni se par mai recente, dar ultimii ani au reprezentat un vizibil progres spre masificarea unor produse ca Iphone-ul.

Negroponte mai vorbeste si despre elearning, argumentand ca un calculator nu este folosit de copii doar pentru jocuri, ci pentru "invatare prin joc". In alta ordine de idei, el considera ca ideea de copyright e desueta si ca statele-natiune sunt modele care au fost utile la un moment dat, dar sunt depasite in era digitala. Persistenta nationalismelor de tot tipul l-ar putea contrazice, dar adevarul este ca ele nu pot sta in calea globalizarii (asa cum nu au oprit aparitia Uniunii Europene).

Pana la utopia unei lumi unite datorita Internetului de care suntem totusi mai aproape acum, aceleasi state-natiune inca mai incrimineaza file sharing-ul, dar despre asta cu alta ocazie...

Sa fumam cinstit ca sa scoatem tara din criza


Cred ca toata lumea a observat panourile imense puse in locuri cheie ex Piata Unirii sau Romana, cele care ne explica ce frumoasa ar fi viata noastra daca nu ar exista niste nenorociti care fumeaza tigari netimbrate. "Aici ar fi o parcare subterana/un pasaj/un castel cu totul si cu totul de aur etc daca ar ajunge la buget 1 mld de euro cat se pierde din contrabanda cu tigari" Vaaaai, aici era buba! Ma tot gandeam de ce nu sunt destui bani pentru lucrari publice, credeam ca saracii guvernanti nu ii gestioneaza decat in interesele personale, ca sunt incapabili sa acceseze fondurile structurale de la UE, samd. Nu! Acesti fumatori iresponsabili sunt de vina pentru tot.

Prima data cand am vazut panoul m-a scarbit ipocrizia: sa transferi responsabilitatea de la autoritati la cetateni, cand doar o parte fumeaza si o minoritate din acestia cumpara tigari la negru. In fine, presupun ca aceste panouri sunt sponsorizate de companii producatoare/distribuitoare de tigari care isi vad amenintat profitul. E ca si cum un rapper care isi arata palatul si colectia de masini la MTV Cribs ne-ar spune ce urat si rau e sa copiezi muzica gratis de pe Internet. Dar despre asta, alta data...

Intrebarea pe care mi-o ridica acele panouri este totusi legata de strategia de strangere de bani la buget a alesilor locali/centrali. Cand toate tarile normale descurajeaza fumatul, ei vin si spun ca nu e rau sa fumezi, atat timp cat platesti taxe, pentru ca in felul asta vor avea bucurestenii parte de semafoare sincronizate, desi tu poate locuiesti la tara. Intr-o tara normala, taxele pe tigari se duc in fonduri pentru sanatate, unde se cerceteaza cum poate fi tratat cancerul. Fumatul e descurajat tocmai pentru ca ridica cheltuiala publica (in domeniul medical) ca urmare a imbolnavirii celor care fumeaza activ sau pasiv. Dar ce ma mira, la noi nici macar nu se aplica legea care spune ca in orice local trebui sa existe un spatiu pentru nefumatori.

Cunosc batrani carora li s-a impozitat si acum redus pensia care era si asa mica. Singurul lux pe care si-l mai permit e fumatul, mai ales ca la varsta lor nu le mai pasa de cum le dauneaza sanatatea. Este un viciu de care nu poti sa scapi cand ai in spate o viata in care ai fost dependent. Evident ca se simt incurajati sa cumpere pe sub mana tigari aduse din Ucraina, iar un panou tampit ne spune ca ar trebui sa-i culpabilizam pentru starea deplorabila a orasului: aceeasi strategie "divide et impera" care se aplica frecvent in Romania.

sâmbătă, 8 mai 2010

Omul care vede


Ca sa ne dam seama cat de mult a scazut calitatea televiziunilor (comerciale) din Romania si nu numai, e suficient sa ne gandim la toate reality show-urile care au invadat grila de programe. Dar oricat de mult ne-am plange si am evoca trecutul glorios al televiziunii, trebuie sa ne amintim ca au existat mereu critici ai acesteia; ne-am ridicat noi standardele intre timp sau lucrurile merg din ce in ce mai prost?

Giovanni Sartori este un renumit politolog, dar la batranete a scris si carti pentru publicul larg, printre care Homo Videns. Aceasta carte din 1998 deplange transformarea lui Homo Sapiens, omul inteligent care isi utiliza gandirea citind notiuni abstracte (din ziare, carti) in Homo Videns, omul care nu face altceva decat sa schimbe canalele TV, activitate pentru care nu trebuie sa-si foloseasca deloc creierul. Sartori observa cum copiii sunt crescuti cu televizorul (este vorba de generatia dinaintea raspandirii calculatoarelor si internetului) si devin astfel cetateni alienati, incapabili de a sustine o reala democratie.

Critica lui Sartori se indreapta mai ales spre programele de stiri: se spune ca televiziunea ofera cea mai buna relatare a evenimentelor, pentru ca transmite clipuri inregistrate sau in direct, dar tocmai folosirea acestui tip de imagine face uneori ca o minciuna sa fie mai credibila. Sa luam exemplul reportajelor despre spitale, unde reporterii nici nu se mai chinuie sa realizeze materiale noi, deoarece televiziunea respectiva are in arhiva clipuri cu coridoare de spital, usi care se inchid, etc, practic imagini care nu spun nimic dar care ofera credibilitate unei stiri. Un alt exemplu al diferentei dintre vedere si intelegere este o privire asupra marii: fara simtul vederii este imposibil de descris, pe de alta parte doar uitandu-ne la mare nu putem sti compozitia chimica a apei...

Sartori mai critica si cum sunt tratate stirile internationale, care ocupa un spatiu mult mai mic decat cele locale, oricat de mare ar fi insemnatatea lor. De ex, stirea caderii zidului Berlinului a trecut aproape neobservata in SUA. Unul din motive ar fi costul ridicat al transportarii jurnalistilor in strainatate. Apoi, corespondentii nu prea acopera stiri din tarile unde exista regimuri opresive, foamete, etc, tocmai din cauza dificultatilor pe care le ridica deplasarea acolo. Nu in ultimul rand, o stire sa zicem despre Uniunea Europeana nu are in general un suport video la fel de "interesant" ca de ex o crima sangeroasa, asa ca cea dintai va ocupa 20 de secunde iar cea din urma 2 minute in buletinul de stiri. Cronica neagra cat si cronica roz (cine s-a mai casatorit, parada modei etc) sunt date pe post in locul a ce este cu adevarat important.

