luni, 21 august 2017

In sprijinul piratilor digitali

Termenul de pirat pt cei care descarca ilegal muzica/filme de pe Internet mi se pare nepotrivit. Sa iei din profitul potential al cuiva (cel pe care l-ar avea daca ai plati) nu este acelasi lucru cu un jaf obisnuit. Daca ar fi asa, ar trebui facuta ilegala infiintarea de noi firme, pentru ca asta reduce din profitul celor deja existente.

Modul nostru de gandire referitor la plata bunurilor este inca tributar unor vremuri in care bunurile erau de alta natura. De exemplu, muzica era doar live, iar in loc de cinema exista teatru. In aceste conditii, oamenii plateau pentru fiecare spectacol in parte. Acum, un artist este platit pt fiecare disc in parte, desi nu a muncit decat o data la inregistrarea acestuia. Muzicienii inca mai fac efortul de a canta in concerte, dar de multe ori doar ca sa-si promoveze albumul.

Este adevarat ca nu toti banii se duc la artisti, ci o mare parte intra in buzunarele actionarilor de la casele de productie. Acestia impun preturi mari pentru CD/DVD-uri, pt a-si recupera investitia (mai ales daca e vorba de filme/videoclipuri cu efecte speciale). Dar legile copyright-ului nu se opresc dupa ce s-a realizat profitul initial, ci teoretic ar trebui sa-l imbogatim in continuare pe Paul McCartney pt ce a compus acum mai mult de 40 de ani.

Mai mult, cu servicii ca Youtube se pot acum viziona filme si asculta muzica chiar in format HD, la orice ora (nu dupa programul stabilit de televiziuni/radio); atunci de ce sa mai cumpar "suplimentele" multimedia prin care ziarele si revistele se chinuie sa supravietuiasca, chiar daca sunt la pret redus?

Totusi, pirateria nu este atat de rea pt piata de entertainment asa cum sustin casele de discuri. De multe ori, copierea unor fisiere de pe Internet face ca acel material sa se ditribuie foarte rapid in toata lumea, sporind astfel notorietatea artistului. Astfel ca vanzarile nu scad de fapt, sau chiar in tari ca Romania, unde lumea nu prea cumpara muzica, oamenii platesc sa mearga la concerte pentru ca au ascultat intai gratuit albumele unei formatii. Cat despre filme, mersul la cinema este o experienta sociala placuta care nu poate fi inlocuita de vizionarea unui film pe calculator.

Acelasi lucru este in general valabil si pentru carti, dar preturile sunt in general mai mici si profiturile nu atat de mari; asta face ca oamenii sa cumpere in continuare hardcopies decat sa le descarce in Kindle. Oricum, bibliotecile nu au omorat librariile, asa ca in viitor ar trebui ca si alte forme de cultura sa fie disponibile celor care nu-si permit sa plateasca pentru ele.

Feminism - ce este si cu ce se mananca?


Internetul este misogin peste tot, dar numai in Romania este posibila frumoasa exprimare "feminizda". De aceea, la cererea celor 2 vizitatori unici (am evoluat) m-am hotarat sa scriu un lung si absolut incomplet articol despre feminism.

Ca majoritatea cuvintelor care se termina in -ism, feminismul e ceva care provoaca multe neintelegeri. Nu in sensul ca oamenii se cearta intre ei pro sau contra feminism, ci ca au o idee vaga si deseori eronata despre ce inseamna el de fapt. In capul multora, feministele sunt niste urate frustrate care nu au ce face nimic mai util decat sa protesteze ca idioatele.

Iata, s-a scris pe wiki si in romaneste pe tema asta, chiar daca e ceva cam scurt. Deci, sper sa nu aud tot restul vietii mele intrebarea "La ce mai vor femeile drepturi, cand le au deja? Pai ce, vor sa aiba mai multe drepturi ca barbatii?!" Nu e vorba de drepturi formale! In general, toate drepturile omului (la care se adauga uneori expresia "indiferent de sex, rasa, etc") sunt frectii la picior de lemn. Degeaba imi acorda maretul stat drept la educatie sau sanatate, daca nu am bani sa ma scolesc si sa ma tratez, sau daca m-am nascut intr-o comunitate care este impotriva invatamantului formal si medicinei. Nu spun ca aceste drepturi sunt inutile, cu siguranta ca trebuie sa existe, ca ar fi mai rau daca nici nu ar fi recunoscute, dar sunt insuficiente.

Intorcandu-ma la femei, teoretic ele au sanse egale cu barbatii, si reprezinta jumatate din populatie. De ce totusi castiga in general mai putin, sunt mai slab reprezentate in politica etc? Unii ar raspunde: pt ca sunt mai proaste, nu sunt in stare sa faca nimic ca lumea, in general pt ca sunt inferioare genetic.

Altii, sau altele, in general feministii, spun ca e vorba de o conditionare sociala. Mai exact, fiind crescute cu anumite valori (de ex ca femeia trebuie sa fie o buna gospodina si ca nu trebuie sa se intereseze de "nemurirea sufletului") care se perpetueaza si in anturajul lor, si sunt indopate cu imagini din media care le invata cum trebuie sa arate si sa se comporte o femeie, e mai mare probabilitatea sa nu se realizeze in viata. Sau daca se realizeaza profesional, se rateaza in plan personal. Sau, ca sa le aiba pe toate, depun mai multe eforturi decat ar face un barbat.

