miercuri, 21 iulie 2010

Terorismul cibernetic

Poate cineva sa ucida folosind un calculator? Nu in mod direct, de aceea ideea de terorism cibernetic pare un pic deplasata. In realitate, progresul tehnologiei muta locul bataliei in spatiul cibernetic.

Trebuie sa facem distinctia intre terorismul cibernetic pur, care se defineste prin atacuri asupra infrastructurilor critice ale unui stat, si folosirea Internetului de catre teroristi, care nu face decat sa le usureze comunicarea; aceasta comunicare pe Internet poate avea loc intre teroristi, ceea ce reduce riscul de a fi prinsi, sau poate avea loc o comunicare cu publicul, prin bloguri - fie ca este vorba de sustinatori fie un public general pe care teroristii incearca sa-l intimideze.

Terorismul cibernetic este strans legat de criminalitatea de pe Internet, pentru ca tehnicile de hacking sunt folosite pt obtinerea de fonduri ce finanteaza alte activitati teroriste mai periculoase, cum ar fi producerea sau achizitionarea de armament. Mai mult ca oricand, terorismul este o amenintare globala, nu mai putem spune ca este localizata undeva departe.

Dupa 11 Septembrie, cat si dupa atacurile de la Londra si Madrid, serviciile secrete din multe tari au intensificat cautarea posibililor teroristi pe Internet, in afara tehnicilor clasice de urmarire. Acest motiv a fost totusi mai mult un pretext pt a verifica mesajele transmise de oricine in mod privat, deoarece pana atunci Internetul era un "taram" pe care nu patrunsese inca guvernul. Alaturi de telefonie si posta traditionala, comunicarea online a ajuns sa fie monitorizata, asa cum Inteligenta dorea inca din anii 90.

Desigur, infrastructurile care depind acum de retele informatizate, cum ar fi cele fiscale sau de trafic aerian, nu sunt doar tinta atacurilor teroriste, ci deseori sunt sponsorizate de alte state, de ex China ataca frecvent SUA in acest mod. Dar cultura de securitate nu tine doar de stat si companii producatoare de softuri anti spyware, ci si de oamenii de rand, care trebuie sa inteleaga riscurile utilizarii neprotejate a Internetului si sa actioneze in consecinta.

vineri, 9 iulie 2010

Subveghere si catopticon

Jean-Gabriel Ganascia propune termenul de Catopticon in locul Panopticului si preia ideea de sousveillance (supraveghere inversata) de la Steve Mann, pentru a descrie posibilitatile pe care tehnologia moderna le deschide in favoarea democratiei.

El pleaca de la distinctia spatiu public-spatiu privat pe care o facuse Hannah Arendt intr-o perioada a totalitarismelor. Daca in acea perioada oamenii se retrageau in sfera privata, din cauza ca orice dezbatere publica ar fi fost vazuta ca o tradare a telurilor fasciste, iata ca azi lucrurile s-au inversat. Prin dispozitive ca telefoane dotate cu camere foto/video si acces la Internet, sfera privata dispare in favoarea celei publice. Traim intr-o epoca exhibitionista, in care oamenii declara de buna voie ce fac si la ce se gandesc.

Cum se traduce aceasta schimbare in termeni politici? In mod normal, ar trebui ca democratia sa fie intarita prin cresterea transparentei, dar sfera publica - in sensul discutiilor despre "public affairs" - nu este de fapt promovata. Totusi, exista acum, mai mult decat oricand, posibilitatea controlului de jos in sus, deoarece este mai simplu pt un cetatean sa urmareasca ce fac autoritatile. In SUA s-a inceput deja implementarea Guvernului 2.0 prin site-uri ca acesta care arata unde merg banii publici.

O alta ipostaza a democratizarii generate de Internet este posibilitatea de a posta (pe bloguri, retele de socializare) informatii care in mod normal nu ar fi publicate de state sau mari trusturi media, desi aceasta este discutabila. Cu toata controversa legata de verificabilitatea jurnalismului amator, avem macar o dovada in plus ca traim intr-o societate in care toata lumea poate supraveghea pe toata lumea.

Pentru a generaliza, Ganascia introduce deci termenul Catopticon (catoptrica fiind un capitol al opticii care studiază fenomenele de reflexie a luminii), o "arhitectura" in care exista transparenta generalizata - nu doar a periferiei pentru centru, egalitate in sensul ca toti se pot urmari intre ei si comunicare transparenta posibila intre oricine si oricine.