Televiziunile sustin ca nu este vina lor, pentru ca pot face bani doar cand rating-ul este ridicat. Astfel, daca publicul cere un anumit tip de program, televiziunile il vor oferi, dar "piata libera" a acestor servicii este atipica. Schimbul nu se face intre televiziuni si public, ci intre televiziuni si publicitari, rating-ul fiind cel care stabileste pretul publicitatii (exceptie facand canale de nisa ca HBO unde se plateste direct televiziunea de catre abonati). Dar cum se calculeaza de fapt rating-ul?

Companiile care fac studii de piata pe acest segment instaleaza un aparat in televizoarele subiectilor pe un esantion de cateva mii de persoane (sa zicem o mie de familii). In teorie, datele obtinute ar trebui sa fie relevante pentru toata populatia care se uita la TV. In practica, este posibil ca esantionul sa nu fie bine ales - oamenii primesc o suma de bani in schimbul cercetarii, asa ca in esantion s-ar putea sa regasim preponderent o anumita categorie sociala si nu altele. In alta ordine de idei, aceste cercetari sunt folosite si de agentiile de publicitate atunci cand fac reclame, de aceea scade si calitatea productiei publicitare.

Sartori atinge si problema digitalizarii, care era incipienta in acei ani. El recunoaste ca un calculator (conectat la internet) solicita mult mai mult gandirea decat privitul la TV, dar este sceptic cu privirea la utilizarea noilor tehnologii media. In loc sa avem copii care folosesc computerele pentru a-si dezvolta inteligenta, avem tot mai multi dependenti de jocuri...Aceasta carte este si o critica la Era digitala a lui Nicholas Negroponte, de care voi scrie in urmatorul post.

marți, 4 mai 2010

O polemica publica

Am sa rezum contradictiile a doi oameni pe Facebook, unul normal si o fascista:
Ea: Daca unul ca Zelea Codreanu conducea Romania in anii 40, azi am fi fost o mare natiune, nu bataia de joc a Europei. De aia am si plecat din tara, in Suedia (!)
El: Dar Garda de Fier era o factiune ultranationalista, antisemita, care promova violenta si nu accepta pareri diferite, tinea femeia la cratita etc.
Altcineva intervine: Bine, dar crimele s-au savarsit in timpul lui Horia Sima, cand era deja Antonescu la putere si avea sprijinul lui Hitler.
Ea: Astea sunt speculatii, eu stiu istoria. Si Eliade era legionar, si nu e nimic violent in cartile lui...Legiunea Arhanghelului Mihail a facut numai bine Romaniei, iar din cauza ca a fost omorat Codreanu, acum dupa 60 de ani o ducem rau.
El: De ce e asa important ca roman sa rascolesti trecutul? Poti fi un om bun fara a lua in seama etnia cuiva...
Iar acum, finalul apoteotic:



In concluzie, daca incercati sa aduceti argumente liberale impotriva opiniilor acestor "patrioti", este pentru ca sunteti niste marxisti spalati pe creier la universitate. Si sunt destui astfel de patrioti, dar din fericire cate unul mai emigreaza in tari nordice, care sunt (paradoxal) bastioane ale stangii politice.

joi, 29 aprilie 2010

Tokyo story


Tokyo Story este un film japonez vechi, aparent despre "generation gap". Impresia pe care mi-a lasat-o nu a fost atat ca in anii '50 dezvoltarea Japoniei a presupus schimbari culturale (de ex felul de a se imbraca al oamenilor), ci ca modernizarea aduce cu sine o dezumanizare.

Mai exact, este vorba de doi parinti varstnici, din provincie, care vin sa-si viziteze copiii in capitala. Aceastia au deja familiile si carierele lor, asa ca nu au prea mult timp sa se ocupe de batrani, pe care si-i paseaza unul altuia (fratele sorei si viceversa). Ce este cel mai impresionant, cea care se ocupa cel mai mult si mai dezinteresat de ei este nora - vaduva fiului disparut in razboi - si nu proprii lor copii.

Tatal iesit la pensie (avand in spate o cariera buna) este nemultumit de situatia materiala a copiilor, pe care si-i inchipuia mai instariti. Fata de alti parinti, el poate fi totusi mandru ca fiul lui este medic...Temele din film, dincolo de specificul japonez, sunt universale ca timp si spatiu.

Filmul este lung si are un ritm lent (cel putin fata de filmele americane cu care suntem obisnuiti) dar este un clasic de referinta, nu numai pentru cinematografia nipona. Tokyio story este o poveste foarte realista a alienarii familiilor din cauza noului stil de viata. Pentru o societate asiatica, aceasta schimbare este dramatica.

Oare numai pentru ei? Cred ca oricine este sensibil poate intelege dezamagirea unui parinte care se simte in plus, care nu-si gaseste locul chiar si acolo unde copiii il trimit sa se recreeze.

luni, 26 aprilie 2010

Weekend update

Saptamana trecuta am fost la 2 proiectii de la Best (Festivalul International de Film de la Bucuresti) si la Sofisticat, expozitia pisiceasca europeana. Asta dupa ce, cu o saptamana in urma, fusesem la Next unde am vazut cateva filme scurte, din care mi-a placut doar El Encargado.

Cele doua filme pe care le-am vazut au fost Ierburile salbatice si Un om serios. Les herbes folles, un film frantuzesc care a primit premiul juriului la Cannes, a inceput promitator, dar spre sfarsit nu am mai inteles ce se intampla (sau mai bine zis de ce) si s-a terminat cumva...in aer, nu vreau sa stric cuiva eventuala placere de a-l vedea, dar nu-l recomand.
A serious man mi-a placut mai mult, desi este o comedie destul de trista si pe alocuri plictisitoare. Dar cred ca este printre putinele filme noi care merita vazute. Nici primul nici al doilea film nu erau in competitie, dar cei care au vizionat mai multe candidate mi-au spus ca premiile s-au dat pe drept.