Aceasta deprivare informala de drepturi este mai vizibila in societatile traditionaliste, de ex la tigani, unde fetele de obicei nici nu merg la scoala (sau merg mai putin decat baietii, care trebuie sa-si ia macar permisul de conducere), avand mai degraba rol de reproducere, iar in anumite cazuri sunt folosite ca obiecte sexuale de catre sotii lor care fac pe pestii. E cazul unor familii cu copii, care traiesc intr-o saracie lucie si nu au ce morala primi de la parintii lor.

E clar ca in casele, mai ales din mediul rural, in care femeile sunt batute, e inutil sa vii sa le spui ca au drepturi. Acele femei nu au unde se duce, iar centrele de plasament unde ar putea sa invete o meserie ca sa se descurce singure sunt o solutie posibila mai ales pt cele fara copii. Cred ca in Romania, pana sa ajungem sa rezolvam alte inegalitati de gen, e cazul sa ne ocupam de niste chestii de baza. Sau, sa asteptam sa ne dezvoltam si sa speram ca aceste lucruri vin de la sine.

Dar ce te faci cu acele femei inteligente, atragatoare, care, traind deja in tari civilizate, nu-si doresc decat sa cunoasca un sot bogat pentru ca ele sa nu se preocupe cu munca? Pt ele, dreptul la egalitate pt care au luptat altele este o mare prostie, atat timp cat o nevasta bogata "le are pe toate": bani pt toate capriciile, timp liber pt mondenitati, actiuni caritabile, patronajul artelor...In epoca victoriana, aceste femei puteau fi chiar mai influente decat sotii lor, care erau marionetele pe care ele le manevrau din umbra.

Ca si cu participarea la democratie, faptul de a te preocupa sau nu de drepturile tale ca femeie este o alegere. Exista femei superficiale, dupa cum exista si barbati superficiali. Dar egalitatea intre femei si barbati nu se opreste la o Constitutie care e o forma fara fond. Sunt mai multe lucruri care influenteaza relatiile de gen, cum ar fi religia. Ar fi bine ca anumite fete sa stie clar de care parte a baricadei sunt, pentru ca feministele sunt in principiu de stanga si atee, sau membre ale unor biserici matriarhale obscure.

Pana sa se certe cu partenerii ca de ce ei nu spala niciodata vasele, ar fi bine si ca femeile in general sa-si bage in cap clar ce vor, e greu sa alegi calea de mijloc. Egalitatea nu e in avantajul tuturor...

luni, 22 august 2016

Incursiune în lumea kitsch: fotografiile de nuntă


Ştiu că deja s-au scris multe hate texts despre nunţile din România. De la mâncare la muzică, până la dar şi la decorul restaurantului, totul a fost analizat cu un ochi critic. Dar mi-e greu să mă abţin, când am văzut sâmbătă într-un parc pe puţin zece mirese care făceau poze împreună cu alaiul lor de nuntă. Toate la fel.

Fiecare avea măcar câte doi fotografi-cameramani, despre care nu cred că declară (integral) veniturile obţinute prin poze de nuntă. Dacă s-ar întâmpla asta, probabil PIB-ul României ar creşte cu cel puţin 5%. Din câte am observat, la nunţi nu fac mereu poze fotografi profesionişti, ci nişte neni care se ocupă cu altceva, iar în weekend mai fac un ban în plus. Doar mirii cu dare de mână îşi permit să angajeze un fotograf (sau o fotografă) cu diplomă - sau cel puţin recunoaştere în branşă - şi cu echipament foarte bun, eventual o persoană care se pricepe şi la editare.

Dar nu e vina fotografilor că nu ies pozele frumos. Oricât te-ai strădui să prinzi o lumină bună şi apoi să retuşezi bine pozele, nu ai ce face dacă materialul clientului e prost. Şi prin material mă refer la cum arată mirii, mai ales mireasa. Felul cum se îmbracă, se machiază şi îşi fac părul, plus încălţările. De multe ori femeile apar în poză cu nişte tocuri extrem de înalte, pe care nu ştiu să meargă. Ceea ce nu se observă în poză, dar într-o filmare da, este modul lipsit de graţie în care se mişcă o femeie pe care o dor picioarele de la mers prin iarbă (pământ), pe tocuri ascuţite.

De haine ce să zic, sunt oameni care orice ar îmbrăca, nu arată bine. Dar cumva aleg tocmai hainele în care arată mai rău, pentru că pe astea le poartă toată lumea la nuntă. Femeile masive au dreptul să se îmbrace cu ce vor ele, dar într-o rochie albă de prinţesă există riscul să iasă ridicol, mai ales că aparatul mai adaugă kilograme. Dacă mirele este un tip micuţ, îmbrăcat în negru, efectul comic este maxim.

Rochiile, chiar dacă sunt scumpe, au în comun prostul gust. Mă uit la poze vechi de nuntă şi văd rochiţe sau costume simple, dar frumoase, pe care le purtau femeile în anii 60-70-80-90. Însă după anii 2000, ne-am întors la perioadele de poveste cu alb imaculat, voal şi crinolină, deşi abstinenţa înainte de căsătorie e practic inexistentă. Moda bărbaţilor nu s-a schimbat fundamental, în schimb au apărut şi la ei detalii kitschioase, mai ales dacă mă uit la frizuri.

