luni, 30 martie 2009

Generaţia F


La noi se vorbeşte mai mult de generaţiile X şi Y decât F de la Facebook. Şi la media socială cu tipic românesc poate s-ar potrivi mai bine H de la hi5, pentru că e plin de coca şi piţi, inclusiv pe Neogen.

Dar, chiar dacă mai târziu, şi mai greu, pentru că pornim de la o cultură mai puţin favorabilă reţelelor online, trebuie să se dezvolte şi în România, sper, o generaţie care să schimbe lucrurile, ajutată de Internet. Nu trebuie să fie neapărat vorba de Facebook, dar acesta este numele generic pe care l-am luat dintr-un articol evident american.

Dacă citiţi acel blog post, veţi vedea ce caracteristici are "omul nou". Oricât de mult mi-ar plăcea ca ordinea să se schimbe în acel sens, mi-e teamă că n-am să apuc să văd progresul, pentru că pare utopic: şanse (cu adevărat) egale, colaborare, adaptare, împărţire etc. Autorul se referă la un nou model organizaţional, dar nu ar fi ideal ca această mentalitate să se preia şi la nivelul cetăţeni-stat? În fond, statul e cea mai mare corporaţie...

Din păcate, la noi de-abia au prins ideile (acum depăşite) tipice capitalismulul clasic, ca reacţie (târzie) la căderea comunismului. Se pare că România - ca şi alte ţări care nu sunt în centrul sistemului mondial modern - este mereu în urmă cu reformele. Pe de altă parte, există speranţă: în vremurile noastre inovaţia se propagă atât de rapid, încât e prea greu să-i rezişti.

miercuri, 25 martie 2009

Criza şi media socială


Acum ceva vreme râdeam ascultând Wiseboy, tipul care zicea: cum poţi să spui că obezitatea e o epidemie? nepoţii te vor întreba cum ai scăpat viu şi tu vei răspunde "era greu, cu atâta ciocolată în jur".

Dar chiar, noi ce-o să le spunem urmaşilor de marea criză pe care am trăit-o în 2008-...? Oare în povestirile noastre vom strecura fraze ca "atunci a început să se schimbe lumea aşa cum o ştiam noi"? Şi schimbarea asta va fi în vreun fel legată de fenomene ca twitter, facebook, etc?

Asta numai mama Omida (adevărata) poate ştii. Dar sunt oameni care observă acum că social media merge mână în mână cu criza. De exemplu Microgeist, un blog interesant cu sloganul "The Internet will not be televised". Acolo se spune că oamenii, aflându-se în situaţia de criză, se întorc spre ceea ce contează: familie, prieteni, comunităţi; nu de alta, dar afacerile merg prost sau nu merg deloc.

Alte motive pentru care oamenii se ocupă de aceste chestiuni pe Internet: e ieftin, chiar gratis. Când economia merge prost, o astfel de calitate devine foarte căutată. Iar când lucrurile îşi vor reveni, probabil vom fi deja atât de dependenţi încât vom plăti servicii premium (deocamdată monetizarea se face doar prin publicitate, dar există o tendinţă de schimbare).

Eu cred că toate astea au legătură cu faptul că doar în vremuri grele îşi aminteşti că ai nevoie de legături şi atunci investeşti în relaţii, pentru că îţi dai seama că nu te-ai descurcat de unul singur. Dar, să sperăm că în urma crizei şi cu ajutorul comunităţilor online, se vor restabili valorile care contează în societate. Va fi ceva nou, dar în acelaşi timp vechi...

duminică, 15 martie 2009

Prieteni care nu-s pe twitter mă învaţă twitter


...Aşa am primit un articol scris de Chris Pirillo care mi-a fost chiar util; mă rog, cât de util poate fi un articol despre twitter. Este vorba despre câteva aplicaţii interesante:
twitalyzer îţi arată influenţa ca twitterer şi nu numai, pe baza unor date ca frecvenţa update-urilor, nr de followers, etc. Este un instrument care te ajută să-şi dai seama cum să devii mai bun la twitter, dacă se poate spune aşa.
twitoria e mai puţin util, îţi arată oamenii pe care îi urmăreşti care sunt inactivi. Eu am descoperit astfel un prieten care nu a scris nici un mesaj de când s-a înscris, şi l-am îndemnat (pe mess) să twexploreze că până la urmă s-ar putea să-i placă.
monitter pare util, dar eu nu am reuşit să scot cine ştie ce din el, poate nu am scris cuvintele cele mai potrivite. Poţi introduce până la 3 cuvinte cheie ca să vezi cine scrie despre ele (live) dar rezultatele sunt separate, nu înglobate. În plus, poţi alege cică oameni dintr-o anumită zonă care scriu despre acel lucru, dar eu n-am reuşit să fac setarea respectivă.
filttr (aviz amatorilor - filtru nu flirt) mi s-a părut foarte interesant. Ai posibilitatea să îţi stabileşti priorităţi prin alegerea de cuvinte cheie şi persoane dintre cele pe care le urmăreşti sau amândouă combinate. Practic, you cut the crap. Îţi transformă homepage-ul twitter într-o pagină mai uşor de folosit, asta şi pt că lângă fiecare update de la cineva ai şi opţiunile retwit şi direct message, nu numai reply şi favorite.
twtvite e util pentru cei care vor să organizeze evenimente reale într-o anumită zonă şi pot invita prieteni selectaţi.
futuretweets also rulz pt cei care dintr-un motiv sau altul nu pot twitteri la un moment dat, dar vor să folosească twitter cu regularitate - se pot programa update-uri. Se pierde spontaneitatea, totuşi e o idee bună.
twiturly găseşte linkurile cele mai populare de pe twitter (în general) dar deocamdată nu funcţioneşte. Nu conteşte, trecem la
twitscoop e alt tool care afişează tot ce se scrie pe twitter în legătură cu un cuvânt cheie, la fiecare 20 de secunde.
twittersnooze îţi permite să nu mai urmezi pe cineva (de ex pt ca are o perioada prea guralivă) pe o perioadă de la 1 zi la o lună, timp în care vei avea - evident - un om mai puţin la following.
More to come.