Sofisticat a fost un concurs international felin, la care s-a putut dona conserve pentru animalele din adaposturi, caini si pisici. A fost foarte aglomerat si pisicutele in general dormeau in custile lor, nepasatoare fata de lume (tipic), asa ca nu le-am putut admira in toata splendoarea lor.
Am citit intr-o revista de istorie care se vindea acolo cateva lucruri interesante despre pisici. In primul rand, se pare ca in Egiptul antic erau atat de iubite incat la moartea lor, in afara de a fi mumificate, erau jelite si in semn de doliu oamenii isi radeau sprancenele. Cel care ucidea pisici putea primi pedeapsa cu moartea, de aceea se zice ca un soldat roman care a trecut cu carul peste o pisica a fost linsat de multimea furioasa.
La Cairo persista si azi traditia ca oamenii sa aduca cosuri cu mancare pisicilor din oras, ca urmare a islamizarii Egiptului. In toata lumea araba, povestile cu pisici le pun pe acestea intr-o lumina favorabila, de animale bune, probabil datorita utilitatii lor. Una din legende spune ca Profetul Mahomed si-ar fi taiat anteriul manecii ca sa nu deranjeze o pisica ce adormise pe el.
In schimb, in Evul Mediu european, pisica era considerata o creatura diabolica, de aceea era indelungata si astfel rozatoarele s-au inmultit ceea ce a dus la anumite epidemii (de ex Marea Ciuma a fost raspandita de sobolani).
Multe celebritati aveau pisici, printre care Mark Twain, care le dadea nume interesante ca Beelzebut, Satan, Sin, Zoroaster, ca si Hemingway: Crazy Christian, Alley Cat, Ecstasy etc. Mai putin credibil mi se pare faptul ca Richelieu, faimosul cardinal, avea o pisica pe nume Lucifer. Mai mentionez ca exista si in 10 Downing Street un Motan Sef, pentru care se cheltuiesc niste bani publici ai Regatului Unit :)
In loc de incheiere, un motor parcat langa pavilionul Romexpo unde a fost concursul de pisici, pentru ca acolo era si un fel de intalnire a motociclistilor din Europa de Est.

joi, 15 aprilie 2010

Egalitatea in fata mortii


Un accident aviatic este intotdeauna o tragedie, dar cu cat se petrece mai departe, cu atat e nevoie de mai multe victime pentru a sensibiliza opinia publica din alta tara, ca orice alta catastrofa. Musulmanii si evreii spun ca cine salveaza o viata salveaza umanitatea, dar logica mediatica e alta: conteaza care viata e salvata...

Moartea unui presedinte devine astfel mai importanta decat moartea celorlalti pasageri ai avionului care s-a prabusit in drum spre Smolensk. "De morti, numai de bine" chiar si daca e vorba de politicieni care in viata nu sunt cele mai populare figuri. Nu cunosc discursul mediatic din Polonia, dar daca in Romania s-ar prabusi un avion cu seful statului, doliul national mi s-ar parea o ipocrizie.

Pentru ca noi, poporul roman am scos urmatorul banc, care nu stiu daca se spune si prin alte parti: "Bula vrea sa stie diferenta dintre bai si catastrofa, asa ca il intreaba se taica-sau, care ii explica: Bula, daca ne moare scroafa din cotet, ii bai, da' nu-i catastrofa...No, daca se prabuseste elicopteru' cu presedintele, ii catastrofa! Da' nu-i bai..."

marți, 13 aprilie 2010

Motivational

Traim vremuri grele, ne mai pierdem si jobul...ce e de facut ca sa strangem totusi un ban, cu sudoarea fruntii, desigur? Trebuie sa ne indreptam spre acele sectoare care dau randament si pe criza. Fara sa ne mai ascundem dupa deget, iata cateva idei, inspirate din filme dar mai ales din realitate.

1. Prostitutia (proxenetismul)/casatoria din interes nu se va demoda niciodata. Candva un privilegiu al femeilor, ca in Pretty Woman, acum egalitatea de sexe a facut posibil ca si barbatii sa se bucure de uzufructul propriului corp. Daca nu vrei s-o faci chiar tu ci sa-i exploatezi pe altii, retine ca unul din motivele pentru care cineva ajunge sa se prostitueze (cand nu mai are ce vinde din casa) poate fi dependenta de droguri, ceea ce ne duce la

2. Traficul de stupefiante sau orice substante ilegale; pt ca, asa cum am invatat din Trainspotting, oamenii si-ar injecta si vitamina C daca ar fi interzis de lege. Poate e dificil sa intri pe piata asta, dar merita: marii traficanti o duc foarte bine, atat cat sunt neprinsi, vezi de ex Blow. Pentru investitia initiala ar fi nevoie de un capital, pe care poate va trebui sa-l furi, deci

3. Hotia, veche meserie, bratara de platina batuta cu diamante. Pentru ca suntem nascuti in Romania, avem un oarece avantaj genetic si cultural, deci sa profitam. Daca totusi nu suntem atat de priceputi la "subtilizat" putem folosi forta, mai ales aceia dintre noi care stiu sa manuiasca un pistol sau macar un sis. Ca sa imbini utilul cu placutul, talhareste in cuplu, cum faceau Bonnie si Clyde. Iar daca nici de asta nu suntem in stare, mai ramane

4. Cersetoria, sub toate formele ei, incluzand parazitarea rudelor, imprumuturi nerambursabile de la prieteni...In plus, sunt multe institutii caritabile, altfel spus pomeni, prin care poti obtine, daca nu bani, tot felul de lucruri necesare, trebuie doar sa fii acolo; e si asta un efort...vorba aia "muieti is posmagii?" Urmareste Filantropica si vei afla.

Bonus: daca vrei sa combini cateva din ponturile de mai sus, de ex prostitutia si hotia, pentru un mix de mare succes, o sugestie ar fi cariera in politica. Incepe cu inscrierea intr-un partid ce are sanse la o mare bucata din placinta pe viitor si urca in ierarhie calcand pe cadavre. Invata de la cei mai buni, apar zilnic in episoade telenovelistice, pe Antena 3 sau Realitatea TV.

Oricum, important e sa renunti la scrupule, iar apoi ideile vor veni singurele. La multi bani!

joi, 25 martie 2010

Asta pentru ca cei de la Blue Air m-au enervat

Un tip stă în Danny’s Bar la aeroportul Changi din Singapore şi observă o femeie foarte atrăgătoare la masa de lângă el. “E atât de frumoasă, că trebuie să fie însoţitoare de zbor”, îşi spune. “Dar pentru ce companie o lucra?”. Ca să intre în vorbă, se întoarce către ea şi-i şopteşte sloganul Delta Airlines: “Love to fly and it shows?”. Femeia se uită la el derutată. “Deci, nu lucrează la Delta”, îşi spune omul. Peste o clipă, îi vine altă idee: “Something special in the air?”. Ea pare la fel de derutată, deci Singapore Airlines cade de pe listă. Mai încearcă şi sloganul Thai Airways: “Smooth as silk”. De data asta, femeia se întoarce către el: “What the f*ck do you want?”. Tipul se lasă pe spate satisfăcut: “Aaahhhh, BLUE AIR!”.

marți, 23 martie 2010

Noul capitalism sau neofeudalism?