Rochiile de mireasă glam sunt completate de cocuri cât mai băbeşti. Aproape că nu mai vezi mireasă cu părul scurt sau pletele pe umeri. În plus, toate miresele par machiate de acelaşi make-up artist. Vor să pară cât mai feminine, dar obţin cu totul altceva, mai ales când le auzi vorbind. Acestea sunt urmările copierii stilului american din filme şi a nevoii de a-ţi pune o poză de profil "corectă" acum că te-ai măritat.

Şi dacă toate sunt mai mult sau mai puţin clone, de ce să nu facă exact aceleaşi poze? Fotograful le spune să sară ca să îi pozeze în aer, dar ei sau ele nu au condiţie fizică bună, deci se ridică doar câţiva centimetri de la sol. Apoi sunt celebrele poze cu mirii şi alt cuplu, unde văd că încă se mai poartă ca mirele să pună mâna pe fundul celeilalte femei. Asta am vazut în spatele unei poze in the making. Trebuia să le fac şi eu o poză cu telefonul şi s-o trimit celor doi, ca să şi-o adauge la album.

În concluzie, fotografii dau impresia că-şi bat joc de miri şi nuntaşi, punându-i să stea în iarbă şi să zâmbească tâmp, dar oamenii sunt încântaţi să urmeze indicaţiile, ca o turmă de oi şi capre. Dacă îi întrebi pe fiecare în parte, îţi vor spune cât de speciali şi originali sunt ei. Dar fotografiile de nuntă arată altceva. Aproape că nu există variaţie, iar dacă există, este ceva mai urât decât standardul care nu e deloc ridicat.

vineri, 7 martie 2014

Reproducerea umană asistată

Acum patru ani scriam despre mame surogat și sentimentul de maternitate. Discuția pe care am avut-o la vremea aceea prin comentarii se referea la feminism și diferențe de clasă. După mai mult de trei ani, au început să apară comentarii despre aspectele practice ale procesului prin care poți avea un copil cu ajutorul unei mame surogat, la o clinică din Kiev (neîntâmplător, mamele surogat provin mai ales din țări sărace). Cei care vor să aibă un copil al lor, nu înfiat, trec destul de ușor peste dezbaterea morală referitoare la închirierea unui uter.

Nu știu dacă este o reclamă mascată, dar unele persoane chiar par interesate de acest subiect, așa că am să rezum datele pe care le-am adunat din comentarii. E vorba de clinica Biotexcom, care are și traducători de limba română, din câte se pare. Deoarece nu am o experiență directă cu această clinică și nici nu cunosc persoane care să fi avut, vreau să spun din capul locului că nu recomand să deveniți clienții ei, ci doar enumăr niște informații. În primul rând, condițiile de eligibilitate sunt:

1) Cuplul trebuie să fie căsătorit - totuși, nu cred că pot beneficia de servicii și cuplurile căsătorite de homosexuali (din țările unde aceste căsătorii sunt posibile) - deci serviciul de maternitate surogat nu este oferit unei persoane singure sau unor parteneri domestici; 
2) Pentru ca un cuplu să se poată adresa unei mame surogat e necesar să existe confirmări de la medici că soția nu poate purta sarcina - este interzis prin legea ucrainiană ca astfel de proceduri să fie vândute unei doamne care pur și simplu nu dorește să poarte sarcina ca să nu-și piardă frumusețea corpului, iar femeile vor fi consultate și de medicii clinicii pentru a valida acest lucru;
3) Dacă e necesar să fie (și) ovule donate, e nevoie să se prezinte confirmări că respectiva doamna nu are ovule proprii; 
4) Chiar și femeile în vârstă, trecute de menopauză, se pot înscrie în acest program;
5) Este obligatoriu ca sperma sau / și ovulele să aparțină cuplului în cazul maternității surogat
6) Pe site există informații și fotografii cu donatoare de ovule și donatori de spermă, pentru ca doritorii să le studieze...materialul genetic
7) Dacă este nevoie exclusiv de donare de ovule / spermă, nu este o cerință ca femeia care le solicită să fie căsătorită, pentru că în acest caz nu se recurge la maternitatea surogat.

În certificatul de naștere din Ucraina sunt înscriși numai părinții care au avut un copil cu ajutorul maternității surogat și nu mama purtătoare, care nici măcar nu vede copilul; în România, aceasta apare în fața legii ca mama biologică, împreună cu tatăl copilului. Astfel, mama genetică ar trebui să-și înfieze copilul, dacă acesta se naște aici, fiind posibil ca mama surogat (româncă) să nu mai vrea să-l dea spre adopție. Acesta este avantajul clinicii ucrainiene, pe lângă distanța relativ mică de România.

