Schimbarea din timpul crizei economice

In mai 2009, Daedalus a realizat o cercetare a "spiritului vremii" din Romania, cercetare care mie mi-a parvenit de curand, dupa participarea la Marketing 365. Rezultatele sunt interesante asa ca am sa sintetizez aici materialul primit, mai ales ca e inca actual.

In primul rand, informatia despre criza e abundenta. Avem surse teoretice superficiale ex la conferinte si teoretice profunde cum ar fi carti de specialitate, dar si empirice superficiale - studii de piata publicate. Sursele empirice profunde lipsesc insa, iar cercetarea de fata exact golul asta vrea sa il umple. Ei au incercat deci sa afle care e perceptia oamenilor despre recesiune, cum au reactionat la schimbarile produse, ce strategii adopta pt a gasi un refugiu, cum si cat de mult li s-a schimbat comportamentul (legat de cumparaturi, branduri)?

Nu am inteles prea bine metodologia; ei zic ca in prima faza (sfarsitul lui martie) subiectii au fost 394 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani din mediul urban, prin metoda CAWI (computer-asisted web interview), iar in faza a doua (inceputul lui aprilie) 100 de oameni care au dat raspunsuri pe Ideablog (?!) In plus, au scos acel procent de pesimisti (cei care credeau ca situatia lor se va inrautati). Esantionul nu e tocmai reprezentativ, iar metodele sunt si ele discutabile. Dar sa trecem mai departe.

Pe agenda discutiei au fost fazele de adaptare la schimbare, atitudinile prevalente legate de finante sau promotii comerciale, dupa care s-au identificat tendintele. Cu referire la faze, in functie de cat de afectati sunt oamenii de criza, ei se afla in una din situatiile de
- negare
- observare
- pregatire
- actiune
- asimilare
Pe acest continuu, oamenii se plimba in functie de informatiile pe care le primesc, nu neaparat de ce li se intampla de fapt.

Cel mai important de retinut sunt insa "fetele schimbarii". Se pot identifica 4 tipuri care au "iesit" in urma crizei: conservatorul care este activ prin raportare la trecut, oportunistul care este activ raportandu-se la viitor, nostalgicul- pasiv in raport cu trecutul si detasatul, pasiv in raport cu viitorul. Cu alte cuvinte, conservatorul se lupta sa mentina nivelul de trai din trecut, oportunistul deschide o afacere care se potriveste in aceste timpuri, nostalgicul face economii si are o atitudine critica, iar detasatul se gandeste la alte valori decat cele materiale.

Chiar daca au facut ajustari, toate aceste tipuri au nevoie socializare, relaxare, distractie sau un mic rasfat in timpul lor liber. Astfel, multi au redescoperit parcurile sau alte metode de petrecere a timpului liber care nu consuma multi bani. Daca mersul la restaurant a devenit un lux prea mare, mancatul ciocolatei a ramas ceva ce ne putem permite si care ne aduce placere.

Cat despre nevoile financiare, cum era de asteptat, nostalgicii economisesc, dar nu au incredere in banci (acestea fiind protagonistele teoriilor conspiratiei), conservatorii sunt cei care au depozite in banci pentru ca oportunistii sa se poata imprumuta de acolo, iar detasatii pastreaza un contact minim cu institutiile financiare.

Diferente intre comportamentul "inainte" vs. "dupa" exista si in cazul shopping-ului. Daca inainte de recesiune se experimentau produse noi si se risipea foarte mult, acum alegerea este mai atenta si se incearca mai mult repararea fata de inlocuirea unui bun necesar. In general, oamenii cumpara mai putin si mai rar, iar alegerile lor depind tot mai mult de alti oameni (negociere intre parteneri).

Cand vine vorba despre branduri, multi oameni au invatat sa aprecieze produsele mai ieftine no name pe care le vad pe rafturi si care au aceeasi calitate, fata de cele pe care se gandeau sa le achizitioneze de acasa. Promotiile, in schimb, nu functioneaza intotdeauna, ci sunt atragatoare cand produsele sunt percepute ca fiind cu adevarat utile, nu ceva de care magazinul incearca sa scape.

Concursurile cu premii sunt si ele diferentiate pe tipuri de consumatori: conservatorii prefera premiile mai mici, dar pentru care regulile sunt clare si brandurile credibile, oportunistii sunt atrasi de concursuri cu premii valoroase, nostalgicii de cele prin care pot face economie, iar detasatii apreciaza concursurile unde isi pot pune in valoare abilitatile si cunostintele.