Hegel spunea, demult, ca istoria este ca o spirala a lui Moebius, adica se repeta mereu, dar nu sub exact aceeasi forma. Marx a preluat aceasta teorie, sustinand ca dupa feudalism vine neaparat capitalism, dupa care apare inevitabil socialismul, culminand cu intoarcerea la comuna - de data asta nu primitiva, ci avansata stiintific si tehnologic.

Privind in urma, putem considera ca modernitatea este analoaga cu antichitatea, iar socialismul a existat si el, desi nu in toata lumea si nu pt mult timp...Dar ce ne facem cu postmodernismul, aceasta lume a Internetului? Traim, paradoxal, vremuri apatice si in acelasi timp zbuciumate.

In ultimul timp au existat numeroase atacuri la Facebook, referitor la originalitatea platformei (acuzatia ca Zuckerberg ar fi furat ideea) sau la privatitatea conturilor. Criticile adresate Google-ului sunt in schimb mai vechi, dar constante. Nu de mult, alta corporatie - Vodafone - avertiza Uniunea Europeana asupra monopolului detinut de Google, care ii aduce castiguri nejustificate.

Citind acest editorial al lui Tudor Tepeneag, l-am descoperit pe Matteo Pasquinelli, un teoretician al new media. Pana sa dau de perspectiva acestuia din urma, vedeam doar jumatatea plina a paharului: cum ne ajuta pe noi Google si cum merita deci averi colosale, in ciuda unor episoade ca Gmail-Buzz.

Pasquinelli nu se refera insa la dataveillance (teoria Big Brother sau Panopticon-ul lui Foucault), ci la algoritmul PageRank, care este expresia capitalismului cognitiv. Nu este nimic rau in a da intelectului comun valoare in retea, dar Google detine hegemonia, devenind astfel un rentier virtual in economia bazata pe cunoastere/atentie. Practic, prin Adwords si Adsense, Google poate fi considerat un parazit, desi aparent ofera servicii gratuite benevol. Ce expresie mai puternica a globalizarii decat aceasta companie, un actor deja international, care ne controleaza vietile mai mult decat o fac statele?

In cartea sa, Animal Spirits: A Bestiary of the Commons, Pasquinelli extinde aceasta teorie la politica bunurilor comune, cum ar fi Creative Commmons in arta. Nu am citit-o inca, dar descrierea sugereaza ca in spatele Free Culture se ascunde un model de afaceri parazitar al corporatiilor. Intr-o lume (digitala) lovita de criza, autonomia retelelor este ameninatata, asa cum spune Pasquinelli intr-o maniera "politically incorrect".

Etapa "comunista" a impartasirii de continut pe Internet pare sa arda rapid, odata cu noile interdictii impotriva file sharing-ului. Practic, perioada in care traim poate fi considerata o intoarcere la feudalism. Cum arata oare capitalismul care urmeaza? Nu cred ca il vom apuca, cu toata viteza acestui secol, cu atat mai putin "epoca de aur" ce va sa vie.

joi, 18 martie 2010

Masini care ne citesc gandurile. Ce urmeaza?


Am citit aici despre posibilitatea ca in viitorul relativ apropiat calculatoarele sa ne citeasca gandurile, asta dupa ce mai citisem despre redarea viselor (cele din timpul somnului) care mi s-a parut un proiect interesant. Avem deja testele poligraf care pot arata daca minti sau nu, dar ele pot fi pacalite si in plus se folosesc doar in cadrul anchetelor criminale, din cate stiu.

Posibilitatea ca o masinarie sa stie la ce te gandesti (deocamdata e vorba de amintiri pe care se concentreaza o persoana in timpul experimentului) ma pune tocmai pe ganduri. Ar fi bine sa putem trai fara minciuni, telepatic, iar misterul sa nu se mai refere la persoane, ci doar la lucruri pe care nu le putem (inca) intelege (oare?). Poate ca faptul ca ascundem anumite ganduri acum se va dovedi o stupizenie candva, deci trendul pe care l-a inceput Internetul de a impartasi informatia in dauna intimitatii se va generaliza dincolo de limitele imaginate.

Dar...ce se intampla cand aceasta tehnologie cade in mainile unui regim politic autoritar, care ar putea astfel sa controleze chiar totul? Oricat de oprimat ai fi, ramai macar cu libertatea gandului, dar daca si aceasta iti e luata, din cauza ca nu toti am avea acces la astfel de computere, ar lua nastere o diferenta enorma de putere intre haves si have-nots.

Ca orice inventie revolutionara (clonare etc) care poate parea stiintifico-fantastica, puteam vedea un viitor utopic sau distopic, in functie de propriul optimist respectiv pesimism.

marți, 2 martie 2010

Lucrurile scapa de sub control



Mai demult citeam ca anumiti fermieri din China (tarani adevarati, nu feisbuchisti) renuntau la agricultura penru ca faceau mai multi bani online, din World of Warcraft. S-a intors roata intr-un fel, dar pe alte plaiuri. Iata ca a aparut jobul de farmvillist.

miercuri, 24 februarie 2010

Mamele surogat si maternitatea

Progresele medicinei au făcut posibil ca şi femeile care nu pot naşte copii să fie mame, dacă nu biologice măcar genetice. Există şi familii bogate care apelează la aceste „minuni alte tehnicii moderne” nu pentru că femeia nu ar putea să nască, ci pentru că nu vrea să treacă prin chinurile sarcinii sau să-şi pună în pericol silueta, ceea ce e de preferat şi pentru partenerul ei.

Au apărut destule filme care arată problemele legate de aceste cazuri, şi anume că o mamă surogat se ataşează uneori de fătul pe care îl poartă în pântece, chiar dacă nu este copilul său dpdv genetic. Contractele pot fi respectate, dar dramele rămân.

Mă întreb ce se întâmplă într-o astfel de familie bogată odată ce copilul este născut. Mama genetică nu are lapte (pentru că nu a rămas vreodată însărcinată) deci copilul va fi alăptat artificial sau de o doică. Această practică a alăptării de către doică e foarte veche şi în anumite culturi doica este considerată un fel de a doua mamă. Presupun mai departe că o femeie din această clasă socială înaltă nu va renunţa la cariera sau preocupările sale odată cu venirea pe lume a copilului, de care se va ocupa un babysitter. Se mai practică în unele familii şi trimiterea copilului la o şcoală bună dar îndepărtată (pe vremuri la pension sau mânăstire) de unde se întoarce rar acasă. Şi atunci mă întreb unde poate interveni, în povestea asta, instinctul matern?