Vestea proastă, în afară de absența concediului și indemnizației de maternitate în urma unui contract de gestație, este că în prezent Ucraina trece printr-o gravă criză politică, care nu se știe când se va încheia, ceea ce ar putea amenința stabilitatea regiunii și nu numai. Dar să presupunem că acest fapt nu va afecta posibilitatea de a colabora cu această clinică în viitor. În acest caz, sunt bine de știut următoarele etape și costuri despre programul de maternitate surogat cu ovule proprii:
  • la prima vizita (care trebuie programată telefonic) are loc o consultație la medicul specialist și se semnează contractul;
  • analizele, printre care se face și spermograma, intră în costul contractului; 
  • costul unui program de mama surogat cu mai multe încercări este acum de 29.900 euro, iar cel cu o încercare costă 24.000 euro;
  • în costul programului nu sunt incluse cheltuielile de transport până la Kiev;
  • alimentația, cazarea și serviciile medicale (de exemplu, stimulare hormonală pentru prelevarea ovulelor) sunt suportate de clinică;
  • la a doua vizită la clinică are loc pick-up-ul, adică prelevarea ovulelor și a spermei;
  • aspirația ovulelor se face sub anestezie și în aceeași zi se efectuează fecundarea in vitro;
  • transferul embrionului în uterul mamei purtătoare are loc în ziua a cincea;
  • se așteaptă două săptămâni după embriotransfer pentru aflarea rezultatului analizei (Beta HCG) care confirmă prezența sarcinii;
  • achitarea contractului se face în cinci tranșe.
Donatorii vor fi evident absolviți de orice responsabilitate de creștere a copilului, cum ar fi pensia alimentară.

Observăm că, dacă în cazul bărbaților avem două situații de paternitate și anume biologică (tați tradiționali / donatori de spermă) sau adoptivă, în cazul femeilor există patru tipuri de maternitate: mama care naște un copil cu propriile ovule, mama genetică - inclusiv donatoarea de ovule, mama adoptivă și mama care naște un copil cu ovulele altei femei - pentru bani sau pentru a ajuta pe cineva, respectiv pentru că își dorește un copil, poate ține sarcina, dar nu are ovule proprii. Rezultă multe combinații de părinți și familii în lumea de azi.

Ca să recapitulăm, iată la ce tehnici de reproducere umană asistată poate recurge o femeie, din ce am înțeles eu:

Poate menține o sarcină și are ovule proprii
Nu poate ține o sarcină, dar are ovule proprii
Poate ține o sarcină, dar nu are ovule proprii
Nu poate ține o sarcină și nici nu are ovule proprii
Necăsătorită
Donare spermă
-
Donare spermă și ovule
-
Căsătorită cu un soț infertil
Donare spermă
Donare spermă și mamă surogat
Donare spermă și ovule
-
Căsătorită cu un soț fertil
n/a
Mamă surogat
Donare ovule
Donare ovule și mamă surogat
Se înțelege ce pot face bărbații căsătoriți, indiferent dacă sunt sau nu fertili, dar bărbații necăsătoriți au mai puține opțiuni (cei infertili pot doar să adopte).

Costurile sunt ridicate pentru un cuplu și mai ales o femeie singură din România, deși la mama purtătoare ucrainiancă nu cred că ajunge o sumă foarte mare. O comentatoare care nu dispunea de acești bani avea o dilemă, și anume dacă să accepte propunerea soacrei ei de a fi mamă purtătoare a propriului nepot. Oricum, gândiți-vă mult înainte de a avea un copil, prin orice modalitate; poate ar fi bine să citiți așa ceva înainte. 

vineri, 21 februarie 2014

Antreprenoriat feminin II

 

În prima parte (la care am fost prezentă) a evenimentului Antreprenor 2.0 Women de ieri, au vorbit doi oameni de afaceri cu umor. Primul dintre ei a fost Csaba Demeter, inițiatorul unor evenimente de socializare între antreprenori, al cărui motto este ”if you're not networking, you're not working". În loc de business to business sau business to consumer, el a vorbit despre conexiunea human to human. Sau ”mano a mano”, cum zic americanii care nu știu spaniolă. Este vorba de oamenii noi pe care îi întâlnim, pentru că scopul unei afaceri nu este să vindem doar către doi-trei prieteni și câteva rude apropiate.

Csaba Demeter a identificat obstacolul din calea socializării, și anume frica: de a conversa cu necunoscuți (fiind învățați de părinți să nu vorbim cu străini), de respingere, dar și de reușită; dacă cineva acceptă propunerea noastră, s-ar putea să ne simțim nepregătiți să punem în aplicare ce am spus. O metodă de a trece peste această teamă este de a încerca să cunoaștem situația interlocutorului, de a empatiza cu problemele lui și de a-i oferi o posibilă rezolvare, întrebându-l apoi ce părere are despre sugestia noastră. Sunt cam multe condiții care trebuie să fie îndeplinite, dar cred că este o abordare binevenită pentru introvertiți și timizi. Csaba Demeter consideră că femeile au un avantaj la capitolul networking, ele empatizând cu mai multă ușurință, pe când bărbații se grăbesc să ofere soluții. Dar acestea sunt clișee, stereotipuri.

A urmat Dan Ștefan, care a vorbit despre afacerea lui în domeniul închirierii de mașini, și care a spus că pe piață reușește cel mai adaptabil, nu cel mai puternic sau inteligent. Ca în lupta dintre David și Goliat, firmele mici au unele avantaje față de corporații, iar femeile pot fi mai bune antreprenoare decât bărbații. Un alt punct al prezentării sale a fost oportunitatea care există în România, de a privi ”în viitor”, adică la stadiul actual al economiilor dezvoltate.