Acest model lipsit de ierarhie este ideal, iar clasicele modele Panoptic inca mai rezista in locuri ca Coreea de Nord sau, mai limitat, in China. Mai mult, posibilitatile noastre cognitive sunt limitate; neputand urmari pe toti ceilalti 6 mld de oameni, ne focalizam pe cativa, iar idolii care reusesc sa atraga atentia multimilor au un avantaj important. In final, lupta pentru popularitate a unui site poate duce la spamdexing, ceea ce provoaca confuzie printre ceilalti internauti.

Un lucru care nu poate fi contrazis este insa faptul ca infractorii pot fi mai usor prinsi si pedepsiti atunci cand exista mai multi ochi care vegheaza, de aceea guvernul Regatului Unit acorda recompense pentru cei care urmaresc pe Internet imaginile filmate in locuri publice si descopera astfel "comportamente antisociale" (furt, vandalism etc), pe acest site.

Sa te porti mereu ca si cum toti te-ar putea vedea este pt unii un lucru dezirabil dpdv social, pt altii nu...Posibilitate sa fii urmarit de la distanta de partenerul de viata in timpul unei plimbari romantice cu altcineva, sau alta situatie asemenea, pare sa-i sperie pe unii, care isi vad amenintata libertatea personala. Dar se poate argumenta ca cei care simt nevoia sa se ascunda oricum nu sunt cu adevarat liberi.

luni, 7 iunie 2010

Abordarea capabilitatilor

Amartya Sen a inventat conceptul de capabilitati, care pot fi considerate constructe sociale: legatura dintre reusite personale si valori comune. El a propus egalitatea de capabilitati, spre deosebire de teoria clasica a lui Rawls, care pleca de la egalitatea de resurse. Capabilitatile sau functiile posibile ale unei persoane pot fi reprezentate de vectori de ex ceea ce numim voce poate fi: reprezentare de catre sindicat, drept de participare la o demonstratie etc (mai multe dimensiuni ale aceluiasi concept).

Sen defineste functiile ca ceea ce alegem sa fim sau sa facem din multimea de capabilitati, care sunt rezultatul distribuirii resurselor, dar si a factorilor de conversie (personali, sociali, de mediu); astfel drepturile formale - ceea ce am putea - se transforma in drepturi reale. Este greu de aplicat ideea de libertate a lui Sen din teorie in practica pentru ca de ex un lucru poate ca nu este util acum pentru a dezvolta o capabilitate, poate fi ma tarziu.

Ca exemplu, libertatea de expresie este si o libertate de proces, nu doar de oportunitati. Dar ea poate fi impartita in libertati de proces si de oportunitati. O alta dificultate este ca resursele si factorii de conversie se pot suprapune (factorii de conversie pot fi inclusi in resurse). Acestea pot defini capabilitatile in mod diferit.

Sen critica preferintele adaptate la circumstante, cand ele ar trebui sa fie universale - de ex femeile "prefera" joburile part time pt ca altfel nu ar putea avea grija de copii, dar pe de alta parte spune ca lista capabilitatilor depinde de comunitatea democratica in care traieste cineva (este relativa). Se poate folosi modelarea pe computer pentru a crea scenarii contrafactuale si a descoperi alegerile care s-ar face fara constrangeri. Spre ex, perioada de somaj si suma oferita in timpul acestuia reprezinta constrangeri in termenii alegerii unui job.

Daca welfare state-ul de tip traditional ofera protectie personala impotriva deprivarilor (somaj, boala etc) sau suport institutional pt situatiile de schimbare a cursului vietii cum ar fi concediul de maternitate, perspectiva capabilitatilor largeste acest cadru. De ex, precaritatea de dinainte sau de dupa nasterea unui copil le face pe femei sa-si caute un job sigur chiar daca nu este cel pe care si-l doresc.

Serviciile publice nu sunt intotdeauna oferite de stat, ci si de piata, iar perspectiva capabilitatilor ofera un instrument de evaluare. Conform acestei perspective, politicile publice ar trebui sa garanteze libertatea individuala (de a face si de a fi), munca fiind un drept care le permite oamenilor sa obtina valoare din ceea ce fac.

Evaluarea politicilor sociale, prin prisma capabilitatilor pt munca, inseamna a stabili in ce masura acestea ofera o paleta mai larga de unde individul poate alege serviciul pe care il valorizeaza; ele pot fi evaluate prin metode cantitative - mai multe cazuri dar mai superficiale (analiza extensiva a unui esantion reprezentativ statistic) - cat si calitative - subiecti selectati din extensie si cazuri critice (analiza intensiva a unui esantion reprezentativ dpdv analitic).