Dacă un copil nu este adus pe lume de o femeie, nu este alăptat, îngrijit şi educat de ea, ci poartă doar moştenirea sa genetică, atunci ea nu este o mamă ci…un al doilea tată. Nu ştiu dacă există destule cazuri deocamdată pentru a se face o cercetare cu privire la relaţia mamă-copil de acest tip, dar ipoteza mea este că femeile respective nu se ataşează la fel de mult de copil ca o mamă de tip tradiţional.

În Brave New World, nuvela SF a lui Huxley, era de neconceput ca o femeie să fie mamă. Statul se ocupă de tot, de la „producţia” de copii în eprubetă până la condiţionarea lor ce urma să îi facă cetăţeni de un tip sau altul. Când una dintre ele nimereşte în mijlocul „sălbaticilor” şi naşte un copil pe care îl creşte singură, ea este singura femeie din acea societate care are sentimente materne faţă de fiul ei.

În anumite triburi izolate, nu se ştie legătura dintre sex şi naşterea copiilor, de aceea nici nu există sentimentul patern, copilul este doar al mamei. În cultura noastră modernă, relaţia tată-copil este puternică pentru că taţii ştiu că acei copii sunt urmaşii lor; dar nu la fel de strânsă ca legătura dintre mamă şi copil, tocmai pentru că mama este intim legată de făt şi are un rol mai mare în creşterea ulterioară a copilului. Astfel că sunt mai multe cazuri de bărbaţi decât femei care îşi părăsesc familia (eventual pentru a întemeia alta), de bărbaţi care abuzează de copiii lor etc. Sunt oare femeile care au devenit doar genetic mame predispuse la un astfel de comportament mai des întâlnit la bărbaţi? Ar fi interesant de studiat asta.

Să fie această formă de egalitate de gen viitorul, ca în Minunata Lume Nouă, dacă se vor păstra diferenţele dintre clase sociale ce fac posibilă plătirea mamelor surogat? Da sau nu, e greu să stabilim dacă e bine/rău. Pe de o parte, sunt sigură că unele femei îşi doresc o astfel de maternitate facilă, care le acordă mai multă libertate, pe de altă parte acest "aranjament" nu e natural, cu toate consecinţele care derivă.

marți, 23 februarie 2010

Banc relativ nou

Copiii din ziua de azi parodiaza reclamele la internet mobil.

"Eram in banca,citeam si ghici cine se aseaza in fata mea? Profa de mate. Ma gandesc eu.. Cum sa ma bag in seama fara sa tipe la mine si-mi vine-n cap prenumele ei:Elena. O caut pe FaceBook, ii recunosc poza, ii umblu pe profil pe acolo si ce vad ca ii place...ghici ce? Matematica! Ce fac: soptesc "Bai ce-ar merge o ecuatie acuma" la fix cat sa ma`auda. Bai si scoate creta frate, ma scoate la tabla, imi da si un 3 si ne imprietenim si pe FaceBook."

luni, 15 februarie 2010

Nuditatea nonsexuala

Exista o dezbatere mai larga privitoare la nuditate, dar ma voi limita in cele ce urmeaza la postarea de fotografii cu mame care alapteaza, pe Facebook. De curand a fost o discutie in America despre dreptul mamelor de a alapta in public, ex. in restaurante. Mai recent, Facebook a interzis pozele cu femei alaptand, ceea ce a starnit proteste (cum ar fi grupuri si pagini de sustinere a pozelor cu mame alaptand copii).

De ce este acesta un subiect controversat? Avem desigur nuduri in arta, inclusiv nuduri de femei cu copii la san, in fata carora nu ne scandalizam. Lucrurile se schimba insa cand o persoana in carne si oase isi hraneste bebelusul in fata noastra, chiar si intr-o fotografie care apare pe "peretele" FB. Asta pentru ca, in cultura noastra, sanii sunt o parte anatomica tabu, se expun eventual numai la plaja. Dar si daca am vedea o femeie alaptand vara pe plaja, tot ar fi ciudat, nu?

Exista pareri pro si contra, respectiv cei care sustin libertatea si lipsa de prejudecati si cei mai pudibonzi care sustin decenta in public. Fotografia pe care o postez aici prezinta un schimb de pareri dintre o persoana care a reactionat negativ la postarea unei fotografii facute de o mama in timp ce isi alapta copilul si...toti ceilalti comentatori (printre care tatal si alte mame).

Ceea ce vreau sa adaug pentru cantarirea acestei situatii este ca taticul care a postat respectiva poza are nu mai putin de 847 prieteni pe FB. Departe de limita de 5000 de pe FB, totusi exista teorii care spun ca nu poti avea peste 150 de prieteni in sensul tare al cuvantului. Acest barbat este cum s-ar zice in engleza semifamous, deci presupun ca multe persoane i-au dat add fara sa-l cunoasca de fapt. Toate aceste persoane (in functie de setarile contului sau, posibil mai multe) pot vedea respectiva fotografie...

In alta ordine de idei, tipul a postat o fotografie in care el era imbracat si sotia sa insarcinata goala pana la brau. Unul dintre comentatori i-a spus ca aceasta imagine ii aminteste de Dali si Gala. Atunci mi-am dat seama ca folosim dublu standard in aprecierea "decentei": pentru artisti si pentru restul oamenilor.

joi, 4 februarie 2010

Futilitatea massurilor umanitare


Este vorba de acele mesaje de pe mess in care suntem somati sa donam sange, bani sau macar sa dam mai departe. Cand am vazut asta prima data acum cativa ani m-am gandit ca e o metoda inovativa de a ajuta pe cineva. Acum realizez pe cate planuri esueaza.

In primul rand, aceste mesaje nu dau informatii concrete, cum ar fi "vino joi 4 februarie 2010 la ora 12 la spitalul universitar din Bucuresti sa donezi sange pentru Gica Cutarescu, care altfel moare" Data este foarte importanta, desi e bine daca se duce cineva sa doneze sange oricand. Daca eu nu stiu cand a fost trimis prima data acest mass, ma gandesc ca e Gica poate sa fie de mult externat sau chiar mort. Ar fi ideal sa existe mereu doze de sange pentru cine are nevoie, dar cati dintre noi ar merge sa doneze fara sa stie ca salveaza o viata cu acest gest?