Dan Ștefan a făcut în acest sens o comparație cu o teorie legată de eroul Superman: pe planeta lui, el era ca oricare altul, dar pe Pământ are puteri supranaturale. Cu alte cuvinte, în România poți avea succes dacă ești ”chior în țara orbilor”. El a concluzionat că se poate face business legal în România, pentru care a fost aplaudat. Aceasta a fost pentru mine o dovadă în plus că în antreprenoriatul românesc respectarea legii este privit ca ceva de admirat, nu ceva firesc. Dar să lăsăm asta.

Am plecat de la conferință cu informații noi, dar și cu întrebări la care nu am un răspuns. Ar trebui ca sectorul privat (în special băncile) să discrimineze pozitiv femeile antreprenor pentru a reduce din diferențele față de bărbați, sau toată lumea trebuie tratată în mod egal? Sectorul non-profit și cel public, mai exact statul și Uniunea Europeană, oferă deja facilități pentru femei în ceea ce privește accesarea de fonduri nerambursabile și formare profesională. Dacă acestea nu duc la creșterea numărului de femei antreprenor, ar putea însemna că multe femei pur și simplu nu își doresc să devină antreprenoare. 

Motivele pentru care cineva nu își dorește sau ezită să înceapă o afacere pot fi multiple, dar probabil că cel mai important este reticența de asumare a riscurilor. Dar chiar dacă femeile ar fi programate genetic să aleagă întotdeauna ceva mai sigur (să lucreze la stat sau pentru altcineva), deși acel lucru nu le aduce beneficii prea mari, educația antreprenorială le poate convinge că este mai bine să își clădească propriile vise, nu pe ale altora. Alte avantaje ale antreprenoriatului ar fi evitarea posibilității de a câștiga mai puțin decât colegii de gen masculin care prestează aceeași muncă - unii oameni țin mai mult la echitate decât la bani - cât și a hărțuirii la care sunt supuse unele angajate de către șefii bărbați.

Antreprenoriatul feminin nu este însă doar o modalitate de împlinire personală, ci alternativa la găsirea unui job, o provocare deosebită în perioade de stagnare sau recesiune; mai ales pentru persoane fără pregătire cu cerere pe piața muncii, cum este cazul multor femei. Nu este nimic rău în a fi casnică, dar nu toate familiile își permit ca femeia să nu aibă un venit sau să se bazeze pe ajutorul social. Nevoia de bani împinge unele femei către munca la negru (chiar și în cazuri de self employment) și tipuri ilegale de ”antreprenoriat”, prostituția fiind printre cele mai frecvente.

Există și femei antreprenor care exploatează alte femei sau bărbați. Ca și în cazul femeilor din politică, există voci care susțin că femeile antreprenor ar fi mai pline de compasiune decât antreprenorii bărbați, pentru că feminitatea presupune să fii amabilă cu oamenii, să ai grijă de alții, să te comporți elegant și grațios etc. Aceste preconcepții sunt în discrepanță cu realitatea: un business nu este o fundație de caritate doar pentru că e condus de o femeie (nici măcar antreprenoriatul social nu înseamnă filantropie). Capitalismul nu crede în lacrimi.

Creându-și așteptări exagerate, nu este de mirare ce impresie au angajații despre femeile patron sau manager, care sunt percepute ca tirani în fustă. De la patronii / directorii bărbați se acceptă mai ușor aceste defecte pentru că e ”normal” pentru un bărbat să fie dur și autoritar. De aceea, atât bărbații cât și femeile cer în medie mai mulți bani când lucrează pentru o femeie. De parcă asta nu ar fi de ajuns, atunci când o femeie are succes în afacerea ei, ceilalți comentează: a avut la început bani de la tatăl ei, a învățat-o soțul tot ce știe, este amanta unui politician șamd.

Vestea bună e că sunt în prezent anumite domenii în care există un număr relativ mare de antreprenoare, în funcție de specializările care sunt mai populare printre femei. În afară de saloane de cosmetică, magazine de modă și săli de fitness destinate femeilor, am observat și cabinete medicale private, birouri notariale sau de design interior, firme de contabilitate și de traduceri, grădinițe și multe alte tipuri de afaceri. Deocamdată, există puține firme cu profil tehnic care să fie înființate preponderent de femei, acestea fiind considerate apanajul bărbaților.

Dar, așa cum pe vremuri femeile aveau puține opțiuni de carieră, putând să viseze maximum la a preda în școli generale, iar azi avem multe domenii dominate de antreprenori femei - admițând că acestea nu au cea mai mare pondere în PIB - este posibil ca peste un timp jumătate de antreprenori să fie femei chiar și în IT sau alte sectoare economice care generează profituri mari. Spre deosebire de unii consumatori, piața liberă nu este misogină. Cel mai bun sau cea mai bună va vinde și va supraviețui mai mult, indiferent de sex.

joi, 20 februarie 2014

Antreprenoriat feminin I

În continuarea seriei de conferințe despre antreprenoriat, am participat astăzi la una dedicată femeilor, dar în care s-au spus și lucruri utile pentru orice antreprenor wanna-be, indiferent de gen. În afară de cele aproape două sute de femei, în sală au fost și vreo cinci bărbați (inclusiv fotograful, așa cum a remarcat un vorbitor). Am asistat doar la o parte din discuții, așa că nu pot face un rezumat al evenimentului Antreprenor 2.0 Women, ci al câtorva intervenții.