Datele calitative obtinute din narare - detaliile pe care le dau oamenii in interviuri - arata ca preferintele noastre tin de trecutul nostru, cu alte cuvinte suntem dependenti de o anumita cale. Oamenii pot avea totusi reprezentari fanteziste ale trecutului, deci cercetatorii trebuie sa faca diferenta intre acestea si experienta efectiva; de aceea trebuie sa intre in detalii despre cum s-a intamplat ceva, pt ca oamenii de obicei nu inventeaza, dar pot omite anumite lucruri.

Revenind la sociologie ca disciplina, aceasta poate fi definita ca al treilea taram, undeva la mijloc intre indivizi si institutii, adica un camp al societatii. Este important deci sa ne amintim ca, pastrand doar rationalitatea economica, democratia s-ar transforma in dictatura.

miercuri, 24 februarie 2010

Mamele surogat si maternitatea

Progresele medicinei au făcut posibil ca şi femeile care nu pot naşte copii să fie mame, dacă nu biologice măcar genetice. Există şi familii bogate care apelează la aceste „minuni alte tehnicii moderne” nu pentru că femeia nu ar putea să nască, ci pentru că nu vrea să treacă prin chinurile sarcinii sau să-şi pună în pericol silueta, ceea ce e de preferat şi pentru partenerul ei.

Au apărut destule filme care arată problemele legate de aceste cazuri, şi anume că o mamă surogat se ataşează uneori de fătul pe care îl poartă în pântece, chiar dacă nu este copilul său dpdv genetic. Contractele pot fi respectate, dar dramele rămân.

Mă întreb ce se întâmplă într-o astfel de familie bogată odată ce copilul este născut. Mama genetică nu are lapte (pentru că nu a rămas vreodată însărcinată) deci copilul va fi alăptat artificial sau de o doică. Această practică a alăptării de către doică e foarte veche şi în anumite culturi doica este considerată un fel de a doua mamă. Presupun mai departe că o femeie din această clasă socială înaltă nu va renunţa la cariera sau preocupările sale odată cu venirea pe lume a copilului, de care se va ocupa un babysitter. Se mai practică în unele familii şi trimiterea copilului la o şcoală bună dar îndepărtată (pe vremuri la pension sau mânăstire) de unde se întoarce rar acasă. Şi atunci mă întreb unde poate interveni, în povestea asta, instinctul matern?

Dacă un copil nu este adus pe lume de o femeie, nu este alăptat, îngrijit şi educat de ea, ci poartă doar moştenirea sa genetică, atunci ea nu este o mamă ci…un al doilea tată. Nu ştiu dacă există destule cazuri deocamdată pentru a se face o cercetare cu privire la relaţia mamă-copil de acest tip, dar ipoteza mea este că femeile respective nu se ataşează la fel de mult de copil ca o mamă de tip tradiţional.

În Brave New World, nuvela SF a lui Huxley, era de neconceput ca o femeie să fie mamă. Statul se ocupă de tot, de la „producţia” de copii în eprubetă până la condiţionarea lor ce urma să îi facă cetăţeni de un tip sau altul. Când una dintre ele nimereşte în mijlocul „sălbaticilor” şi naşte un copil pe care îl creşte singură, ea este singura femeie din acea societate care are sentimente materne faţă de fiul ei.

În anumite triburi izolate, nu se ştie legătura dintre sex şi naşterea copiilor, de aceea nici nu există sentimentul patern, copilul este doar al mamei. În cultura noastră modernă, relaţia tată-copil este puternică pentru că taţii ştiu că acei copii sunt urmaşii lor; dar nu la fel de strânsă ca legătura dintre mamă şi copil, tocmai pentru că mama este intim legată de făt şi are un rol mai mare în creşterea ulterioară a copilului. Astfel că sunt mai multe cazuri de bărbaţi decât femei care îşi părăsesc familia (eventual pentru a întemeia alta), de bărbaţi care abuzează de copiii lor etc. Sunt oare femeile care au devenit doar genetic mame predispuse la un astfel de comportament mai des întâlnit la bărbaţi? Ar fi interesant de studiat asta.