Daca oamenii care au intr-adevar nevoie de ajutor trimit mass-uri, ar trebui ca ele sa aiba o data fixa in mesaj, data dupa care sa nu se mai trimita pe mess. In loc sa circule acelasi mesaj care nu are de fapt nicio semnificatie, ar trebui date mai departe mesaje punctuale, atunci cand apar. Nu stiu, poate raspandirea se face din cauza noilor de utilizatori de yahoo messenger care inca nu au "ochiul format" pentru astfel de mass-uri.

Eu de ex primesc deja de un an, ocazional, un mesaj despre cineva care vrea sa doneze proteze pentru un copil. Suna bine, nu? Da mai departe, si cine vrea poate sa sune la nr cutare...Dar, presupunand ca este adevarat si nr respectiv nu e doar un truc pentru a-i taxa pe cei care suna, chiar nu s-au dat acele proteze in atat timp?!Persoana aceea inca mai primeste telefoane de la doritori sau a trebuit sa-si schimbe nr?

Ideea este ca Internetul poate fi un mediu prin care ajutorul umanitar sa se poata realiza rapid, dar trebuie sa fim atenti la aceste cazuri cand intentia de a face o fapta buna are doar ca efect pierderea timpului celorlalti in mod stupid.

miercuri, 3 februarie 2010

Cum sa minti non-verbal


Intotdeauna m-am gandit ca genul de articol care ii invata pe unii cum sa realizeze ca sunt mintiti poate servi exact scopului opus, si anume sa-i invete pe mincinosi sa se fereasca de a fi prinsi. Deci, ca sa le scurtez durata de procesare a mitomanilor, iata si cateva sfaturi, pe scurt.
1. Daca te uiti in sus spre dreapta ta, e clar ca inventezi. Deci controleaza-te sa privesti in sus spre stanga ta atunci cand minti, ca si cum ti-ai aduce aminte ce ai vazut.
2. La fel, daca vrei sa mimezi ca iti aduci aminte ce ai auzit, priveste din mijloc spre stanga, nu lasa ochii sa-ti fuga din mijloc spre dreapta, asa cum e natural cand vinzi gogosi.
3. Retine, cand cineva isi analizeaza sentimentele, se uita in jos spre dreapta lui. Daca nu ai sentimente si totusi vrei sa dai impresia asta, stii ce trebuie sa faci.
4. Cand cineva se uita in jos spre stanga lui, este pentru ca vorbeste singur, in gand. Bine de stiut...
5. Dilatarea pupilei, care arata ca cineva e interesat de altcineva, e mai greu de mimat, dar pt cazuri extreme exista substante si lentile de contact cosmetice.

Mai sunt si alte trucuri referitoare la comunicarea cu ochii, dintre care mentionez:
- ochii ratacitori (care se uita pe fereastra de ex) dau semnalul "ma plictisesc, vreau sa fiu in alta parte", deci nu fa asta decat daca vrei ca asta sa fie mesajul
- poti seduce cu ochii (valabil mai ales pentru femei) cu capul putin aplecat si privind in sus, pt ca dai impresia de "nevoie de protectie"
- o metoda de intimidare a interlocutorului poate fi privitul la "al treilea ochi" adica punctul dintre sprancene.

Sa lasam ipocrizia la o parte, in speranta ca acest articol ii scuteste pe efort pe cei care vor sa manipuleze adevarul.

marți, 2 februarie 2010

Traieste mai mult cu mai putin


Vroiam din nou sa ironizez unul din articolele acelea despre cum sa traiesti mai bine. Dar se potriveste cu filozofia mea de viata, asa ca am sa vorbesc serios despre asta. Urmatoarele "sfaturi" sunt mai mult valabile pentru mine, dar sunt sigura ca si altii se pot regasi in ele, dupa cum sunt sigura ca alte persoane sunt diferite si simt nevoia sa traiasca altfel.

1. Munceste mai putin. Putini dintre noi au norocul de a face la serviciu ce le place, asa ca munca e mai mult o sursa de stres in afara de a fi o sursa de venit. Ideal este sa fii bun la ceva (deci trebuie sa fii pregatit si competent) care iti permite sa lucrezi part time si totusi sa castigi suficient. Ce inseamna suficient? Pentru asta ar trebui sa citesti punctul 2.

2. Cumpara mai putin. Nu ai nevoie de multe obiecte pentru care consumi timp, efort si bani ca sa le detii. Look for the bare necessities, cum spune Baloo. Dar mai intai trebuie sa te eliberezi de orgoliul de a poseda lucruri care "dau bine in ochii altora". Reorganizeaza-ti deci prioritatile in functie de utilitatea reala (raportul pret-satisfactie personala) a unui bun/serviciu.

3. S-ar putea ca si o gramada de activitati in afara serviciului sa-ti consume mult timp fara sa-ti aduca satisfactii. E vorba in general de treburi casnice, ingrijire personala etc. Nu trebuie sa fie mereu totul perfect, curat, ordonat...Iar daca nu-ti place de ex sa gatesti, mai bine platesti pe cineva care se pricepe. Nu e doar o cheltuiala in plus ci o investitie in timp.

4. Timpul si banii economisite prin aplicarea cu succes a primelor 3 puncte pot fi reportate spre pasiunile tale (daca n-ai, incearca lucruri noi si vezi ce iti aduce bucurie) si reconectare cu persoane dragi. Iar prin reconectare nu ma refer la chat pe Facebook.

5. Nu mai sta atat de mult online; calculatorul e servitorul, nu stapanul. Impune-ti limite de, sa zicem, 2 ore pe zi (in afara timpului in care navighezi in interes de serviciu sau pentru studiu). Cel mai important e ca in timpul liber care iti ramane departe de Internet sa nu fie pierdut aiurea. In loc sa stai cu ochii pe pereti si sa visezi cu ochii deschisi, impune-ti sa faci ceva ce n-ai mai facut, chiar daca e un lucru minor.

6. Intoarce-te la inocenta. Copilaria nu e perioada cea mai fericita pentru ca suntem prosti cand suntem mici. Copii invata lucruri noi in fiecare zi, dar cand ajung mari (ma rog, adolescenti) au deja capul plin de tampenii. Daca le dam la o parte, gasim exact "ingredientele" de care avem nevoie ca sa ne facem viata frumoasa.