Oana Băluță, cunoscută activistă feministă din mediul academic, a fost prima vorbitoare după discursurile din deschidere. Ea a prezentat contextul dificil (cel puțin în România) pentru femeile care vor să-și pornească o afacere. Mai exact, rolul unei femei în societate este considerat - inclusiv de către alte femei - în principal acela de soție și mamă, de aceea este mai greu pentru o femeie să aibă timp pentru a se dedica unui business, mai ales dacă este un start-up; statul nu ajută destul aceste inițiative, prin faptul că există un număr insuficient de creșe și grădinițe, iar soții se implică mai puțin în treburile casnice și creșterea copiilor. Ea a menționat și că se acordă mai greu credite femeilor, iar dobânzile sunt mai mari decât cele pentru bărbați, conform unor studii.

Acest lucru a fost contrazis de Virginia Oțel, reprezentanta unei bănci, care susține că singurul criteriu de acordare a unui împrumut și de stabilire a ratei este planul de afaceri. Mai mult, un studiu al Băncii Mondiale a concluzionat că există mai puține credite neperfomante în cazul femeilor, că acestea economisesc mai mult și își asumă mai puține riscuri. De altfel, o treime din IMM-uri din lume sunt deținute de femei și aceeași proporție există în România la nivelul acționarilor și asociaților, potrivit datelor ei. Ceea ce aduce în discuție instrumentele financiare dedicate femeilor.

Dna Oțel a enumerat folosirea online banking-ului, a cardului ”cu care poți plăti un prânz de afaceri” și alte produse care de fapt sunt identice pentru bărbați sau sunt dedicate unei familii. Adevărata reclamă este, în opinia mea, atunci când o altă antreprenoare, de încredere, recomandă o bancă de la care ea a obținut un credit satisfăcător. Ca și Oana Băluță, dna Oțel a adus în discuție obstacolele istorice în cazul antreprenoriatului feminin, începând cu citatul ”Frailty, thy name is woman” (Shakespeare) care ilustrează o mentalitate patriarhală, dar a încheiat într-o notă pozitivă. Ea a îndemnat femeile, printre altele, să se îndrepte către domeniul online, pentru că acesta e ”viitorul”.

În realitate, industria online este prezentul și are deja un trecut, fiind în permanentă schimbare, ceea ce îl face greu de studiat în medii formale. Despre cum te ajută online-ul să-ți crești afacerea a vorbit Alina Cinciulescu, reprezentanta ”companiei pentru femei”. Ea a prezentat femeile care vând cosmetice ca antreprenoare, deși eu până acum le-am privit ca persoane care vor doar să-și rotunjească veniturile provenite din salariu. Voi admite că în sens larg și o femeie care lucrează un petic de pământ și vinde la piață puținul surplus pe care îl obține este o antreprenoare. Dar pentru mine o femeie antreprenor are măcar o gogoșerie, un mic salon de frumusețe sau un site cu bijuterii hand-made...

Trecând peste asta, ai ce învăța de la o femeie care conduce divizia online a brandului cel mai căutat pe Google și nr 1 în mediul digital pe cosmetice, din România - cel puțin după spusele ei. Alina Cinciulescu a subliniat importanța unui site, care nu poate fi substituit de o pagină de Facebook, pentru că această platformă este limitată. Site-ul trebuie constant actualizat cu informații (despre produse), după ce în prealabil s-a analizat ce se discută online despre brand și despre industria respectivă, deoarece mediul online nu este doar informativ, ci un mediu al comunicării: trebuie să asculți ce spune publicul tău. În acest fel pot fi identificați și ambasadorii brandului; bineînțeles, acest lucru este posibil doar la companii care sunt deja faimoase.

În altă ordine de idei, Google își schimbă destul de des mecanismul de afișare a rezultatelor, așa că site-ul trebuie optimizat periodic pentru acest motor de căutare. Mai departe, Alina Cinciulescu a vorbit despre importanța bloggerilor de renume în creșterea awareness-ului și al vânzărilor, lucru care ajută firmele la început de drum. În plus, ea a precizat că nu trebuie repetat același lucru pe site, bloguri și rețele sociale, pentru că fiecare are un specific la care trebuie adaptat mesajul. Totuși, nu sunt de acord cu afirmația că poți descoperi cei mai populari bloggeri prin Zelist. Acest instrument este util, dar există bloggeri cu trafic mare, multe comentarii, aprecieri, distribuiri etc. care nu sunt pe Zelist.

Dacă vorbim de blogging feminin, există numeroase bloguri de beauty, fashion sau destinate mamelor. Dar există și bloguri scrise de femei care se adresează publicului larg, unul din acestea fiind al Mădălinei Uceanu. Ea și-a înființat o companie în domeniul HR și a fost printre puținele femei antreprenor, nu manager sau alt tip de angajat, care au vorbit în această dimineață. Mădălina Uceanu a făcut trimiteri la Daniel Pink și Sheryl Sandberg, vorbind despre dificultățile recrutării pentru un start-up. În primul rând, companiile noi nu își permit să plătească bine și apoi candidații posibili la un post se întreabă dacă peste un an va mai exista respectiva companie.