Să fie această formă de egalitate de gen viitorul, ca în Minunata Lume Nouă, dacă se vor păstra diferenţele dintre clase sociale ce fac posibilă plătirea mamelor surogat? Da sau nu, e greu să stabilim dacă e bine/rău. Pe de o parte, sunt sigură că unele femei îşi doresc o astfel de maternitate facilă, care le acordă mai multă libertate, pe de altă parte acest "aranjament" nu e natural, cu toate consecinţele care derivă.

luni, 15 februarie 2010

Nuditatea nonsexuala

Exista o dezbatere mai larga privitoare la nuditate, dar ma voi limita in cele ce urmeaza la postarea de fotografii cu mame care alapteaza, pe Facebook. De curand a fost o discutie in America despre dreptul mamelor de a alapta in public, ex. in restaurante. Mai recent, Facebook a interzis pozele cu femei alaptand, ceea ce a starnit proteste (cum ar fi grupuri si pagini de sustinere a pozelor cu mame alaptand copii).

De ce este acesta un subiect controversat? Avem desigur nuduri in arta, inclusiv nuduri de femei cu copii la san, in fata carora nu ne scandalizam. Lucrurile se schimba insa cand o persoana in carne si oase isi hraneste bebelusul in fata noastra, chiar si intr-o fotografie care apare pe "peretele" FB. Asta pentru ca, in cultura noastra, sanii sunt o parte anatomica tabu, se expun eventual numai la plaja. Dar si daca am vedea o femeie alaptand vara pe plaja, tot ar fi ciudat, nu?

Exista pareri pro si contra, respectiv cei care sustin libertatea si lipsa de prejudecati si cei mai pudibonzi care sustin decenta in public. Fotografia pe care o postez aici prezinta un schimb de pareri dintre o persoana care a reactionat negativ la postarea unei fotografii facute de o mama in timp ce isi alapta copilul si...toti ceilalti comentatori (printre care tatal si alte mame).

Ceea ce vreau sa adaug pentru cantarirea acestei situatii este ca taticul care a postat respectiva poza are nu mai putin de 847 prieteni pe FB. Departe de limita de 5000 de pe FB, totusi exista teorii care spun ca nu poti avea peste 150 de prieteni in sensul tare al cuvantului. Acest barbat este cum s-ar zice in engleza semifamous, deci presupun ca multe persoane i-au dat add fara sa-l cunoasca de fapt. Toate aceste persoane (in functie de setarile contului sau, posibil mai multe) pot vedea respectiva fotografie...

In alta ordine de idei, tipul a postat o fotografie in care el era imbracat si sotia sa insarcinata goala pana la brau. Unul dintre comentatori i-a spus ca aceasta imagine ii aminteste de Dali si Gala. Atunci mi-am dat seama ca folosim dublu standard in aprecierea "decentei": pentru artisti si pentru restul oamenilor.

miercuri, 3 februarie 2010

Cum sa minti non-verbal


Intotdeauna m-am gandit ca genul de articol care ii invata pe unii cum sa realizeze ca sunt mintiti poate servi exact scopului opus, si anume sa-i invete pe mincinosi sa se fereasca de a fi prinsi. Deci, ca sa le scurtez durata de procesare a mitomanilor, iata si cateva sfaturi, pe scurt.
1. Daca te uiti in sus spre dreapta ta, e clar ca inventezi. Deci controleaza-te sa privesti in sus spre stanga ta atunci cand minti, ca si cum ti-ai aduce aminte ce ai vazut.
2. La fel, daca vrei sa mimezi ca iti aduci aminte ce ai auzit, priveste din mijloc spre stanga, nu lasa ochii sa-ti fuga din mijloc spre dreapta, asa cum e natural cand vinzi gogosi.
3. Retine, cand cineva isi analizeaza sentimentele, se uita in jos spre dreapta lui. Daca nu ai sentimente si totusi vrei sa dai impresia asta, stii ce trebuie sa faci.
4. Cand cineva se uita in jos spre stanga lui, este pentru ca vorbeste singur, in gand. Bine de stiut...
5. Dilatarea pupilei, care arata ca cineva e interesat de altcineva, e mai greu de mimat, dar pt cazuri extreme exista substante si lentile de contact cosmetice.

Mai sunt si alte trucuri referitoare la comunicarea cu ochii, dintre care mentionez:
- ochii ratacitori (care se uita pe fereastra de ex) dau semnalul "ma plictisesc, vreau sa fiu in alta parte", deci nu fa asta decat daca vrei ca asta sa fie mesajul
- poti seduce cu ochii (valabil mai ales pentru femei) cu capul putin aplecat si privind in sus, pt ca dai impresia de "nevoie de protectie"
- o metoda de intimidare a interlocutorului poate fi privitul la "al treilea ochi" adica punctul dintre sprancene.

Sa lasam ipocrizia la o parte, in speranta ca acest articol ii scuteste pe efort pe cei care vor sa manipuleze adevarul.