Revenind la branduri, este interesant sa vedem spre ce se orienteaza tipurile de clienti:
- conservatorii - branduri care inspira calitate si siguranta
- nostalgicii - branduri romanesti, la preturi bune
- oportunistii - branduri care aduc o inovatie, care ajuta mai departe la ceva
- detasatii - branduri eco-friendly, culturale, spirituale

In concluzie, nu putem spune ca in urma crizei economice avem tendinte generale, ci ca oamenii sunt impartiti in raport cu cateva dihotomii, dintre care am vorbit despre economie-investitie, brand-pret mic, etc. Aceasta cercetare este utila pentru branduri, pentru a sti catre ce consumatori sa se indrepte. De ex, brandurile mari ar trebui sa identifice conservatorii, cele mici oportunistii, cele locale nostalgicii iar cele care pun pret pe CSR, detasatii.

Facebook si alegerile

Nici Farmville nu e neutru politic in Romania, aviz amatorilor :))

Votul, buton placebo

Ati observat ca in lifturile publice (de ex din mall-uri) dupa ce apasati pe butonul cu etajul dorit, puteti apasa si pe unul care inchide usile? Usile se vor inchide oricum daca mai astepti putin, dar acel buton grabeste urnirea liftului. Cu alte cuvinte, este un buton placebo, care da impresia celui care foloseste liftul ca are mai multa putere.

Alegerile de astazi, desi nu electronice, sunt tot un fel de buton placebo. Pe oricare candidat ai pune stampila, Romania va merge tot in jos sau in sus, datorita unor circumstante mult mai complexe decat cine iese presedinte. Sustinatorii unuia sau altuia au incercat sa ne convinga ca "liftul se va bloca" daca (nu) il alegem pe cel indicat. Dar este fals, in Romania de azi cei doi candidati sunt intersanjabili.

Acum 5 ani, credeam ca o alegere anume poate produce o schimbare. Acum, cred ca e important doar sa votezi, cu unul din candidatii "decenti". Nu cred ca cei care si-au anulat votul au demonstrat ceva, cred ca e important ca politicienii sa stie ca oamenii inca mai folosesc acest drept, pentru ca lor le-ar conveni de fapt ca noua sa nu ne pese, iar ei sa-si vada nestingheriti de afaceri.

Participarea politica sta la baza unei democratii, iar daca in turul doi au ajuns doi candidati din care o mare parte a alegatorilor nu il doresc pe nici unul presedinte, asta e rezultatul pasivitatii din acesti aproape 20 de ani de cand avem alegeri libere. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nu e de ajuns sa votezi cu unul sau altul si sa asptepti ca ei sa-si faca treaba.

Trebuie sa controlam permanent ce fac cei de la putere (bine sau rau), dar trebuie sa si cladim ceva, ca sa intretinem bunul mers al "liftului", pentru ca alternativa e mai rea. Daca singura noastra implicare e apasarea pe un buton, e ca si cum ne-am spala vina de pe maini. Unii sustin ca e inutil sa votam. Eu zic ca e insuficient.

Greva de la Metrorex

Bucurestiul are de obicei un trafic ingrozitor. Zilele astea e mai rau de atat. Autobuzele sunt atat de aglomerate incat gripa porcina se ia si mai usor.
Cine sunt vinovatii, cei care (nu mai) lucreaza la metrou sau liderii lor sindicali sau...liderii politici din spatele acestora?

Evident, la cat de rare sunt grevele in tara noastra (cand ati auzit ultima data la despre o greva la noi, nu aia din 2005 de la Metrorex?) e clar ca ele provoaca discutii largi, mai ales in jurul politicului, pentru ca, nu-i asa?, e campanie electorala si pe deasupra criza guvernamentala.

Dar furia bucurestenilor se indreapta impotriva insusi conceptului de greva. Pentru ei, faptul de a face greva este ceva ilegal, imoral, macar ca nu ingrasa. Cu atat mai mult cu cat mass media vehiculeaza niste cifre menite sa-i instige pe locuitorii capitalei, referitor la salariile angajatilor de la Metrorex.

In primul rand, se vorbeste despre salariile medii, care includ salariile superiorilor. Un director poate sa traga foarte mult o medie in sus daca are salariul mult mai mare decat al subordonatilor. In al doilea rand, s-a vorbit despre salariile brute, iar oamenii au retinut ca ar fi vorba de cele nete.