miercuri, 11 martie 2009

Muzica veche la timpuri noi


După cum se ştie, industria muzicală s-a schimbat de când cu Internetul. Pentru că oamenilor le-a venit minunata idee de a copia fişiere unii de la alţii, acum banii nu se mai fac din vânzări de discuri, ci din concerte. O întoarcere la normalitate, zic eu. Tendinţa e să ai un nr rezonabil de fani adevăraţi (1000) care vor genera venituri din care nu vei trăi atât de bine încât să apari la MTV Cribs, dar vei avea câştiguri rezonabile.

În contextul actual e mai uşor pentru un neica nimeni să se lanseze fără să apeleze la case de discuri, care ştim noi pe ce criterii aleg "talentele". Ştiu cel puţin două cazuri de artişti care s-au făcut cunoscuţi şi apreciaţi direct publicului prin Youtube, total gratuit.

Unii se opun trendului, şi au de pierdut deja fani din cauza asta; nu contează că e bine sau rău ce se întâmplă, ci că lucrurile s-au schimbat. Dar alţii se folosesc de reţelele sociale nou apărute ca să salveze ce se mai poate. Pe Facebook, am primit un request de iLike concerts, în care o prietenă mă îndemna să cer un concert U2 în Bucureşti. Ideea mi s-a părut bună. Artiştii vor ştii în care oraş sunt mai mulţi doritori (apare şi o Google Map pe care sunt numărate cererile locale) şi dacă se strâng suficient de mulţi oameni se pune de un concert.

Mai sunt încă oameni care cred că Internetul complică vieţi. Eu susţin că el le simplifică. E adevărat că apar şi unele dificultăţi, dar vorba lui Lennon (că tot el zicea imagine no possessions) - nu există probleme, ci doar soluţii. De ex, la problema nedisponibilităţii acestui clip în zona noastră geografică, există soluţia instalării HotSpot Shield. Enjoy!

Preconcepţii


Când vezi 2 oameni în autobuz, îmbrăcaţi ca nişte muncitori, la ce televiziuni te-ai aştepta să se uite? Ei bine, am asistat la o discuţie între două astfel de persoane, iar un bărbat îi spunea celuilalt că se uită pe National Geographic, Wild şi History. Evident, nu pronunţa bine, dar se înţelegea. Celălalt a răspuns că se uită şi el, dar că preferă emisiunile scurte care prezintă subiecte diverse, nu seriale cu episoade lungi (documentare).

Mă gândeam, câte lucruri ne leagă de oameni pe care îi considerăm diferiţi. În loc să căutăm ce avem în comun, suntem obişnuiţi să-i punem pe ceilalţi în categorii care îi diferenţiază de noi. Aş fi fost înclinată să cred, datorită statisticii, că am aceleaşi preferinţe la tv cu o persoană care îmi seamănă, dpdv al varstei, genului etc nu cu un astfel de bărbat. Dar aşa cum am observat şi altă dată, cercetările de piaţă nu numai că nu iau în calcul excepţiile de la regulă, dar simplifică lucrurile extrem de mult.

De exemplu, încă se mai pleacă de la principii care erau valabile acum să zicem 50 de ani, eventual în alt spaţiu geografic. În încercarea de a găsi o metodă care poate fi aplicată în marketing, nu se mai repetă studiile, ci se iau de bune aceleaşi prejudecăţi despre ce vor femeile, ce vrea clasa muncitoare etc.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, în reclame, femeile care îmi seamănă fizic sunt prezentate în roluri care nu mi potrivesc. Oare voi ajunge să mă identific cu ele pe baza asemănării fizice şi îmi voi crea o imagine despre ce este dezirabil în viaţă pe această bază? Cred că nu sunt atât de influenţabilă, dar altele or fi. Apropo de asta, chiar toate actriţele care joacă roluri de soţie şi mamă trebuie să fie brunete? Femeile blonde nu se căsătoresc niciodată, rămân toată viaţa bombe sexy?