Din acest motiv, start-up-urile fac apel mai mult la emoțiile oamenilor, de exemplu pasiunea lor pentru un produs, decât la rațiunea lor financiară și sentimentul de siguranță pe care ți-l dă un job, mai ales pe timp de criză. După o perioadă în care compania se dezvoltă, este posibil să existe diferențe de opinie între membrii fondatori, ceea ce îmi aduce aminte de episoadele recente din House of Lies sau alte seriale. Este nevoie la un moment dat să fie aduse persoane noi în leadership, pentru că acestea au o viziune proaspătă.

Pentru că vorba lungă e sărăcia femeii, voi scrie un articol separat cu prezentările antreprenorilor bărbați și concluziile mele. Voi încheia acum cu ideea Roxanei Tudor, deținătoarea unui atelier de modă, care a spus că startarea unei afaceri este asemănătoare în anumite privințe cu creșterea unui copil.

luni, 29 iulie 2013

Cameron și pornografia

David Cameron, premierul UK, a declarat că dorește să impună o serie de schimbări în privința vizualizării de pornografie online (legală sau ilegală), în urma întâlnirii cu o mamă al cărei copil a fost ucis de un pedofil. Aceste schimbări includ: eliminarea automată a site-urilor pornografice, pentru ca minorii să nu le poată accesa, dar abonații având posibilitatea de a renunța la aceste setări și a urmări în continuare conținut pornografic; ilegalizarea deținerii de materiale pornografice ce reprezintă violuri etc.
Numeroși activiști care luptă pentru drepturile digitale, mai exact libertatea de a vedea orice pe Internet, l-au acuzat pe Cameron că dorește cenzurarea mediului online. Este adevărat că orice părinte putea să ceară și până acum ca furnizorul lui să filtreze site-urile pe care ar putea intra copiii lui de acasă, astfel protejându-i de videoclipuri pornografice. Dar, în fapt, mulți părinți nu o fac, deci aceste filtre ar avea o rată mult mai mare de aplicare dacă opțiunea predefinită este excluderea site-urilor pornografice.
Rămâne totuși problema ridicată de Wired.com că, pe lângă conținutul pornografic, în UK va fi restricționat accesul la o serie de alte site-uri: violente, extremiste, despre anorexie, sinucidere, alcool sau fumat. Lista continuă cu material ezoteric și forum-uri web. Dacă toate interdicțiile enumerate vin la pachet, apare întrebarea cum va evolua peste câțiva ani această politică publică a conservatorilor. Mai mult, va fi ea adoptată și de alte state?
Nu în ultimul rând, dacă vizualizarea pornografiei a ajuns în societatea contemporană o normă pentru (pre)adolescenți, această măsură nu le va salva neapărat copilăria, așa cum spune Cameron. Este posibil ca ei să se întoarcă la Internet cafe-uri și la circularea de memory stick-uri cu filme porno, iar frații/colegii mai mari îi vor influența în continuare pe cei mai mici să le vadă.
Ceea ce mi se pare interesant în toată povestea este conceptul arhitecturii alegerii, o formă de libertarianism paternalist: statul nu te obligă, dar te persuadează să faci ceva. Guvernul UK are, în Cabinetul Primului Ministru, până și o Echipă de Cunoaștere a Comportamentului (supranumită ”nudge unit”), care folosește teoria canalizării impulsurilor. Aceasta a fost înființată în 2010 pentru a reduce cheltuielile bugetare și se pare că va fi privatizată anul acesta. Mă întreb dacă și alte guverne au astfel de ”celule” sau consultanță externă care nu poartă neapărat același nume, dar fac același lucru. Trăim într-o lume tot mai complexă.

miercuri, 17 iulie 2013

Noi o scoatem la capăt când se stinge lumina...

...Și nu știm niciodată a cui a fost vina. Spiritele rele din casa în care am locuit nu bântuiau doar instalațiile sanitare, ci și pe cele electrice. Nici acum nu-mi explic de ce radioul antic din bucătărie pornea și se oprea singur. În schimb, m-am prins într-o zi că întrerupătorul luminii de pe hol are o șmecherie: nu era suficient să-l apeși, trebuia să tragi de el (scoțându-l ușor din perete) ca să se aprindă becul. M-am bucurat că lustra era în regulă și că nu mai trebuia să folosim un lampadar trist.
Într-un timp, și plafoniera din baie era stricată, așa că utilizam o veioză băgată în priza din afară, de lângă ușă. Cum veioza stătea într-o poziție demnă de un echilibrist, pe closet, nu e de mirare că într-o zi i-am găsit cioburile în apă. Atunci am apelat la un amic electrician amator, care a reușit să reaprindă becul din tavan; mi s-a părut mai destoinic decât Edison însuși.
Mai sărea din când în când și câte o siguranță, însă când tabloul electric a cedat nervos, lăsându-ne fără lumină sau vreo priză funcțională, a fost mai trist. Mi-am dat atunci seama că e greu să trăiești în secolul XXI fără curent electric: mâncarea se strica încet în frigider, bateriile laptopurilor se epuizau și nu puteam nici măcar să citesc o carte, fiind seară.
Am creat o atmosferă romantică aprinzând lumânărele în tot apartamentul, ca să nu mai orbecăim. Ne-am folosit rețeaua de prieteni pentru a da de un electrician profesionist, până nu ni se stingeau telefoanele. I-am explicat situația rugându-l să vină cât mai rapid. Răspunsul lui a fost că i s-a terminat programul pe ziua respectivă. Am insistat atunci să vină a doua zi, la prima oră. Replica lui a fost: ”Păi mâine e sâmbătă”. Și după sâmbătă urma duminică, evident.
Într-un final, problema a fost remediată de un amic și ne-am bucurat că n-a fost mai rău.