Totusi am serioase dubii ca un angajat care castiga in medie 1600 de lei, de fapt, se gandeste sa-si convinga camarazii sa organizeze o greva, ca in filmele cu Jimmy Hoffa. Traim totusi in Romania, unde spiritul de initiativa e extrem de scazut. Deci si angajatii de la metrou sunt folositi, desi in folosul lor.

Dar, cine a mai fost prin Europa de Vest, in tari ca Franta sau Italia, sau cel putin urmareste stirile externe, stie ca o greva este un eveniment relativ frecvent acolo. In Occident nu se fac doar greve in sectorul public, cateodata si bancile sunt inchise, or nu putem zice ca cei din sectorul bancar au salarii mici. Pur si simplu castiga putin in raport cu dividentele pe care le iau actionarii.

Nu trebuie sa fii muncitor in uzina ca sa fii un sclav al angajatorului. Munca la birou poate fi si ea o forma de exploatare, dar romanul nu-si va revendica drepturile prin asociere, ci va prefera sa se planga de cei care il fac sa stea prea mult cu masina in trafic, eventual se va razbuna (in gand) pe cel care forteaza intrarea in tramvai.

Daca ar trai intr-o tara civilizata, ar vedea aceasta forma de protest ca pe ceva normal, dar romanii traiesc aici, unde sindicatele nu sunt ce trebuie sa fie, pentru ca sunt formate din aceiasi oameni ca si restul populatiei.

WBF round-up

Ieri seara World Blogging Forum s-a incheiat, asa cum era prevazut, cu o declaraţie a bloggerilor, despre care nu se stie clar daca este o "constitutie" sau un fel de apel spre guvernele lumii pentru a-si schimba politicile in domeniu. Ceea ce voi scrie in cele ce urmeaza scoate in evidenta dificultatea adoptarii unui document comun, si a reglementarii Internetului in general.

Se pare ca nici macar un grup de cativa oameni, care au aparent multe lucruri in comun, nu poate ajunge la o rezolutie unica, si este discutabil ca aceasta ar fi dezirabila. Eu privesc apelul lui Basescu la "autoreglementarea bloggerilor" cu ochi suspiciosi, ceva de genul "impuneti-va propriile reguli ca sa nu spuneti ca le-am impus noi; anagajati-va sa fiti fair, noi politicienii oricum nu vom fi".

Adevarul e ca exista de fapt multe lucruri care ne separa. In primul rand, bloggerii din tari unde libertatea de exprimare este reprimata sunt interesati de alte lucruri decat cei care traiesc in regimuri democratice. Daca cei veniti din China, Egipt, Caucaz, Moldova, Argentina au vorbit despre libertate, cei din Franta, Germania, Austria, Olanda si Italia s-au referit mai mult la monetizare in prezentarile lor. Exceptia a fost David Sasaki, un american care impreuna cu Onnik Krikorian - armean stabilit in UK - lucreaza la proiectul Global Voices.

Daca veti intra pe http://threatened.globalvoicesonline.org/, veti putea observa ca putinii bloggeri a caror libertate de expresie este amenintata in tari dezvoltate ca UK, Canada si Australia, sunt "persecutati" din motive total diferite decat in restul lumii, si anume pentru ca instiga la ura de rasa, misoginism, antisemitism. Unul din Monaco este persecutat pentru a-l fi calomniat pe printul Albert, iar unul din Germania a fost inchis pentru a nu fi platit amenzile legate de calomnie.

Desi nu este la fel de rau ca a fi oprimat de propriul guvern, in Occident exista totusi probleme legate de exprimarea libera, care tin mai mult de interese corporatiste. In Germania, Abmahnung este o practica juridica contestata, care permite avocatilor sa hartuiasca un blogger ce ar vrea sa scrie impotriva unei persoane sau unei companii. De altfel, acolo anonimitatea nu este permisa pentru ca orice blogger trebuie sa declare un posibil conflict de interese.

Desi nu la fel de stricte, aceste reguli exista si in Austria, dar Helge Fahrnberger crede ca un blogger sponsorizat de o firma ar trebui sa declare cand face publicitate pentru acea firma. Ritchie Pettauer, pe de alta parte, considera ca este dreptul bloggerului de a nu divulga acest lucru, deoarece oamenii nu ar mai fi influentati de cineva care e in mod deschis platit de o firma, si prin urmare bloggerul nu ar mai putea face bani. Iata, in acest caz doi conationali au viziuni total diferite despre etica bloggingului.