Pare usor, pentru ca e un stil de a trai tihnit (desi nu lenes) dar e de fapt greu sa-ti schimbi obiceiurile. E mai simplu sa urmezi din inertie calea pe care ai pornit - munca de 8 ore sau mai mult, mall, jocuri pe computer, etc. Dar fiecare stie ce are de editat ca in paginile vietii lui sa scrie o poveste frumoasa, nu una plictisitoare si obositoare. Cam asta spune, simplificat, si Osho, printre altele si printre altii.

luni, 1 februarie 2010

Cum sa fii un partener de viata mai bun


Invata de la Chris Rock: "Whenever you wake up in the morning, you should just look in the mirror and say 'Fuck you! Fuck your hopes, fuck your dreams, fuck your plans, fuck everything you thought this life would bring you... Now let's go try to make that bitch happy'." Si, chiar daca nu vei fi niciodata Barry White, e bine de stiut:
1. trebuie sa ajungi la acel echilibru perfect dintre siguranta si nesiguranta: "I don't know why I can't get enough of your lobe, babe"
2. orice poate fi sexy daca e spus cum trebuie: "yeah...monosodium glutamate...baby"
3. trebuie sa ai hobbiuri adecvate: ascultat muzica, poezie, macrame sau dansat la bara.
4. retine, totul e o metafora pt dragoste: dragostea e fierbinte ca soarele, nemuritoare ca muntii, imprevizibila ca o veverita turbata.
5. spune lucruri absolute; incorect: "you're really something" - corect "you're my everything"; incorect "I don't wanna give you up" - corect "I'm never gonna give you up"
6. ignora teoriile lui Jung; daca ea te intreaba "nu este dragostea doar o proiectie externa a cautarii de intregire a eului?" tu raspunde "ooh baby you are lookin' fine"
7. cand nu stii ce sa spui, zi "baby, we've got it together"
8. invata sa faci pauze sexy: "oh...baby"
9. inlocuieste toate cuvintele murdare cu love: "ooh baby... I love when you love my love..."
Incep sa prind gustul "tutorialelor" :)

vineri, 29 ianuarie 2010

5 moduri de a trai mai bine


Iarasi o „virala” tip Stumble Upon. Stiu ca sunt multi cei care au scris sfaturi sarcastice pt o viata mai buna, de aceea voi prelua si eu acest demers neoriginal. Deci, 5 pasi usori:
1. Daca nu poti sa incetezi sa gandesti - citeste, asculta si uita-te la satira, ca forma de arta.
2. Mananca dulciuri si bea vin, moderat sau extrem in functie de necesitati.
3. Refuleaza pe Internet; web 2.0 poate fi un sac de box virtual (dar evita contactul IRL).
4. Imagineaza-ti ca esti mult mai frumos, destept etc decat toti ceilalti si comporta-te in consecinta.
5. Uita de responsabilitati, ele sunt doar o sursa de stres; nu datorezi nimic nimanui.
Par sfaturi pentru o a deveni porc. Dar un porc fericit!

joi, 28 ianuarie 2010

3 moduri de a ramane motivat



Incep seria de articole virale (ha ha) inspirate de aici cu o lista inexhaustiva. Cum sa ramai motivat daca nu functioneaza chestiile obisnuite ca banii sau sexul?
1. Fa rost de o amnezie, cumva; daca iti stergi toate amintirile vei uita ce te-a demotivat. Pt inca o vreme vei fi motivat sa afli/faci chestii, dupa care s-ar putea sa revina demotivarea. Atunci vei stii ca este momentul pentru o alta amnezie.
2. Incearca sa renunti la gandirea pozitiva, oricat de paradoxal ar parea. S-ar putea sa fii o persoana speciala pe care o motiveaza negativitatea. Asta nu inseamna sa provoci rau, ci sa scoti motivatia din raul care te inconjoara.
3. Metamotiveaza-te. Motiveaza-te sa fii mereu motivat. Sugestii: citeste articole de genul „x moduri de a ramane motivat” cel putin odata pe zi, oricat de (de)motivat te-ai simti.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Drepturile omului 2.0


Pe cand in Romania bloggingul este slobod (desi usor nebagat de seama), in alte tari se discuta de dreptul la anonimitate, de neutralitatea Internetului si alte aspecte aparute odata cu acest nou mediu de comunicare. In anumite parti ale lumii, dificultatile sunt mult mai mari, ori din cauza ca nu exista conectare la Internet care sa permita popularizarea mediului (noi suntem aparent pe locul 4 la viteza), ori ca guvernele stau in calea liberei exprimari.

Daca in Europa de Vest exista o dezbatere cu privire la relatia dintre bloggeri si corporatii, in zone cum ar fi Caucazul problemele sunt mult mai grave, lipsind o democratie autentica; mai ales in Azerbaijan, unde cel mai important subiect al blogosferei de cateva luni este arestarea a doi bloggeri ce au satirizat online achizitiile suspicioase ale guvernului azer.

Cei doi bloggeri, Emin si Adnan, au fost arestati dupa ce initial fusesera atacati de doi sportivi, tocmai cand se aflau la o sectie de politie pentru a reclama acest atac. Agresorii au fost eliberati, in schimb ei au fost retinuti, ceea ce a starnit controverse in plan mondial. Singurul lucru pe care il putem spera este ca sustinatorii online ai lui Emin si Adnan sa mentina acest caz pe agenda mass-media (desi exista multe alte cazuri de bloggeri arestati care nu sunt cunoscute de publicul larg), iar acest lucru va declansa in cel mai bun caz o implicare legala la nivel international.

Sentinta data pe 11 noiembrie 2009 a fost de 2 si respectiv 2,5 ani inchisoare pentru Emin si Adnan. Sustinatorii lor din toata lumea folosesc canale ca Youtube pentru a protesta fata de acest abuz, dar guvernele statelor democratice puternice raman inactive in aceasta privinta (desi anumiti oficiali si-au exprimat ingrijorarea pentru cele intamplate la Baku).

Bloggerii care provin din state care reprima libera exprimare sunt dovada vie ca bloggerii pot avea o reala influenta asupra societatii civile si in sprijinul comunitatii. De ex, Zhou Shugang locuieste sub The Great FireWall of China, peste care, daca trece, poate ajunge in orice colt virtual din lume. Nu este un secret ca regimul de la Beijing filtreaza URL-urile, tine hosting-ul local sub control, blocheaza site-urile independente din strainatate, printre care si platforme ca Twitter sau Facebook. In conditiile in care in China 80 de oameni sunt in inchisoare pentru delicte legate de Internet, cei 340 milioane de chinezi care au acces online (un sfert din populatia totala) se autocenzureaza.