luni, 15 iulie 2013

Cum să nu influențezi pe nimeni vreodată

Dacă îți place să pierzi prietenii și să îndepărtezi oameni tot atât de mult cât îți place să întârzii, mai jos sunt 10 sfaturi ca să te convingi să nu fii persuasiv(ă), sau viceversa.
1. Vorbește muuuult. Cantitate, nu calitate! Discursurile lungi sunt cea mai bună alegere. Cuvinte ca rezumat sau sinteză nu au ce căuta în vocabularul tău, decât în mod ironic.
2. Fii neîncrezător în tine. Așa cum îi judeci și tu pe ceilalți, cu siguranță și ei te analizează în detaliu pe tine atunci când ești în ”lumina reflectoarelor”, văzându-ți doar defectele.
3. Nu-i asculta pe alții. Cine are răbdare să înțeleagă ce spun interlocutorii? Folosește-te de timpul în care ei flecăresc ca să te gândești la ce vei spune în continuare (și care nu are nicio legătură cu ce zic ei).
4. Fii fals. Dacă ești Batman sau Cat Woman, atunci fii tu însuți/însăți. Altfel, e mai bine să joci un rol decât să fii autentic.
5. Uită de integritate. Codul tău de valori morale nu interesează pe nimeni. Cinstea și onoarea își au locul numai în romanele din secolul al XIX-lea.
6. Lasă empatia la o parte. Am mai spus-o și o repet: nu ai cum să înțelegi nevoile oamenilor. În plus, nici lor nu le pasă de tine.
7. Nu-ți folosi farmecul (dacă ai așa ceva). De ce să-i faci pe ceilalți să se simtă speciali, cu modul tău drăguț de a te purta? Asta ar însemna doar să-i minți.
8. Reține că nu ai nevoie de expertiză sau cunoștințe. Experiența ta sau poveștile despre alții nu sunt relevante. Nu ține cont de target când alegi subiectele, de asemenea. Ideea e să-i faci confuzi.
9. Vorbește ca și cum vrei să obții ceva. Nu vorbi de parcă ai face-o din convingere, chiar dacă tu crezi în ce spui.
Sper că vei folosi sfaturile de mai sus în sensul psihologiei inverse.

marți, 9 iulie 2013

Apa, apa, apa...la la la la la

Apa curgea din toate crăpăturile în apartamentul pe care îl închiriasem cu încă două persoane, de parcă niște indieni ar fi făcut îndelung dansul ploii prin camere. La început, doar câte puțin, iar apoi au apărut pete de rugină în locurile în care șiroia. Atunci am știut că nu mai trebuie să așteptăm proprietarul să vină să repare și am sunat la numărul instalatorului, afișat la avizier. El a schimbat o mică piesă, peticind instalația veche de 30 de ani. Aceasta a fost prima noastră întâlnire cu el, dintr-un lung șir de vizite pe care ni le-a făcut.
În anii care au urmat, problemele au continuat să apară; din când în când trebuia schimbat dușul și altele asemenea. La un moment dat robinetul din bucătărie a ieșit  pur și simplu din matca lui. Dar cel mai interesat a fost când ne-am trezit cu un jet puternic de apă curgând de sub chiuvetă. O găleată era insuficientă pentru a reține stropii care se răspândeau ca o ploaie caldă de vară. Căci era țeava de apă caldă, deși nu venise vara.
De data asta, când am sunat instalatorul, am auzit o voce feminină și calmă, care spunea ”Utilizatorul nu poate fi contactat”. În disperare de cauză, am sunat la numărul administratorului, care mi-a spus că instalatorul nu este acasă, dar mai încearcă și el să-l sune. Când am auzit o bătaie în ușă am crezut că aceea era salvarea noastră. De fapt, era vecinul de mai jos, care venea de la țară din când în când și de data asta găsise mai multă apă în tavan decât s-ar fi așteptat.
Vecinul nici nu m-a salutat pentru că vorbea la telefon cu proprietarul, cu care era prieten. Cei doi erau în aceeași rețea de telefonie și nu se grăbeau să închidă. S-a dus de la ușă direct la evaluarea problemei, ajungând la aceeași concluzie ca și noi: apa nu putea fi oprită decât din subsolul blocului. Între timp, administratorul a reușit s-o oprească. Din discuțiile vecinului cu proprietarul aflat la celălalt capăt al firului invizibil, am aflat că nu e grav că a curs apă în apartamentul de sub noi, care nu era renovat. Dar ar fi fost foarte problematic (financiar) dacă apa ar fi ajuns în apartamentul de mai jos, unde locuia o zgripțuroaică, se pare.
A apărut în final instalatorul, care a rezolvat problema - dar pe care îl bănuiam că este cauza problemei, pentru că mai făcuse ceva reparații în acel loc, cu puțin timp înainte. Vecinul și instalatorul s-au întreținut, discutând despre cum ”înainte” se făceau mai bine piesele de schimb pentru instalații și nu se stricau atât de des. S-a terminat povestea și curând după aceea m-am mutat.
Despre alte probleme domestice, în episodul următor.