Ca advertiser, ţii seama de targetul tău şi de ce crezi tu că vor oamenii să vadă. Dar dă-o încolo de treabă, chiar nu e loc de noutăţi, chiar trebuie să variezi mereu aceeaşi temă? Online-ul prezintă posibilităţi de inovare, mai ales în varianta 2.0, dar (din păcate) strategiile tradiţionale îşi vâră coada şi aici...

miercuri, 4 martie 2009

Să diversificăm sau să unificăm?

Presupun că e o logică pentru care nu a apărut încă o aplicaţie care să înglobeze blogul, contul de twitter si cel de facebook etc. În schimb, sunt tot felul de legături între ele.

Pe facebook există blogcast, care îţi pune automat în pagină ultimele postări de pe blog. Viceversa nu prea merge, decât poate să pui link în (profilul de) blog la profilul de pe facebook. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu am pe Facebook ca prieteni o grămadă de străini care mi-au dat add pentru că au crezut că e un concurs de cine are mai mulţi prieteni dar care nu înţeleg româna (în care e scris blogul) sau prieteni pe bune care chiar dacă citesc, nu ar comenta ever ce scriu eu pe blog şi nu folosesc twitter.

Tot pe facebook există aplicaţia twitter, de unde poţi să îţi updatezi statusul de...surpriză! twitter. În schimb, nu se modifică şi statusul de la facebook, care n-are nicio legătură cu cel de la twitter. Mie asta mi se pare ciudat, pentru că e aceeaşi întrebare ("ce faci acum?") Una fac pe facebook şi alta pe twitter? În plus, e inutil: nu am nevoie să intru pe facebook dacă vreau updatez statusul la twitter, e de ajuns să fiu pe twitter!...

Pe blog poţi pune link spre contul de twitter şi pe twitter spre blog, dar oamenii care te urmăresc pe twitter nu sunt neapărat cei care îţi urmăresc blogul (cel puţin la blogger este aplicaţia "persoane interesate"). Deci, mă interesează ce faci acum, dar nu ce articole postezi. Sau invers: îmi pasă ce scrii, dar nu ce faci.

Cireaşa de pe tort este contul IM, în România asta însemnând Yahoo, care este şi serviciul preferat de mail, mai ales datorită uşurinţei de a face grupuri. Deocamdată, eu nu ştiu decât de pingbox pentru bloguri şi bineînţeles posibilitatea de a pune la status un link către blog (sau twitter sau facebook...) Mai aştept, până la urmă trebuie să ne integrăm în absolut. Vodka.

marți, 3 martie 2009

Noi moduri să te binedispui

Aseară m-am jucat cu widgetul Lastfm, care se sincronizează şi cu ce ai în Winamp. Eu aveam, printre altele, stand-up comedy. Aşa că mi-a venit ideea să fac un radio (evident, last fm) nu pentru muzică, ci pentru comedie. Am scris George Carlin şi programul a selectat în playlist câţiva stand-up comedians pe criterii de asemănare.

Până acum, foloseam Youtube pentru asta. Dar mi se pare mai uşor, pentru că nu trebuie să-l aleg eu pe următorul când se termină un act, pot să stau pur şi simplu în fotoliul meu şi să râd. Nu tot ce am ascultat a fost extrem de amuzant, dar am (re)descoperit nişte chestii comice.

Din ciclul lăsaţi-vă de fumat, unul din tipii redneck de la blue collar tv vorbea despre noul regulament de separare a fumătorilor de nefumători, care a dus la construirea unei cutii de sticlă într-un aeroport (american), pe post de fumoar. Ceea ce a inspirat metafora "acvariu cu fumători", care sunt un fel de freaks puşi la expoziţie. Dacă schimbi avioanele şi ai o fereastră între zboruri, poţi să îţi duci copii să se uite la fumători: "uite, tati, ce mare e ăla!"; dar nu-i lăsa să pună mâna pe geam, că sperie fumătorii :)

Şi mai tare, şi mai clar antifumător a fost un alt comediant, de data asta negru. Nu redau aici toate glumele (descoperiţi-le voi) dar mi s-a părut absolut genială ideea: fumătorii vor avea la un moment dat o Rosa Parks, o bătrână care va refuza să stea într-un bar pe locurile din spate, pentru fumători, ceea ce va duce la o răscoală; fumătorii vor realiza că sunt şi ei plătitori de impozite ca toţi ceilalţi şi vor pleca în marş spre Washington; dar, dată fiind proasta condiţie fizică, vor renunţa la marş şi vor trimite doar nişte scrisori :))

Se zice că Internetul a plecat de la dorinţa informaticienilor de a trimite bancuri cât mai rapid între ei. Am evoluat de atunci, dar până la urmă, tot aceste lucruri mărunte aduc mari bucurii.