Daca unii bloggeri sunt de acord ca intr-o tara libera fiecare blogger sa aiba o pagina de contact, Luca Sartoni (poza ii apartine) e de parere ca anonimitatea este un drept care ar trebui de fapt aparat de state. In Italia, bloggerii pot oferi autoritatilor informatii despre identitatea lor, care nu devin publice, iar aceste informatii pot fi folosite doar cand exista suspiciunea unei infractiuni. Ceea ce Luca considera inutil, deoarece bloggerii care fac asta voluntar oricum nu au de gand sa comita vreo infractiune, iar ceilalti nu ar declara in primul rand aceste informatii, putandu-se folosi linistiti de PGP encryption. In fond, tehnologia este ca o manusa, poate fi folosita pentru a proteja de frig sau pentru a ucide fara a lasa urme.

Luca Sartoni este si un sustinator al neutralitatii Internetului: "Daca drumul este prea ingust, nu trebuie sa stabilim ce fel de masini pot circula si care nu, ci sa largim drumul." El considera ca anumite infractiuni ca pedofilia sunt folosite de stat ca pretext pentru a limita libertatea navigarii pe Internet. Luca m-a intrebat peste cate site-uri cu material pornografic cu minori am dat, si raspunsul meu a fost "nici unul in toti acesti ani". Asta pentru ca cei care controleaza browserele si motoarele de cautare pot foarte bine controla ce fel de materiale apar online.

Revenind la David Sasaki, el a avut poate cel mai bun discurs din cele de la WBF, iar interventiile sale au fost mai mult decat pertinente. Cu toate acestea, Wael Abbass a fost deranjat cand David a citat un autor care era critic la adresa bloggerilor din Egipt.

Din discutiile avute cu Helge Fahrnberger si cu Erkan Saka, am desprins ca primul este optimist cu privire la impactul social al Internetului (subiect la care voi reveni); al doilea, in schimb, a remarcat ca oamenii pot avea acces la orice, dar asta nu inseamna ca sunt interesati de progresul democratic. As spune ca si la noi exista aceeasi problema ca si in Turcia: oamenii, in general, folosesc web 2.0 din ratiuni care nu au de-a face cu spiritul civic, din pacate.

Cum spune o melodie la moda, ne plangem de calitatea programelor TV, dar emisiunile cele mai proaste au rating-ul cel mai mare. Un eveniment ca WBF a fost "bagat in seama" mai mult datorita prezentei presedintelui. Iar acest post va fi ignorat pentru ca exista lucruri mult mai fun de citit.

In loc de concluzie, voi spune ca ASLS a asigurat o destul de buna gestiune a evenimentului, dar ma indoiesc ca initiativa a fost a studentilor si nu "de sus".

World Blogging Forum - live blogging IV

Ultima sesiune - influenta blogurilor asupra societatii civile.

Din nou Jakub Gornicki, despre bloggerii care au nevoie de donatii pentru problemele lor medicale. Comunitatea bloggerilor din Polonia a venit cu idei originale pentru strangerea de fonduri, avand astfel un impact pozitiv.

Helge Fahrenberger (Austria) - flash mob in Universitatea din Viena de protest fata de subfinantarea academica (in legatura cu procesul Bologna) organizat cu ajutorul social media. Membrii asociatiei studentesti sunt de obicei oameni care vor o cariera politica, dar aceasta actiune a prins o mare amploare. Ca rezultat al campaniei, subfinantarea universitatii a fost timp de 3 saptamani principalul subiect in media austriaca si cea mai importanta dezbatere politica.

Exista modelul ierarhic de organizare vs structura de retea, iar idealul este o combinare, de ex aparitia ierarhiei doar mai tarziu in dezvoltarea unei organizatii. Sasaki a intevenit pentru a critica anumite tipuri de cyberactivism care dau numai senzatia de implicare de ex punerea unui banner care arata suportul pentru o cauza.

Un italian care vorbeste in romana, Giovanni Ruggeri, ne povesteste despre un muzeu de icoane taranesti pe sticla de la Sibieni, facut pe vremea comunismului de catre un preot ortodox care fusese inchis si dus la munca silnica. Sibiel.net este proiectul facut pentru popularizarea acestei expozitii, descoperind lumii aceasta "comoara ascunsa".