Ce se poate face totusi pentru distribuirea continutului digital? Exista metoda transformarii paginilor web in fisiere foto, pentru ca cuvintele cheie sa nu fie detectate de cenzori. Pe de alta parte, ele nici nu pot aparea daca un utilizator le cauta prin motoarele de cautare. O metoda mai eficienta este folosirea unui flux RSS, cu alte cuvinte a unui site (reader – cititor de feed-uri) tert. Este nevoie de asemenea si de o conexiune proxy.

Wael Abbass este o personalitate de marca a Orientului Mijlociu. El nu poate circula cu laptop, USB sau chiar camera foto (i se confisca la aeroport), in afara tarii sale, Egipt unde bloggerii sunt tratati ca traficanti de droguri. De altfel, politia egipteana este mult mai numeroasa decat armata egipteana, deoarece “dusmanii” sunt cei care incearca sa se exprime liber.
Experienta bloggingului in Egipt este foarte speciala, deoarece acolo statul exercita un control strict asupra oricarei forme de media. Presa opozitiei si cea independenta sunt supuse hartuirii guvernului, iar cei care se opun regimului risca sa fie torturati. Astfel, in 2004-2005, cativa activisti pentru drepturile omului si fosti jurnalisti au inceput sa foloseasca blogurile ca mijloc de comunicare din ce in ce mai raspandit.

Oamenii au prins tot mai mare incredere in bloggeri, deoarece ei prezinta faptele intr-o maniera neutra, cu fotografii si clipuri video care sa le sustina. Cititorii, mai ales victimele torturii, isi trimit propriile materiale in sprijinul articolelor de pe bloguri, iar jurnalistii din presa traditionala preiau (fura) stirile din blogosfera. Curand, partidele de orice culoare politica incep sa coopereze in aceasta campanie de liberalizare a presei.

Cu toate acestea, societatea egipteana este in continuare conservatoare in legatura cu homosexualitatea, schimbarea religiei sau alte lucruri care pot fi folosite pentru denigrarea bloggerilor. Astfel, reprezentantii puterii incep sa raspandeasca zvonuri false pentru a discredita bloggerii, de ex. spun despre Abbass ca este un infractor care nu trebuie respectat.

In plus, oficialii pastreaza aparentele libertatii de expresie si transparentei, tocmai pentru a induce opinia publica in eroare. Abbass considera ca administratia Obama a legitimat dictatura de la Cairo prin faptul ca presedintele american a tinut un discurs acolo. El mai este de parere ca comunitatea internationala nu este interesata decat din punct de vedere economic de Egipt, si de dorinta poporului egiptean de a trai in democratie si libertate.

Revenind la Caucaz, in primul rand este vorba de probleme de infrastructura, foarte putini cetateni ai acestor state fiind conectati la Internet, din cauza costurilor mari pentru viteze mici. Prin comparatie, Finlanda, o tara in care nu exista probleme de libera exprimare, are acces ieftin si rapid la Internet. Faptul ca anumite companii ce ofera Internet prin cablu au sediul in Rusia nu face decat sa complice problemele regionale. Dar exista si diferente, in Azerbaijan penetrarea Internetului fiind mai mare. Aici, bloggerii au organizat flash mob-uri de protest fata de tacerea presei traditionale in legatura cu incalcarea drepturilor omului.

Mai mult, transparenta guvernamentala este limitata, anumite ministere neavand nici macar un website, cu exceptia Georgiei, care este un stat mai liber, prin comparatie. In Armenia, guvernul a interzis presa independenta, dar nu si cea online, astfel ca blocarea Youtube a provocat mai multa atentie pe plan international decat moartea a zece oameni in conflictele premergatoare.

O alta intrebare care se ridica este cea legata de mediatizarea acestor cazuri tocmai datorita noutatii pe care o reprezinta. Ca si in Iran, exista in toata lumea numerosi jurnalisti care risca inchisoarea si chiar moartea pentru exprimarea opiniilor sau pur si simplu relatarea unor fapte. Dar aceste cazuri au captat atentia tocmai pentru ca era prima data cand mijlocul de comunicare folosit era un blog sau un cont de twitter. S-a ajuns sa se cunoasca mai putin pentru ce militau tinerii din Teheran cat faptul ca protestau online.

Oare vor mai fi cazuri ca cel al bloggerilor azeri arestati la fel de intrigante si in viitor sau se vor banaliza, pentru ca mass-media cauta permanent ineditul? Doar timpul poate raspunde.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Statistica distractiva a Facebook

Daca te joci cu Create an Ad de la Facebook, nu o sa fie la fel de fun ca graphjam, dar poti vedea date interesante. Eu am facut de ex niste charturi placinte de unde mi-a reiesit ca:
- desi nr de femei e doar putin mai mare decat nr de barbati (ca si in realitate), sunt mult mai multe persoane interesate de femei decat de barbati - femeile nu-si declara interesele sau barbatii intra pe aceasta retea mai mult din ratiuni matrimoniale decat altceva?
- mai multe femei sunt intr-o relatie (logodite, casatorite etc) decat barbati, procentual; totusi nu sunt mult mai multi barbati singuri decat femei singure. Femeile alea cu cine sunt deci in relatii (imaginare)? Barbatii nu vor sa declare ca sunt intr-o relatie? Ipoteze fascinante pt sociologi/antropologi...
- sunt putini care se declara liceeni si extrem de putini care se declara studenti desi cea mai numeroasa grupa de varsta ar trebui sa fie ori la liceu ori la facultate
- in general, sunt putini oameni care dau date despre ei (ce studii au, daca sunt intr-o relatie, ce ii intereseaza); doar varsta apare constant pentru ca trebuie sa-ti pui data de nastere la inregistrare.

Datele despre userii romani de Facebook sunt putine, mai ales ca fiecare poate sa scrie ce vrea la informatii, nu neaparat adevarul, inclusiv sa minta in legatura cu varsta. Dar zi de zi se inscriu noi utilizatori pe Facebook, care umfla cifrele demografice. Departe de milioanele de pe hi5, insa venind in forta din urma cu fiecare generatie noua, zic eu.

Pt ca azi suntem in 13, iar cea mai mica varsta de pe Facebook e 13 ani, am facut acest grafic cu 4 grupe a cate 13 generatii (am avut noroc ca ultima varsta era 64, altfel nu rima, dadea cu perioada). Cred ca e destul de utila impartirea in adolescenti si tineri, tineri adulti, adulti si...grupa mare.