Onnik Krikorian da exemple de folosire a social media in Caucaz in care nu ar fi crezut acum un an. Intre Armenia si Azerbaijan este un razboi teritorial care face comunicarea foarte dificila, iar mass-media a marit si mai mult prapastia, dar daca nu se pot vizita, armenii si azerii pot comunica prin intermediul web 2.0. Un alt exemplu ar fi peace.facebook.com care monitorizeaza networkingul dintre israelieni si palestinieni, sarbi si kosovari etc.

Ramon Stoppelenburg trage concluziile: internetul invinge granitele impuse de state, orice om poate capata un "global common sense" prin intermediul bloggingului.
In legatura cu declaratia de solidaritate, o pagina wiki, Onnik crede ca trebuie sa fie mai tare, iar Ramon ca guvernele libere trebuie sa se implice si ele, nu numai blogosfera.

Mai multe maine, am exagerat cu blogareala azi.

World Blogging Forum - live blogging III

Petrisor Obae modereaza a treia sesiune pe ziua de azi, cea despre jurnalism online.

Onnik Krikorian isi incepe discursul cu informatia despre sentinta in cazul celor 2 bloggeri din Azerbaijan. In continuare el vorbeste despre un cod etic pentru bloggeri, mai exact autoreglementare. S-a decis ca la sfarsitul forumului va exista o declaratie comuna a bloggerilor prezenti.

David Sasaki (SUA) are un discurs provocator, despre gatekeeperii informatiei, in media traditionala cat si social media. Etica atentie se refera la faptul ca avem nevoie de o legatura (un prieten) pentru ca o noutate sa ne intereseze, de ex prezenta in sala a Parvanei a facut ca discutia sa se invarta in jurul arestarii lui Emin si lui Adnan, desi exista si alti bloggeri arestati in toata lumea.

Dicutia despre relatarea pe twitter a atacului de la Fort Hood a devenit mai importanta decat faptele (atacurile) in sine, asa cum discutia despre tehnologia folosita in protestele din Iran a fost mai mediatizata decat protestele. Un aspect negativ al citizen journalism este legat de un incident in Japonia in care oamenii preferau sa faca poze si sa filmeze in loc sa ajute victimele. In SUA, c. j. se preda si in scoli, iar experimentele au aratat ca elevii prefera sa isi pastreze rolul de "reporteri" in loc sa previna conflictele.

Asa ca nu trebuie sa dam atentie la ce vrea mass-media, ci la propria noastra media. Interesul personal este cel care dicteaza ceea ce publicam online. De ex participarea la o conferinta unde vine si un lider (Basescu) ne mareste capitalul social. Aceasta ar fi fost o mare ocazie de a-i pune o intrebare presedintelui care sa-l incurce, dar bloggerii romani nu au profitat de ea probabil din teama de a nu fi invitati anul viitor. Concluzia este ca pentru noi toti propria persoane este foarte importanta. Prezentarea lui Sasaki a fost intr-adevar excelenta.

Jeff Jedras nu are incredere ca new media va inlocui presa old-school, tocmai pentru ca oamenii intra pe web cautand stiri pe site-urile mass-mediei traditionale. Unul dintre motive este faptul ca blogosfera e perceputa ca un fel de Vest Salbatic, pe cand presa este reglementata. O parte dintre bloggerii prezenti sunt de acord cu declararea intereselor pe blog, altii nu, deoarece blogurile ar trebui oricum privite ca fiind subiective (R. P.). O alta metoda este aceea de a da un model de buna practica - Helge Fahrnberger.

Jakub Gornicki (Polonia) isi aminteste de inceputurile lui ca jurnalist, cand mergea pe la conferinte de presa pentru mancarea gratuita :) El ridica intrebarea "in cine putem avea incredere" cu referire la jurnalismul online, dupa o experienta interesanta in domeniu.

Dvorit Shangal (Israel) a ales sa scrie anonim (la inceput) pentru ca critica jurnalismul din tara sa. Din pacate nu inteleg tot ce spune pentru ca engleza ei e less than stellar. Ea a renuntat la anonimitate dupa 1/2 de an pentru ca "a existat un conflict psihologic intre jurnalistul senior Dvorit si o persona de pe Internet care a devenit vedeta in doar cateva saptamani".

Erkan Saka (Turcia) ne spune despre jurnalismul online din tara lui, unde Youtube este interzis pt ca exista clipuri ofensatoare la adresa lui Ataturk. Internetul este folosit destul de mult, dar nu neaparat pentru a crea site-uri de calitate. El este singurul blogger turc care scrie despre scena politica in engleza. In Turcia, incercarile de lovituri de stat sunt acum si electronice.